Sfântul Cuvios Areta Zăvorâtul și viziunea sa înspăimântătoare
Zi de cinstire aparte: 24 octombrie
Sfântul Areta (secolul al XII-lea) a fost un pustnic în Peșterile Apropiate din Kiev. El a viețuit în Mânăstirea Peșterilor din Kiev și a fost înmormântat în Peșterile Apropiate.
Sfântul Areta era originar din Poloțk. În timpul viețuirii sale în mânăstire, el păstra multe bunuri în chilia sa. Într-o zi, niște tâlhari i-au furat totul. Întristându-se din pricina bogățiilor pierdute, Sfântul Areta a început să cârtească împotriva lui Dumnezeu, fapt pentru care a fost lovit de o boală grea.
Aflat în pragul morții, a văzut cum atât îngerii, cât și duhurile rele au venit după el, certându-se între ei. Duhurile rele susțineau că el ar trebui să le fie dat lor, din cauza lăcomiei sale și a cârtirilor împotriva lui Dumnezeu. Atunci, îngerii i-au spus: „Omule nenorocit, dacă I-ai fi mulțumit lui Dumnezeu pentru că bogățiile ți-au fost furate, acest lucru ți-ar fi fost socotit drept milostenie”.
După această vedenie, Sfântul s-a vindecat. Și-a petrecut ultimele zile ca pustnic, în mare durere și pocăință pentru păcatele sale, lepădându-se de toate bunurile lumești.
Sfântul Areta a trecut la cele veșnice cândva nu mai târziu de anul 1190. În manualele de iconografie, Sfântul este descris astfel: „Înfățișare gârbovită, barbă de aceeași lungime cu a lui Cosma, îmbrăcat în haine monahale”.
Prăznuirea comună a tuturor Părinților din Peșterile Apropiate are loc pe 28 septembrie și în A Doua Duminică a Postului Mare.
Din alte înscrisuri, aflăm, de asemenea:
Deși, în exterior, renunțase la toate pentru dragostea lui Hristos, în taină era un om lacom și iubitor de argint. Or, după cum scrie Apostolul Pavel, „lăcomia este închinare la idoli” (conf. Coloseni 3:5), iar „ iubirea de argint este rădăcina tuturor relelor” (1 Timotei 6:10). El își strângea în ascuns, în chilia sa, bani și alte comori de preț, fără a oferi vreodată ceva pentru întreținerea mânăstirii sau pentru ajutorarea săracilor. Nu-și cheltuia bogățiile nici măcar pentru sine, ci doar le aduna și le păstra cu nesaț.
Într-o zi, niște hoți i-au furat economiile, iar Areta a suferit atât de mult din pricina acestei pierderi, încât nu mai era în stare să rostească un cuvânt bun și nici să asculte sfaturile celorlalți monahi. Nu putea fi mângâiat și nici consolat. Doar prin harul lui Dumnezeu nu și-a pus capăt zilelor. Cu toate acestea, furia și amărăciunea îi rodeau sufletul. A început să-i acuze pe călugări că ar fi uneltit împotriva lui pentru a-i lua comoara, devenind un tiran pentru întreaga obște. Cel rău îi pusese, cu adevărat, stăpânire pe suflet.
După câteva zile, s-a îmbolnăvit grav, dar nu a încetat să cârtească împotriva fraților și să rostească hule. Zăcând pe pat, a căzut într-o stare de inconștiență, rămânând ca un mort. Atunci i s-au arătat îngeri și o mulțime de duhuri rele, care au început să se certe cu privire la soarta ce avea să-l aștepte din pricina lăcomiei și a iubirii sale de argint. Îngerii îl plângeau — nu doar pentru că, fiind monah, adunase bani și refuzase să facă milostenie, ci mai ales pentru că a hulit atunci când Pronia Dumnezeiască a îngăduit să fie lipsit de comoara sa. Căci, dacă I-ar fi adus slavă lui Dumnezeu pentru pierderea averii, ar fi primit răsplata lui Iov. Atunci, Areta a început să strige: „Doamne, miluiește! Am păcătuit, iartă-mă! Acei bani Îți aparțineau Ție. Mă bucur că mi-au fost furați!”. Duhurile rele au dispărut pe loc, iar îngerii s-au bucurat, spunându-i că, de acum înainte, Dumnezeu îi va socoti drept milostenie banii care îi fuseseră furați.
Toate acestea s-au întâmplat pentru că Dumnezeu, în marea Sa iubire de oameni, nu dorește pierzarea nimănui, ci tânjește după mântuirea tuturor, dorind să reverse mila Sa asupra creației Sale – dacă oamenii ar cere-o.
De atunci, Areta și-a schimbat modul de viață, iar toți se minunau văzând în el împlinirea cuvintelor Apostolului: „unde s-a înmulţit păcatul, a prisosit harul” (Romani 5, 20). A devenit bogat – nu în avuții trecătoare, ci în virtuți cerești. A ajuns blând și plin de bunătate, având o inimă plină de pocăință, de iubire față de Dumnezeu și față de oameni; era ascultător în îndatoririle sale monahale și sârguincios în rugăciune. A trecut la cele veșnice în pace, iar sfintele sale moaște au rămas neputrezite.
***
Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna octombrie 2026.
