Sfântul Mucenic Neofit din Urbin, în Georgia
Zi de cinstire aparte: 28 octombrie

Sfântul Sfințit Mucenic Neofit din Urbnisi a provenit dintr-o familie de adoratori persani ai focului.
În secolul al VII-lea, la ordinul emirului saracin Mumni (Mu’min), conducătorul militar Ahmad ataca Georgia, cu o armată uriașă. După ce au ocupat partea centrală a regiunii Șida (Iner) Kartli, Ahmad a trimis doi dintre comandanții săi, Omar și Burul, în capitala Mțheta.
La confluența râurilor Mtkvari și Aragvi, vizavi de satul Țihedidi din regiunea stâncoasă Sarkineti, invadatorii au descoperit un grup de peșteri și au plănuit să le ocupe. Au încercat să traverseze Mtkvari, dar nu au reușit.
După ce au suferit un eșec, dușmanii i-au întrebat pe prizonierii lor ce se afla în acele peșteri. Li s-a spus că aceasta era Mânăstirea Șio-Mgvime, unde viețuiau cei aleși de Dumnezeu, care se privaseră de toate binecuvântările pământești.
Surprinși de acest răspuns, comandanții au decis să transmită aceste informații lui Ahmad. Apoi, ca și cum ar fi ceva obișnuit, Ahmad l-a trimis pe Omar la mânăstire să le ceară călugărilor să se roage pentru el și să-l pomenească la mormântul egumenului lor, Sfântul șio. „Rugați-vă pentru mine, robi ai lui Dumnezeu, și primiți aceste daruri de aloe și tămâie. Oferiți-le ca jertfă egumenului vostru”, le-a spus el.
Apropiindu-se de peșterile mânăstirii, Omar a trimis un mesager pentru a-i înștiința pe călugări că vine la ei în pace și aducând daruri. Când s-a apropiat de porțile mânăstirii, comandantul a văzut o armată de oștiri netrupești coborând din Ceruri și printre ele un Bătrân, strălucind în mare lumină.
Comportamentul blând și modest al călugărilor l-a impresionat profund pe Omar. Curând a înțeles că oștirile neobișnuite pe care le văzuse pe treptele mânăstirii erau Îngeri ai lui Dumnezeu și că Bătrânul era Sfântul Șio din Mgvime, egumenul mânăstirii. El le-a povestit călugărilor viziunea sa și a jurat că se va întoarce la ei, va primi Taina Sfântului Botez, va fi tuns călugăr și va rămâne acolo pentru a se alătura nevoințelor lor sfinte.

Curând, Omar a renunțat la toate averile sale, la rangul său militar, la tot, și a fost botezat în credința creștină, la Mânăstirea Șio-Mgvime, așa cum promisese.
Doi dintre sclavii săi au fost botezați împreună cu el. Omar a primit noul nume Neofit (Nou-botezat / din greacă, conf. I Timotei 3:6), iar sclavii săi au devenit Hristodul (Robul lui Hristos) și Hristofor (Purtător al lui Hristos).
Conform voinței lui Dumnezeu, Sfântul Neofit a fost sfințit Episcop de Urbnisi, iar toți erau uimiți de înțelepciunea și statornicia sa. A fost un adevărat Părinte pentru turma sa: „A întărit pe cei slabi, a vindecat pe bolnavi, a ridicat pe cei căzuți, a curățit pe cei ce aveau duhuri necurate, a călăuzit pe cei rătăciți și i-a cercetat, apărându-i și oprindu-i să mai rătăcească din nou”.
Dar dușmanul omenirii nu a putut tolera lucrarea apostolească a celui ce se născuse persan și i-a convins pe adoratorii focului să îl ucidă pe Păstorul creștin. Așa că necredincioșii au pus la cale o ambuscadă și au atacat chilia izolată a Sfântului Neofit, apoi l-au legat și au început să îl batjocorească, să îl blesteme și să îl înjure.
Știau că Sfântul Neofit tânjea să devină asemenea Sfântului Întâi Mucenic Ștefan și au plănuit să-l ucidă cu pietre. Când a venit vremea să părăsească această lume, Sfântul Neofit s-a întors către prigonitorii săi, cu voce blândă, zicând:
„Dulce este moartea pentru mine, necredincioșilor! Dulce e pentru mine. Doresc să rup legătura dintre natura mea muritoare și cea nemuritoare.... Cu sângele meu voi întări Biserica Sfântă, care s-a zidit pe Scump Sângele Fiului și Cuvântului lui Dumnezeu, pe Care Îl predic. Fie ca ceea ce s-a rânduit pentru mine de Pronia lui Dumnezeu să se împlinească, fiindcă El m-a chemat, din adâncul nelegiuirii me, la Lumină!”.
Păgânii, furioși, l-au ucis pe Sfânt, cu pietre. Cu ultima sa suflare, Sfântul Sfințit Mucenic Neofit a strigat: „Doamne Iisuse Hristoase, primește sufletul meu!”.

Urbnisi este o așezare în regiunea Șida Kartli din Georgia, în regiunea Kareli.
Situată pe malul stâng înalt al râului Mtkvari, acesta a fost un oraș important în Iberia antică și în Evul Mediu timpuriu, așa cum era cunoscută Georgia de greci și romani. Era al doilea oraș ca importanță din Regatul Iberic după capitala Mțheta.
Studiile arheologice au demonstrat că așezarea era locuită în mileniul III înainte de Hristos. În zonă au fost descoperite un tip de clădiri din nuiele și lut, acoperite cu lut atât pe exterior, cât și prin interior, care aveau formă rotundă sau pătrată cu colțuri rotunjite și prezentau o fereastră în acoperiș. Întreaga structură era susținută de un stâlp central. Așezarea s-a extins și, în secolul IV înainte de Hristos, a devenit o cetate cu comerț și cultură prospere.
Arheologii ai descoperit, în morminte, artefacte din aur, argint, ceramică, sticlă și os, produse local sau importate, cu valoare artistică.
Granițele cetății sunt greu de definit, dar era clar înconjurată de un zid lat din piatră. Ruinele unei fortărețe, băi bogate, sanctuare păgâne (pentru adoratorii „focului, pietrelor și stâlpilor”), și chiar un templu evreiesc sugerează importanța cetății. Structurile arse și pietrele pentru catapulte indică faptul că cetatea ar fi putut fi asediată și ulterior jefuită, în jurul secolului al III-lea înainte de Hristos.
Noua eră în viața Urbnisi a început odată cu convertirea Iberiei la creștinism. Cetatea a devenit, de atunci, un important centru al culturii ortodoxe georgiene și Scaun al unui Episcop.
Din secolele VI-VII, un sistem puternic de fortificații, cu 25 de turnuri, a fost ridicat în jurul cetății, care, totuși, nu l-a împiedicat pe comandantul arab Marwan (calif din 744 până în 750) să captureze cetatea în anii 730.
După invazie, ceea ce fusese oraș a scăzut la rang de mic sat. Totuși, Catedrala "Sfântul Ștefan" din Urbnisi a continuat să funcționeze drept centru al unei Episcopii ortodoxe georgiene. Catedrala este o bazilică având trei nave, veche din secolele VI-VII, care a fost reconstruită de două ori, în secolele X și XVII. Este o biserică destul de simplă și mare, bazată pe doisprezece stâlpi puternici, pentru cele trei nave.

De asemenea, pe zidurile catedralei se află multe inscripții, despre care se crede că sunt exemple ale alfabetului georgian din secolele V–VI.

În 1706, a fost ridicat un turn-clopotniță, la vest de biserică. O inscripție de pe fațada vestică spune că a fost construită prin ordinul Regelui Vahtang al VI-lea și al Reginei Rusudan (sora tatălui Sfintei Tamara).
Turnul-clopotniță este compus din două părți: baza cubică inferioară masivă și clopotnița cu arcade. Partea inferioară are două etaje. Parterul său conține intrarea arcuită în incinta bisericii. Etajul superior avea camere de locuit. Fațada estică a turnului-clopotniță are un balcon deschis.
În apropierea satului se află o biserică din secolele VIII–IX, Catedrala Ruisi, care servește drept centru al Eparhiei Urbnisi-Ruisi a Bisericii Ortodoxe Georgiene. Atât Mânăstirea Urbnisi, cât și Catedrala Ruisi sunt cunoscute pentru un mare Sinod preoțesc convocat aici în 1103–1104 de Sfântul Regele georgian David al IV-lea Constructorul, pentru a face față problemelor din cadrul ierarhiei bisericești.
***
Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna noiembrie 2026.

