Analiza Epistolelor Sfântului Apostol Pavel, din Noul Testament

A fost, oare, A Doua Epistolă către Corinteni, la origine, mai mult decât o singură scrisoare?

Lauren K. McCormick / 11 noiembrie 2026

FOTO: Papirus de culoare bej, cu scriere grecească neagră; papirusul este așezat pe un fundal negru. Papirus antic ce conține o parte din a doua scrisoare a Sfântului Apostol Pavel către Corinteni. Sursa: Wikimedia Commons, domeniu public.

Șapte dintre scrisorile (epistole) din Noul Testament sunt considerate, fără nicio îndoială, opere ale Sfântului Apostol Pavel (Romani, 1 Corinteni, 2 Corinteni, Galateni, Filipeni, 1 Tesaloniceni, Filimon). Unii cercetători consideră că și alte câteva scrisori i-ar putea aparține Sfântului Apostol Pavel (Coloseni, 2 Tesaloniceni, Efeseni), în timp ce despre restul se crede, de regulă, că au fost scrise de altcineva (1 Timotei, 2 Timotei, Tit). 

Situația devine și mai complexă: chiar și în cazul scrisorilor atribuite cu certitudine Sfântului Apostol Pavel, unii specialiști susțin că acestea ar fi, de fapt, lucrări compozite [ale aceluiași autor], nu scrieri unitare.

Acesta este tocmai subiectul abordat de cercetătorul biblic Brent Nongbri în articolul său din toamna anului 2026, publicat în Biblical Archaeology Review și intitulat „Asamblarea celei de-A Doua Epistole către Corinteni”. Este, oare, a doua epistolă către Corinteni o scrisoare unitară, scrisă de Pavel, sau este o compilație de mai multe scrisori, editate ulterior împreună?

În articolul său, Nongbri explică „teoria partiției” și modul în care cercetătorii studiază scrisorile antice compozite, inclusiv pe cele incluse în Noul Testament. Întrucât în ​​antichitate nu exista un serviciu poștal organizat, scrisorile erau trimise, primite și colectate (sau grupate) în momente diferite; din acest motiv, corespondența scrisă ajungea adesea la destinatar și era citită într-o ordine diferită de cea cronologică. 

Nongbri scrie:
   În afara administrației oficiale romane, livrarea scrisorilor era o chestiune incertă. Trebuia să găsești pe cineva care călătorea spre orașul în care doreai să trimiți scrisoarea, să-i încredințezi scrisoarea — împăturită sau rulată, cu numele destinatarului scris pe exterior — și să speri la ce e mai bine. Vremea nefavorabilă, naufragii, simpla uitare sau o multitudine de alți factori puteau împiedica livrarea scrisorii la timp (sau chiar livrarea ei în totalitate!). 

A Doua Epistolă către Corinteni este scrierea din Noul Testament considerată cel mai frecvent a fi o combinație a două sau mai multe texte distincte. Scrisoarea se caracterizează prin schimbări bruște de ton sau de subiect, tranziții stângace între secțiuni și pasaje care par să presupună contexte și situații diferite – toate acestea fiind indicii ale unui text alcătuit din scrieri separate.

Într-adevăr, toate copiile antice ale celei de-A Doua Epistole către Corinteni care s-au păstrat prezintă textul lui Pavel ca pe o singură scrisoare unitară; totuși, cel mai vechi exemplar datează, probabil, la cel puțin 150 de ani după ce Sfântul Apostol Pavel a scris textul – adică dintr-o perioadă în care scrierile sale fuseseră deja reunite într-o singură epistolă. Prin urmare, dovezile care sugerează că a doua epistolă către Corinteni este, de fapt, o compilație de mai multe scrisori se regăsesc chiar în interiorul textului.

Schimbarea de ton dintre capitolele 9 și 10 ale celei de-A Doua Epistole către Corinteni constituie cel mai puternic argument: în capitolele 1–9, Pavel salută pocăința corintenilor și își exprimă încrederea în comunitatea din Corint (2 Corinteni 7:4). 
   "Multă îmi este încrederea în voi! Multă îmi este lauda pentru voi! Umplutu-m-am de mângâiere! Cu tot necazul nostru, sunt covârşit de bucurie!"

În schimb, capitolele 10–13 adoptă un ton tăios și sarcastic, apărând brusc statutul lui Pavel de apostol și mustrând aceeași comunitate din Corint pentru grave abateri religioase. Absența unei tranziții, atât la nivelul tonului, cât și al subiectului, între capitolele 9 și 10, este considerată o „cusătură literară”.

Prin urmare, Nongbri ridică următoarea întrebare: „Se întâmpla oare așa ceva în antichitate? Combinau oamenii scrisori separate? Era posibil ca acestea să fie amestecate, pierzându-se ordinea cronologică?” 

„La primirea unei scrisori”, scrie Nongbri, „destinatarii o citeau, apoi fie o aruncau, fie o păstrau. Când păstrau scrisorile, oamenii le arhivau uneori lipindu-le de alte scrisori provenite de la aceeași persoană, formând astfel suluri care reuneau scrisorile primite. Există, de fapt, un termen grecesc pentru acest tip de colecție: "tomos synkollesimos", care înseamnă, literal, "sul alcătuit prin lipire".” Scrisorile din aceste suluri erau uneori atașate în ordinea în care fuseseră primite, și nu în ordinea în care fuseseră scrise și expediate.

Există mai multe paralele istorice privind modul în care scrisorile lui Pavel ar fi putut fi reunite în texte unice. Epistolele atribuite călugărului egiptean Pahomie, care a trăit în secolul al IV-lea, s-au păstrat într-o traducere latină ce cuprinde 11 scrisori. În ultimul secol, au fost descoperite în Egipt manuscrise foarte vechi ale acestor scrisori, în care acestea sunt grupate diferit. Cu alte cuvinte, ordinea scrisorilor atribuite lui Pahomie s-a modificat la un moment dat pe parcursul transmiterii lor – un proces poate similar cu cel prin care au trecut scrisorile lui Pavel.

-------------------------------
NOI FILE DE LETOPISEȚ - 13 noiembrie 2026 - Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe