Afișare
Slujbe în direct
Calculator
  •  Din cauza condițiilor nefavorabile, Procesiunea din Slobozia nu se va mai desfășura  •  LIBAN - 80 de ANI. Frăția în credință dintre Antiohia și Moscova nu poate fi frântă de încercările istoriei  •  PREMIERĂ: Tehnica miniaturii lăcuite, sau... MSTIORA, lăcașul iconarilor  •  Consulatul Georgiei la New York: 1700 de ani de la adoptarea creștinismului ca religie de stat  •  Sinodul Român avertizează cu privire la grupări așa-zis „ortodoxe” eretice și schismatice  •  DEAR KATHY, de John Rich, în lupta pentru apărarea Mânăstirii „Sfânta Treime” din Jordanville  •  Premieră mondială a compoziției „Liturghia Sârbă” a lui Kurt Sander, în Chicago  •  Mitropolitul de Corfu a sfințit un lăcaș monahal și o biserică în apropierea sfintelor moaște ale Sfântului Spiridon  •  Sfântul Cuvios Atanasie din Mânăstirea Medikion  •  Avocatul Bisericii Ortodoxe Ucrainene solicită sprijin înaintea audierii privind Lavra Kiev-Pecersk  •  42 de biserici ortodoxe distruse în Etiopia, în ultimele luni  •  Arhiepiscopul Ciprului: sancțiuni similare celor impuse Rusiei, ar trebui aplicate și Turciei  •  Primirea celor două Icoane din secolul al XIV-lea - dispărute – în Sfânta Mitropolie de Morfou (VIDEO)  •  Radioul bisericesc polonez „Ortodoxia”, la 25 de ani de la înființare  •  Patriarhul Teodor al Alexandriei s-a întâlnit cu Președintele Angolei  •  BULGARIA: Apel pentru păstrarea unității bisericești, din partea Mitropolitului Arsenie de Sliven  •  Arhiepiscopul Ciprului s-a întâlnit cu Președintele Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas  •  Patriarhul Ioan al X-lea al Antiohiei s-a întâlnit cu o delegație a Bisericii Ortodoxe Ruse.  •  Președintele Ucrainei, Zelenski, l-a vizitat pe Patriarhul Constantinopolului  •  Biserica Polonă: Încercările privind Ucraina vor fi depășite prin credință și rugăciune  •  „Somnul Născătoarei de Dumnezeu” va fi prezentat la Muzeul din Pskov  •  Zelenski: Carlson nu ne poate acuza de persecuție; el nu a fost în Ucraina  •  Sfântul Teofil al Peșterilor din Kiev, Arhiepiscop de Novgorod  •  Mânăstirea Iviron din Viksa - închisă, dinamitată, maica stareță împușcată. 30 de ani de la renaștere...  •  Patriarhul bulgar: Athos-ul nu recunoaște noua Biserică Ucraineană, totuși slujește cu Patriarhul Bartolomeu  •  Un film despre Sfântul Gavriil Urghebațe, a cărui realizare a durat 12 ani, a fost lansat în Georgia  •  Patriarhii ortodocși au condamnat atacul terorist asupra bisericii din Iordania  •  LITUANIA: Proiecte de lege ostile Bisericii, care contravin Constituției  •  Extremist? Oamenii nu mai pot suporta o persoană religioasă, nici măcar atunci când aceasta tace...  •  Restaurarea unei Evanghelii din 1685. Schimb de experiență în Muzeul Pskov  •  Sfântul Mucenic Anastasie țesătorul din Salona Dalmației  •  Sfântul Cuvios Martirie Diaconul, Zăvorâtul din Lavra Peșterilor din Kiev  •  Sfânta Olga din Alaska (cea mai nouă Sfântă a Americii), sărbătorită în Slovacia  •  Biserica din Polonia a serbat Icoana LUBLIN, foarte îndrăgită de Sfinții Chiril și Metodiu  •  Acești tineri francezi care aleg Biserica Ortodoxă (VIDEO)  •  Patriarhul Bartolomeu la Roma  •  Un preot ortodox român, ales președinte al Consorțiului European pentru Studiul Relațiilor dintre Biserică și Stat  •  O catedrală mânăstirească din secolul al XII-lea a fost restituită Bisericii  •  O altă parohie evacuată, după ce refuză să treacă la Biserica nou-creată în Ucraina  •  Toate drumurile duc la Bizanț?  •  Sub masca politicului: Familia tradițională, încătușată - într-o țară majoritar ortodoxă: România!  •  Atunci când ne comparăm cu alții, căutăm mereu un fel de „confort”  •  Patriarhul Ierusalimului a pomenit victimele atacului terorist din Iordania  •  Biserica Ortodoxă este cea care a construit sediul administrativ din Tallinn din care este acum evacuată  •  Deși era Protopop, a fost mobilizat în armata ucraineană și ucis în război  •  PRIN BOTEZ. Directivele Sfântului Sinod privind primirea schismaticilor ucraineni în Biserica Rusă  •  Patriarhul Șio al Georgiei are, de acum, 1500 noi fini de botez  •  18 Ierarhi l-au sărbătorit pe Sfântul Dimitrie în Salonic  •  Sfântul Ioan, Pustnicul din Pskov  •  Icoana Maicii Domnului „Bucuria tuturor celor necăjiți”
Starea Drumurilor
TEXT MARE ALB NEGRU ASCUNDE VIDEO ASCUNDE IMAGINI INVERSARE CULORI
Informația care stă la baza celorlalte știri...
Se încarcă...

O Tora evreiasca antica a fost descoperita intr-un liceu din Polonia

Scris de Redacția Știri | Lăcașuri Ortodoxe
Publicat pe 01.02.2014 la 08:16

O editie veche a Torei, cel mai probabil apartinand faimoasei dinastii a rabinilor din Kotzk (Polonia), a fost descoperita într-o bibliotecă de liceu. Aceasta a fost păstrata datorită polonezilor curajosi din zona.

 

După pensionarea sa în 1991, Zygmunt Kaminski, profesor la liceul din Sokolow Podlaski și colectionar de antichități, a donat școlii o parte din colecția sa, care a inclus si anumite părți din Tora (primele cinci cărți ale Bibliei). Tora a fost asezata într-un raft special al bibliotecii. Nu se știe când Kaminski a devenit proprietar al cartii. Abia la sfârșitul anului trecut, în timpul renovarii bibliotecii, comoara a iesit la lumină. Directorul liceului, Marcin Celinski, a observat imediat ca aceasta era o parte din Tora și a decis să solicite consultări suplimentare. În urmă cu două săptămâni, Dr. Eleonora Bergman, de la Institutul Istoric Evreiesc din Varșovia, a confirmat că este vorba despre o parte a Torei, scrisa într-o caligrafie foarte rara, care are nevoie de un studiu ulterior.

 

Rev. Paweł Rytel – profesor de Scriptură la Universitatea Pontificală Sfânta Cruce din Roma, a fost rugat să consulte Tora. El a ajuns la concluzia că aceasta conține o parte din Cartea Genezei (Geneza 1:1-28,6). Mai mult decât atât, el a venit cu intrebarea dacă aceasta este o Tora care sa fi fost folosita în sinagoga locală din Sokolow Podlaski. Dacă ar fi asa, dupa cum si unele circumstanțe o sugerează, este cel mai probabil ca Tora sa fi fost studiata sau deținută de Rabinul Yitzchak Zelig Morgenstern (1866-1939), care provine din una dintre cele mai faimoase dinastii rabinice (Kotzk). Strămoșul lui direct, a fost rabinul Menachem Mendel Morgenstern, cunoscut în lume ca fondator al miscarii hasidice Kotzk.

 

Aceasta unica Tora este o comoară de nivel mondial pentru cultura evreiască și religie. În același timp, ea are un scop educativ, ca mărturie a secolelor de coexistență pasnica evreiasca si poloneza în tara. Cartea a fost păstrata datorită unor polonezi curajosi, care au dorit să păstreze o capodoperă a istoriei evreilor, conform publicatiei catolice Nedziela (Duminica).

 

 

CARTEA SFINȚILOR