Patriarhul Teodor al Alexandriei s-a întâlnit cu Președintele Angolei

În ziua de 27 octombrie, Teodor al II-lea, Patriarh al Alexandriei și al întregii Africi, s-a întâlnit cu Președintele Republicii Angola, João Lourenço, în capitala Luanda, în cadrul vizitei sale oficiale în această țară.
Patriarhul Teodor a fost însoțit de Antonios Papadopoulos — Ambasadorul Republicii Elene în Republica Democratică Congo, acreditat totodată și în Republica Angola — precum și de Consulul Onorific al Greciei în Angola, Georgios Dosopoulos.
În timpul întrevederii, discuțiile s-au concentrat pe oportunitățile de a dezvolta și consolida prezența bisericească ortodoxă în Angola, precum și pe promovarea activităților misionare, educaționale, caritabile și umanitare ale Patriarhiei Alexandriei.
Patriarhul Teodor a prezentat viziunea Patriarhiei cu privire la misiunea sa în această țară, subliniind că Biserica dorește să fie alături de poporul angolez, oferind sprijin duhovniesc și social, fără discriminare sau excludere, informează Patriarhia Alexandriei.
Patriarhul a menționat că Angola ocupă un loc special în inima sa, întrucât a slujit anterior aici în calitate de Mitropolit de Zimbabwe și al Angolei. La rândul său, Președintele Lourenço și-a exprimat respectul față de Patriarhia Alexandriei și disponibilitatea de a sprijini dezvoltarea activităților sale bisericești și umanitare în această țară.
Drept semn de recunoștință pentru primirea călduroasă și pentru deschiderea către cooperare, Patriarhul Teodor i-a conferit Președintelui Angolei Marea Cruce a Sfântului Apostol și Evanghelist Marcu. Această distincție reprezintă o expresie a respectului și aprecierii pentru primirea cordială, precum și pentru disponibilitatea Președintelui de a contribui la dezvoltarea prezenței și misiunii Bisericii Alexandriei în Angola.
Potrivit Patriarhiei Alexandriei, această vizită marchează începutul unui nou capitol în prezența și mărturia Bisericii Ortodoxe în Angola.
De asemenea, Patriarhul a adresat mulțumiri sincere Guvernului Greciei, pentru sprijinul acordat de-a lungul timpului și pentru grija concretă manifestată față de străvechea Patriarhie Ortodoxă.
El a subliniat că acest sprijin contribuie în mod semnificativ la continuarea misiunii Bisericii Alexandriei.
-------------------------------
NOI FILE DE LETOPISEȚ - 2 noiembrie 2026 - Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe
