În căutarea lui Pavel în Damasc. Vizitarea așezărilor creștine timpurii din capitala Siriei
Mark Wilson / 6 noiembrie 2026
FOTO: Mânăstirea Viziunii Sfântului Apostol Pavel din Kawab, Siria (la aproximativ 16 km sud-vest de Damasc). Fotografie oferită de Mark Wilson
În timp ce luam un mic dejun ușor, format din iaurt, brânză și cafea locală, am deschis un e-mail care anunța apariția ediției de vară a revistei "Biblical Archaeology Review". Un material mi-a atras atenția: articolul Sandrei Scham despre orașele creștine pierdute din Siria. Ce coincidență – chiar în acea dimineață mă aflam la Damasc!
Siria se afla de mult timp pe lista mea de locuri biblice de vizitat. Eram foarte curios să explorez situri asociate cu Sfântul Apostol Pavel. Chiar și înainte de războiul civil sirian (2011–2024), călătoria în această țară era o provocare pentru cetățenii americani; era necesar să depui personal o cerere de viză la Ambasada Siriei din Washington, D.C. Apoi a izbucnit războiul civil, făcând imposibil orice gând de a călători acolo.
Odată cu încheierea războiului, situația politică din Siria a început să se stabilizeze. Am luat legătura cu un ghid din Damasc, pe nume Akel, și i-am comunicat dorința mea de a vizita țara; el a început să mă țină la curent, periodic, cu privire la situația securității în zonă. Totuși, planurile mele de a vizita Siria la începutul anului 2026 au fost zădărnicite de izbucnirea actualului conflict cu Iranul. Apoi, după armistițiul din aprilie, zborurile directe dinspre Turcia au fost reluate – un semn pozitiv. Dacă companiile aeriene considerau că este sigur (și profitabil) să opereze zboruri, iar oamenii călătoreau efectiv în regiune, poate că venise momentul să iau din nou în considerare o vizită la Damasc.
Împreună cu Akel, am stabilit un itinerar și mi-am cumpărat biletele. Deoarece Siria este încă clasificată de Departamentul de Stat al SUA drept o țară de nivel 4 – „Nu călătoriți” (Do Not Travel) – în prezent nu există o Ambasadă americană, deși există planuri pentru redeschiderea acesteia. Toate acestea pentru a spune că decizia de a călători în Siria nu a fost luată cu ușurință și, chiar și la sosirea pe aeroportul din Damasc, am avut încă emoții.
FOTO: O arcadă de piatră care marchează intrarea pe un drum. Arc de triumf roman antic pe „Strada Dreaptă” (Straight Street) din Damasc, Siria. Sursa: Bernard Gagnon, via Wikimedia Commons, CC BY-SA 3.0.
Trecând pragul hotelului meu de tip boutique din Orașul Vechi al Damascului, am dat peste un grup de bărbați îmbrăcați în veșminte negre. Unul dintre ei s-a prezentat și m-a întrebat dacă sunt american. Aflând că locuiesc în Virginia, în Statele Unite, mi-a povestit că a slujit timp de 18 ani ca Mitropolit al Bisericii Ortodoxe Siriene, în estul Statelor Unite. Am aflat apoi că el este, în prezent, Ignatie Efrem al II-lea, Patriarh al Bisericii Ortodoxe Siriene din anul 2014. Aceasta a fost primirea mea oficială la Damasc!
În acea seară, în drum spre cină, Akel m-a condus pe „Strada Dreaptă” (Straight Street) — "Decumanus Maximus" — care străbate Orașul Vechi de la est la vest. Astăzi, aceasta este un muzeu în aer liber, cunoscut sub numele de "Via Recta". Acest drum lung este mărginit, de ambele părți, de fragmente de coloane, iar la jumătatea traseului se află un arc de triumf roman. În capitolul 9 din Faptele Apostolilor, în relatarea despre convertirea sa, se povestește cum Pavel a fost orbit de o lumină și condus pe „Strada Dreaptă”, la casa lui Iuda (a nu se confunda cu Iuda Iscarioteanul). Pavel a rămas în casa lui Iuda timp de trei zile, până când Ucenicul Anania și-a pus mâinile peste el, redându-i vederea. Ulterior, Pavel a fost botezat.
Interesant este că nu există nicio tradiție care să indice locul exact al casei lui Iuda; prin urmare, nu am putut decât să-mi imaginez locul unde Iuda i-a oferit ospitalitate lui Saul, undeva de-a lungul "Via Recta".
FOTO: Bab Kisan („Poarta Kisan”) din Damasc, Siria (în stânga); un coș expus în interiorul porții Bab Kisan (în dreapta). Fotografii oferite de Mark Wilson.
Vizita noastră oficială a început în dimineața următoare, la poarta dinspre sud-est, Bab Kisan. Se spune că, în acest loc, Pavel a fost coborât peste zid, pentru a scăpa de regele Areta (2 Corinteni 11:32–33; vezi și Faptele Apostolilor 9:23–25). Contextul evenimentelor este următorul: după aproximativ trei ani de predicare între Arabia și Damasc, Pavel a stârnit mânia liderilor locali, atât din Damasc, cât și din Nabateea (un regat arab puternic, situat la sud, cu celebra sa capitală, Petra). Regele Areta al Nabateei a ordonat arestarea lui Pavel și a dispus păzirea porților Damascului pentru a facilita prinderea acestuia. Pavel a reușit să scape ieșind din Damasc nu prin porțile principale, ci fiind coborât într-un coș, printr-o „fereastră din zid”. După ce intrase în Damasc neputând să vadă, supraviețuirea lui Pavel depindea acum de cei care țineau frânghia coșului.
Astăzi, în interiorul porții Bab Kisan este expus un coș suficient de mare pentru a cuprinde un om, alături de o placă ce înfățișează momentul în care Pavel este coborât pe zid. În timp ce priveam poarta și artefactele de acolo, m-am întrebat: Oare tradiția intră în conflict cu realitatea, aici? Dacă cineva ar fi încercat să scape pe ascuns, de ce ar fi făcut-o printr-o poartă unde gărzile ar fi fost de veghe? O zonă oarecare de-a lungul lungului șir de ziduri dărâmate, spre vest, ar fi fost probabil o alegere mai potrivită pentru o trecere atât de umilitoare.
FOTO: Bab Sharqi („Poarta de Est”) din Damasc, Siria. Fotografie oferită de Mark Wilson.
Poarta de est, Bab Sharqi, este cea mai bine păstrată dintre cele opt porți antice ale orașului. Numită „Poarta Soarelui” de către romani și datând din jurul anului 200 după Hristos, este singura intrare care își păstrează forma romană originală, cu trei arcade. Aceste arcade permiteau accesul pietonilor prin două pasaje laterale mai mici, în timp ce o deschidere centrală mai largă permitea intrarea căruțelor și a animalelor.
FOTO: Casa lui Anania din Damasc, Siria. Fotografie oferită de Mark Wilson.
În apropiere de Bab Sharqi se află casa tradițională a lui Anania (Faptele Apostolilor 9:10–18), o construcție subterană. Coborând în Paraclisul modern, am simțit un aer răcoros – o adevărată ușurare față de căldura de afară. Deși nivelul părea prea coborât pentru o locuință din perioada romană, locul le amintește totuși vizitatorilor de Ucenicul care l-a botezat pe Saul, după ce i-a redat vederea.
În acea după-amiază, șoferul nostru ne-a dus pe mine și pe Akel la aproximativ 16 kilometri sud-vest de Damasc, la Mânăstirea Viziunii lui Pavel (vezi prima imagine). Sătenii de-a lungul drumului erau foarte ocupați cu pregătirile pentru sărbătoarea Eid. Pe marginea străzilor erau stivuite mănunchiuri de ramuri verzi, pe care familiile le cumpărau pentru a le așeza pe mormintele celor dragi. Privind în depărtare, am zărit un munte înalt, acoperit de zăpadă. Să fie oare Muntele Hermon – un peisaj pe care îl văzusem de atâtea ori dinspre latura sa sudică? Akel a confirmat că era, într-adevăr, Hermonul. Familia sa provenea dintr-un sat creștin situat pe versanții nordici ai muntelui, locuit mai ales vara de oameni care căutau acolo o vreme mai răcoroasă.
Mânăstirea era pustie, fiind îngrijită doar de un paznic în vârstă, care ne-a deschis poarta. Acest loc comemorativ marchează punctul în care Pavel a avut viziunea lui Iisus, în timp ce călătorea de la Ierusalim spre Damasc. O statuie mare a lui Pavel se înalță lângă biserica rotundă construită în 1965. M-au impresionat numeroasele blocuri de piatră cioplită din epoca romană și capitelurile corintice împrăștiate peste tot. Oare ce clădire importantă să fi existat cândva de-a lungul drumului antic dintre Ierusalim și Damasc? În perioada bizantină, existase, de asemenea, o biserică.
La ieșire, îngrijitorul ne-a invitat să bem ceva. Ne-am așezat pe niște scaune mici, într-o grădină de lângă locuința sa modestă. Pe lângă cafeaua siriană, ne-a oferit fructe de loquat din pomii săi. Ajuns la vârsta de 89 de ani, el îndeplinea acest rol solitar de mai bine de 20 de ani. Dintre toate locurile legate de Pavel pe care le-am vizitat în Siria, acesta m-a impresionat cel mai mult. Aici, cursul istoriei s-a schimbat atunci când Pavel a fost îndrumat pe o nouă cale spirituală, care, în scurt timp, a dat lumea peste cap.
A doua zi a început cu o plimbare prin cartierul evreiesc părăsit. Singura urmă a trecutului său era o inscripție în ebraica modernă, aflată deasupra unei intrări. Oare această comunitate – care, odinioară, a păstrat două manuscrise ebraice celebre, Pentateuhul de la Damasc și Coroana de la Damasc – se va întoarce vreodată?
Mergând spre vest pe Via Recta, am dat peste o turmă de oi ținute într-un țarc; pe unele dintre ele le-am văzut sacrificate cu ocazia sărbătorii Eid. Mai departe, am intrat în Souq-ul Al-Hamidiyah, principala piață acoperită a orașului, acum pustie din cauza sărbătorii. În bazar se află un caravanserai din secolul al XVIII-lea, numit Khan Sulayman Pasha, restaurat cu meticulozitate și transformat într-un hotel de patrimoniu de cinci stele. Aruncând o privire într-una dintre camerele frumos decorate, m-am gândit cât de minunat ar fi să mă cazez aici cu ocazia următoarei mele vizite. Vremea toridă – de aprox. 32°C – a impus o pauză, așa că am mâncat înghețată în cea mai veche gelaterie din oraș. Bakdash servește tradiționala 'booza' încă din anul 1885.
FOTO: Zidul vestic al incintei interioare ('temenos') a Templului roman al lui Jupiter, care face parte acum din Moscheea Omeiazilor. Fotografie oferită de Mark Wilson.
La scurt timp, în fața noastră a apărut cea mai importantă ruină romană a orașului: Templul lui Jupiter. Finalizat înainte de moartea lui Augustus, în anul 14 după Hristos, acesta a fost extins și redecorat în timpul domniei lui Septimius Severus (193–211 după Hristos). Trecând prin poarta romană, în fața noastră se înfățișa zidul vestic al 'temenos'-ului (o incintă sacră delimitată). Deși, în epoca romană, acesta constituia zidul vestic al Templului lui Jupiter, astăzi el formează zidul vestic al Marii Moschei din Damasc, a cărei destinație a fost schimbată în perioada omeiadă (661–750 după Hristos).
Arhitectura moscheii diferă de cea a moscheilor istorice cu cupolă pe care sunt obișnuit să le văd la Istanbul, întrucât este construită în stil bazilical. În secolul al IV-lea, pe locul templului lui Jupiter a fost ridicată o bazilică. Ulterior, în secolul al VIII-lea, biserica a fost transformată într-una dintre cele mai mari și mai vechi moschei din lume. Având în vedere arhitectura sa remarcabilă și mozaicurile viu colorate, nu este de mirare că acest edificiu a contribuit la includerea Damascului în Patrimoniul Mondial.
Plimbându-mă prin moschee, am ajuns în dreptul unui sanctuar elaborat, dedicat lui Ioan Botezătorul – cunoscut în islam sub numele de profetul Yahya. O tradiție creștină, care datează din secolul al VI-lea, susține că aici a fost îngropat capul lui Ioan. Din nou afară, am văzut încorporată în peretele sudic al moscheii o parte a ușii romane originale. Buiandrugul său a fost înscris, mai târziu, cu textul grecesc din Psalmul 144:13: „Împărăția ta este o împărăție veșnică și stăpânirea ta este peste toate generațiile”, o reamintire potrivită în cea mai veche capitală din lume, ocupată continuu.
Timp de două zile, Akel m-a condus prin Orașul Vechi, mergând peste 30 000 de pași plăcuți. Mulți sirieni vorbeau engleză și m-au primit în magazinele și cafenelele lor. Am vizitat multe biserici creștine active și am întâlnit unii dintre preoții și personalul lor. Trecând încă o dată pe lângă Bab Kisan în drum spre aeroport, o trotinetă cu doi inși a trecut pe lângă noi. Întinsă între ei peste scaun era o oaie adultă, fără îndoială în drum spre sacrificare. Ce amintire potrivită despre vechi și nou, când mi-am luat rămas bun de la Damasc!
Orașele siriene pierdute prezentate în Revista de Arheologie Biblică m-au uimit, la fel ca și vizitarea personală a Damascului. Este o așezare biblică ce oferă multe despre viața și timpul lui Pavel. Orașul a fost transformator pentru Pavel, iar întâlnirea sa vizionară acolo cu Iisus este relatată de trei ori în cartea Faptele Apostolilor. M-am simțit transformat când am plecat din Damasc, sperând într-o zi chiar să conduc un tur acolo, așa cum am făcut pentru atâtea locuri din Turcia.
Mark Wilson este directorul Centrului de Cercetare pentru Asia Mică din Antalya, Turcia. El este autorul cărților Biblical Turkey: "A Guide to the Jewish and Christian Sites of Asia Minor" și "Paul’s Anatolian Harbours: Sailing with the Apostle".
-------------------------------
NOI FILE DE LETOPISEȚ - 6 noiembrie 2026 - Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe
