Aflarea sfintelor moaște ale Sfântului Andrei, Cneazul de Smolensk

Zi de amintire și cinstire aparte: 27 octombrie

Aflarea sfintelor moaște ale Sfântului Andrei, Cneazul de Smolensk, în Pereslav, a avut loc în anul 1539, prin implicarea Sfântului Daniel de Pereslav (7 aprilie).

Sfântul Cneaz Andrei a fost fiul Cneazului Teodor Fominski de Smolensk. 

Încă din tinerețe, întristat de neînțelegerile dintre frații săi, a părăsit orașul natal și a plecat, ca simplu pelerin, la Pereslav-Zaleschi. Cu smerenie și blândețe, a trăit timp de treizeci de ani ca îngrijitor al Bisericii "Sfântul Nicolae", lângă care a fost și înmormântat. 

După mutarea sa la Domnul, au fost descoperite un inel princiar, un lanț din aur și o inscripție cu cuvintele: „Eu sunt Andrei, unul dintre Cnejii de Smolensk”.

Dincolo de datele de mai sus cuprinse în Sinaxar, mai aflăm, de asemenea, din alte documente istorice, următoarele:

Mutat la Domnul în anul 1390, Sfântul Binecredincios Principe Andrei de Smolensk este prăznuit la 27 octombrie, precum și la 23 mai, în cadrul Soborului Sfinților din Rostov-Iaroslav și al Soborului Sfinților din Smolensk. "Viața" Sfântului Andrei din Pereiaslav (Biblioteca de Stat a Rusiei, Colecția „Treime” [Troițkaia], nr. 696, f. 221–255; secolul al XVII-lea) constituie de fapt un fragment din "Viața" Cuviosului Daniel din Pereiaslavl, fiind precedată de o scurtă introducere. Potrivit unor cercetători (N. N. Pokrovski), "Viața" Cuviosului Daniel a fost redactată între anii 1562 și 1563; alții (S. I. Smirnov, O. A. Belobrova) indică intervalul 1556–1563. Lucrarea a fost scrisă de Atanasie — viitorul Mitropolit al Moscovei și duhovnic al Țarului Ivan al IV-lea Vasilievici (cel Groaznic) — care s-a născut în Pereiaslav (astăzi Pereslav-Zalesski). Între anii 1530 și 1549, Atanasie a slujit ca paroh al Catedralei din acest oraș; el a fost ucenic al Cuviosului Daniel și martor al vieții acestuia. "Viața" s-a păstrat în mai multe manuscrise, printre care: Muzeul Istoric de Stat, Colecția Sinodală, nr. 926, secolul al XVI-lea; și Biblioteca de Stat a Rusiei, Colecția Undolski, nr. 301, anul 1663.

Autorul "Vieții" nu a putut oferi informații despre prima parte a vieții lui Andrei, întrucât Sfântul și-a păstrat originile ascunse. În jurul anului 1360, Sfântul Andrei ajungea la Pereiaslav ca un călător lipsit de orice mijloace și se stabilea pe lângă o biserică închinată unui Sfânt Ierarh... mai exact, la Biserica Sfântului Nicolae, situată în apropierea porților orașului; după o vreme, a devenit 'ponomar' (slujitor la Altar) și a îndeplinit această ascultare timp de 30 de ani. Când Andrei Petrovici a trecut la cele veșnice, asupra sa au fost găsite un lanț de aur și un inel cu pecete — însemne ale rangului princiar — alături de 'verigi' de fier (lanțuri grele purtate ca formă de asceză) și un bilet scris de mâna sa: „Eu sunt Andrei, unul dintre principii de Smolensk. Din pricina invidiei și a vrajbei dintre frații mei, mi-am părăsit principatul, casa și tot ce aveam”. 

Prințul devenit slujitor al Bisericii a fost înmormântat lângă Biserica Sfântului Nicolae, trupul său fiind înfășurat în scoarță de mesteacăn. Mai târziu, lanțul de aur și inelul cu pecete au fost luate de Marele Cneaz Ivan al III-lea Vasilievici, care, în schimb, a oferit Bisericii "Sfântul Nicolae" o danie perpetuă ('ruga'). Probabil tot în acea perioadă a fost alcătuită o slujbă liturgică pentru Andrei Petrovici și a fost pictată o icoană — marcând canonizarea sa la nivel local — iar lanțurile ascetice ale Sfântului au fost păstrate în interiorul bisericii.

Pe baza textului din bilet, Arhiepiscopul Filaret (Gumilevschi) a emis ipoteza că Sfântul Andrei ar fi fost fiul Cneazului de Smolensk Teodor Fominski, supranumit „cel Orb”, un contemporan al Marelui Cneaz Simeon cel Mândru (decedat în 1353). În acea epocă, Principatul Smolenskului era fărâmițat în teritorii mai mici; împărțirea moștenirilor între principii din Smolensk — care, la un moment dat, erau în număr de șaptesprezece — era însoțită, invariabil, de invidie și certuri. Teodor, presupusul tată al lui Andrei, a plecat la Tver, în timp ce Andrei însuși alegea calea smereniei, a sărăciei, a ascezei ascunse și a rugăciunii. 

În vremea Cuviosului Daniel (1453–1540) — poate din pricina părăsirii Bisericii "Sfântul Nicolae" — pomenirea Sfântului Andrei nu se mai săvârșea. Cuviosul Daniel, originar din Pereslav, cunoștea bine tradițiile orale despre Sfântul Andrei; el vizitase biserica în care Sfântul cneaz slujise odinioară ca ipodiacon (ajutor la Altar) și îi văzuse mormântul, 'verigile' (lanțurile ascetice) și icoana. El a hotărât să restabilească pomenirea Sfântului Andrei. 

În anul 1539, aflându-se la Moscova pentru treburi mânăstirești, Cuviosul Daniel a obținut fonduri de la tânărul suveran Ivan al IV-lea Vasilievici — care îi era fin — și de la Mitropolitul Ioasaf, pentru renovarea bisericilor dărăpănate din Pereslav, închinate Sfântului Ioan Înaintemergătorul și Sfântului Nicolae. De asemenea, Cuviosul Daniel i-a informat pe Țar și pe Mitropolit că sfintele moaște ale Sfântului Andrei se aflau la Biserica "Sfântul Nicolae" și că, în trecut, se săvârșea o slujbă liturgică în cinstea sa; ulterior, a primit binecuvântarea de a cerceta sfintele moaște ale Sfântului.

Întorcându-se la Pereslav, Cuviosul Daniel a deschis mormântul și a cercetat sfinele moaște ale cneazului, fără a le scoate din pământ: 
„Sfintele sale Moaște păreau scăldate în mir, răspândind o anume bună-mireasmă... Părul de pe cap era șaten-deschis, lung și întreg, strălucind cu o lumină radiantă; veșmintele... se aflau așezate de-a lungul trupului, de la cap până la picioare, pe o parte, ca și cum ar fi fost înfășurate laolaltă, iar pe ele se găseau nasturi din cupru” (Biblioteca de Stat a Rusiei, Colecția „Sfânta Treime”, nr. 696, f. 228v–229). Mulți dintre cei bolnavi au primit vindecare prin intermediul sfintelor moaște ale Sfântului.

În urma raportului prezentat de Cuviosul Daniel, au sosit de la Moscova Arhimandritul Iona (Sobina) — de la Mânăstirea Ciudov, devenit ulterior Episcop de Suzdal și Tarusa — și Gurie, Protoiereul Catedralei Adormirii Maicii Domnului. În ciuda stării de neputrezire a sfintelor moaște, a existenței unei icoane vechi și a unei slujbe liturgice închinate Sfântului, precum și a mărturiei a trei persoane care fuseseră vindecate în momentul descoperirii sfintelor moaște, Arhimandritul Iona și Protoiereul Gurie nu au crezut în sfințenia prințului; ba chiar l-au mustrat pe Daniel pentru că ar fi examinat sfintele moaște fără autorizație.

Profund întristat de necredința lor în sfințenia Sfântului Andrei, Cuviosul Daniel a proorocit că, drept consecință a acestui păcat, Mitropolitul va fi înlăturat din Scaunul său, Arhimandritul Iona va trece prin mari încercări, iar Protoiereul Gurie își va pierde fiul. Sfintele Moaște ale Sfântului Andrei au fost acoperite cu giulgiuri, așezate într-o raclă nouă și reînhumate.

E. E. Golubinski aprecia că reprezentanții Mitropolitului fuseseră nemulțumiți de numărul mic de minuni și de puținele informații existente cu privire la viața Sfântului Andrei. Cercetătorul a avansat ipoteza că demersul Cuviosului Daniel de a restabili cinstirea bisericească a Sfântului Andrei nu a avut succes. Această concluzie nu este incontestabilă; deși Cuviosului Daniel i s-a refuzat, fără îndoială, permisiunea de a păstra expuse sfintele moaște ale Sfântului Andrei, rămâne neclar dacă cererea de a-i restabili pomenirea a fost, de asemenea, respinsă. 

Slujba liturgică pentru Sfântul Andrei afirmă că venerarea sa locală a fost stabilită în 1539. Chiar dacă pomenirea Sfântului Andrei fusese inițial interzisă, interdicția a fost probabil ridicată curând, deoarece toate prezicerile Cuviosului Daniel s-au împlinit exact așa cum fusese prezis. În 1542, Sfântul Macarie a urcat în Scaunul Moscovei, înlocuindu-l pe Mitropolitul Iosaf, detronat. Cu binecuvântarea Ierarhului și din porunca Țarului Ivan al IV-lea, a fost scrisă o "Viață" (hagiografie) a Cuviosului Daniel. Relatarea descoperirii sfintelor moaște ale Sfântului Andrei în 1539, inclusă în această "Viață", a fost probabil coroborată cu stabilirea formală a pomenirii sale. Se poate concluziona că restabilirea venerării locale a Sfântului Andrei datează din perioada finalizării lucrării "Viața" - în jurul anului 1563.

FOTO: Făcătorii de minuni din Pereslav: Sfântul Dreptcredincios Prinț Andrei și Cuvioșii Nichita și Daniel Stâlpnicul. O icoană din Biserica Buna Vestire, de la Mânăstirea Sfântul Nicolae.

Ulterior, numele Sfântului Andrei de Pereslav a fost inclus în calendarul liturgic (sviați). „Aflarea sfintelor moaște ale Sfântului Dreptcredincios Prinț Andrei de Smolensk, care se află la Pereslav-Zalesski”, este consemnată la 27 octombrie în "Menologhionul" lui Simon (Azarin), datând de la mijlocul anilor 1650 (Biblioteca de Stat Rusă, colecția Academiei Teologice din Moscova, MS 201, fol. 306). În plus, pomenirea Sfântului Andrei din Pereslav la data de 30 noiembrie apare consemnată în calendarul "Kaidalov" (sfârșitul secolului al XVII-lea [?] sau anul 1868 / Serghie Spasski, p. 332). Printr-un decret al Consistoriului din Pereslav, datat 14 august 1749, s-a dispus ca Sfântul Andrei din Pereslav să fie pomenit în cadrul slujbelor de Litie și la rugăciunile de la Otpust, pe întreg teritoriul Eparhiei de Pereslav (Golubinski, p. 557).

Se poate presupune că, după aflarea sfintelor moaște ale cneazului Andrei de Smolensk și Pereiaslav, acestea au fost așezate într-o criptă de sub podeaua bisericii de lemn a Sfântului Nicolae – biserică ce, din acel moment, a devenit cunoscută și sub numele de Biserica Binecredinciosului Cneaz Andrei. 

În timpul unuia dintre incendiile care au afectat locul, biserica a ars complet; cu toate acestea, piatra de mormânt a cneazului Andrei – împreună cu 'pelena' (un acoperământ liturgic) și icoanele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și a Sfântului însuși – au rămas intacte.

În anul 1714, pe locul fostei construcții din lemn a fost ridicată o biserică din piatră, iar alături de aceasta a fost întemeiată o mânăstire închinată Binecredinciosului Cneaz Andrei de Smolensk și Pereiaslav; această mânăstire a fost desființată ulterior, în 1764 (Zverinski, vol. 2, nr. 986, p. 228). 

Mai târziu, Bisericii Sfântului Nicolae i-au fost adăugate paraclise laterale: unul închinat Sfântului Dimitrie din Tesalonic și un altul Binecredinciosului Cneaz Andrei de Smolensk și Pereiaslav (datând din 1812). Biserica a funcționat ca biserică parohială, până la distrugerea sa în perioada sovietică. 

A doua aflare a sfintelor moaște ale cneazului Andrei a avut loc în anul 2000, iar pe locul respectiv a fost ridicată o cruce din lemn.

În prezent, sfintele moaștele ale Sfântului cneaz Andrei se află la Mânăstirea Sfântul Nicolae (cunoscută sub numele de Mânăstirea „Sfântul Nicolae de la Boloto”) din Pereslav-Zalesski.

În "Minei" (publicat de Patriarhia Moscovei), ziua de prăznuire a Aflării Sfintelor Moaște ale Sfântului Cneaz Andrei – 27 octombrie – prevede o Slujbă cu Priveghere (a se vedea indicațiile liturgice privind rangul sărbătorilor). 

În slujba Soborului Sfinților din Rostov și Iaroslav, Sfântul Cneaz Andrei este pomenit în 'slavnicul' stihirilor de la 'litie' (sau în stihirile de la 'stihoavnă') din cadrul Vecerniei, precum și în al treilea 'tropar' al cântării a opta din Canonul Utreniei.

Nu ne rezumăm la cele de mai sus și cercetăm și alte documente, din care aflăm:
În ultimul an al vieții sale, Cuviosul Daniel s-a aflat la Moscova, având treburi de rezolvat pentru mânăstirea sa. El a adresat o cerere tânărului suveran, Ivan Vasilievici al IV-lea (finul său), și Mitropolitului Ioasaf (1539–1542), solicitând fonduri pentru restaurarea bisericilor dărăpănate din orașul Pereslavl — mai exact, biserica închinată lui Ioan Înaintemergătorul (aflată lângă porțile vestice ale orașului) și biserica închinată Sfântului Nicolae. Cuviosul Daniel i-a informat apoi pe Țar și pe Mitropolit că sfintele moaște ale Sfântului Andrei, Cneaz de Smolensk, se aflau în biserica Sfântului Nicolae, și a cerut permisiunea de a le cerceta. El le-a relatat tradițiile orale care circulau în Pereslav despre acest om sfânt, a menționat că, odinioară, pomenirea sa se săvârșea anual la Biserica Sfântul Nicolae, a arătat că existau o slujbă liturgică și o icoană dedicate lui și și-a exprimat regretul că locuitorii din Pereslav încetaseră să-l mai pomenească pe acest Sfânt slujitor al lui Dumnezeu. „V-am adus toate acestea la cunoștință, o, Suverane”, a spus Cuviosul Daniel, „pentru ca un asemenea Sfânt să nu cadă în uitare. Mă tem că, tăcând, aș putea atrage asupra mea osânda”.

Suveranul a alocat fonduri din vistieria sa personală, pentru construirea unor noi biserici, menite să le înlocuiască pe cele ajunse în stare de ruină; totodată, el — împreună cu Mitropolitul — și-a dat binecuvântarea ca, sub supravegherea Cuviosului Daniel și a clerului local, să fie deschis mormântul Sfântului Andrei și să fie cercetate sfintele sale moaște, care se aflau în pământ. 

Întorcându-se la Pereslav și vestind acest act de bunăvoință regală, Cuviosul Daniel a găsit poporul atât de plin de bucurie, încât oamenii doreau să cheme întregul oraș, prin sunetul clopotelor, pentru a sărbători Aflarea Sfinelor Moaște. Totuși, un preot a spus: 
„Dacă este voia lui Dumnezeu ca sfintele moaște ale slujitorului Său să fie descoperite, atunci să săvârșim o slujbă cu rugăciune — fără a trage clopotele — și să mergem la mormântul Sfântului. Astfel, se va vedea limpede dacă acest demers este plăcut lui Dumnezeu și Sfântului însuși”.

Și așa au făcut. Au săvârșit o slujbă cu rugăciune, au îndepărtat piatra de mormânt și au deschis mormântul. S-a constatat că, deși sfintele moaște începuseră să dea semne de degradare, trupul rămăsese întreg; încheieturile nu se desfăcuseră. Cu toate că nu fusese făcut niciun anunț public, mulțime mare de oameni s-a adunat la acest eveniment. Pe măsură ce sfintele moaște erau scoase la iveală, iar scoarța de mesteacăn care le acoperea — ajunsă acum în stare de degradare — era îndepărtată, mulți dintre cei suferinzi de diverse boli au luat bucăți din această scoarță și s-au vindecat. După ce a cercetat sfintele moaște ale Sfântului cneaz Andrei — fără a le scoate din pământ — Cuviosul Daniel a trimis o înștiințare Țarului și Mitropolitului. 

De la Moscova au fost trimiși Arhimandritul Mănăstirii Ciudov, Iona, și Protoiereul Catedralei Adormirii Maicii Domnului, Gurie, pentru a efectua o cercetare oficială a sfintelor moaște. Examinând rămășițele acestui om al lui Dumnezeu, Iona l-a întrebat pe Cuviosul Daniel: 
„De ce ai cercetat aceste moaște? Cine ți-a poruncit să faci acest lucru?”.

Cuviosul Daniel a fost profund întristat de cuvintele mustrătoare ale lui Iona. A început să plângă, explicând că nu a acționat din proprie inițiativă, ci având autorizație din partea Țarului și a Mitropolitului, care îi porunciseră să cerceteze sfintele moaște ale Sfântului Andrei. El a arătat spre Icoana Sfântului și a făcut referire la slujba liturgică alcătuită în cinstea acestuia. În cele din urmă, a prezentat trei persoane care fuseseră vindecate de suferințele lor în timpul aflării sfintelor moaște: Ioan Ocliaceiev, un administrator al moșiilor Țarului, a mărturisit că s-a vindecat de o afecțiune cronică și îndelungată a capului, după ce a atins sfintele moaște ale Sfântului cneaz. O femeie din Pereslav a povestit că suferise timp de trei ani de o afecțiune gravă a gâtului, care o lăsase fără grai; însă, în momentul aflării sfinelor moaște ale Sfântului Andrei, ea a luat o bucățică de scoarță de mesteacăn [din raclă] și a înghițit-o, simțind o ușurare imediată și redobândindu-și capacitatea de a vorbi. O altă femeie a fost, de asemenea, vindecată de o afecțiune persistentă a ochilor, folosind scoarță de mesteacăn de la sfintele moaște ale Sfântului.

Cu toate acestea, nici argumentele Cuviosului Daniel, nici minunile atribuite Sfântului cneaz Andrei nu au reușit să-i convingă pe Iona și pe Gurie. Iona i-a răspuns Cuviosului monah: „Mitropolitul nu mi-a spus nimic despre aceste sfinte moaște și nici nu a dat vreo dispoziție cu privire la ele”.

Aceasta sugera că Mitropolitul Ioasaf lăsase întreaga chestiune la latitudinea lui Iona și a lui Gurie. Aceștia, la rândul lor, au considerat dovezile sfințeniei cneazului Andrei ca fiind insuficient de clare și au refuzat să-l cinstească pe acest slujitor al lui Dumnezeu printr-o prăznuire bisericească oficială. Cuviosul Daniel a fost profund întristat de hotărârea Mitropolitului și a anchetatorilor trimiși de acesta. El a proorocit că, din cauza necredinței lor în sfințenia celui ales de Dumnezeu, toți trei vor trece prin mari încercări: Mitropolitul va fi curând înlăturat din Scaunul său; Iona va avea parte de diverse nenorociri; iar Gurie va suferi pierderea fiului său iubit. 

La început, aceștia s-au tulburat auzind prevestirile sumbre ale nevoitorului; iar mai târziu, au susținut că acesta își pierduse mințile din cauza bătrâneții — Cuviosul avea optzeci de ani, la acea vreme — și că vorbea fără noimă. Totuși, proorocia Cuviosului Daniel s-a împlinit întocmai cum fusese vestită.

Preocupările ascetului cu privire la slăvirea Sfântului Prinț Andrei nu au fost în zadar. Din acel moment, amintirea Sfântului Prinț a prins din nou viață în Pereiaslav-Zalessky, iar memoria sa a început să fie celebrată la nivel local. Printr-un Decret al Sfântului Sinod, din 1749, s-a aprobat o sărbătoare locală a Fericitului Principe Andrei; Decretul prevedea: la toate Slujbele din bisericile orașului Pereiaslav, Sfântul Prinț Andrei ar trebui să fie comemorat împreună cu numele altor Sfinți din Pereiaslav.

Minunile au continuat să se săvârșească la mormântul său. Așa încât, în timpul unui incendiu, Biserica de lemn Sfântul Nicolae a ars până la pământ, dar racla Sfântului Prinț, chipul lui aflat deasupra raclei, giulgiul și Icoana Maicii Domnului de pe raclă au rămas în siguranță și nevătămate.

Biserica de lemn restaurată "Sfântul Nicolae", de atunci poartă numele de Biserica Fericitului Domn Andrei. 

În timpul unuia dintre incendii, biserica a fost arsă în totalitate, dar piatra funerară a supraviețuit. În 1714, pe locul bisericii de lemn, a fost construită una din piatră și, prin aceasta, a fost înființată o mânăstire de maici în numele Fericitului Principe Andrei de Smolensk și Pereiaslav, desființată în 1764. Biserica Sfântul Nicolae a fost distrusă în perioada sovietică.

A doua Aflare a sfintelor moaște ale Sfântului Andrei a avut loc în anul 2000; la locul descoperirii a fost instalată o Cruce de lemn. În prezent, sfintele moaște se află în Mânăstirea Sfântul Nicolae Pereslav-Zalessky (foto).

***
Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna noiembrie 2026.