BULGARIA: Apel pentru păstrarea unității bisericești, din partea Mitropolitului Arsenie de Sliven

Mitropolitul Arsenie de Sliven: Unitatea Bisericii se păstrează prin smerenie, ascultare și iubire

În ajunul sărbătorii Sfântului Dimitrie din Tesalonic — ocrotitorul ceresc al Catedralei din Sliven — Înaltpreasfințitul Mitropolit Arsenie de Sliven a făcut referire la intensificarea recentă a atacurilor împotriva unor reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe Bulgare, inclusiv a Patriarhului Bulgariei și a altor Ierarhi. Punctul de plecare pentru aceste afirmații a fost un incident regretabil în care a fost implicat un cleric — un slujitor al Eparhiei de Sliven — care a refuzat să participe la o slujbă dumnezeiască alături de Mitropolitul eparhiot. Acest refuz a survenit în urma unei slujiri comune (coslujiri) la Mânăstirea Rila, unde Mitropolitul a slujit împreună cu Preafericitul Patriarh Daniel al Bulgariei, cu numeroși Mitropoliți și Episcopi bulgari, precum și cu Patriarhul Ecumenic Bartolomeu [vezi ARHIVA LO].

În centrul mesajului său arhipăstoresc, Mitropolitul Arsenie a citat cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Căci le mărturisesc că au râvnă pentru Dumnezeu, dar sunt fără cunoştinţă” (Romani 10, 2). El a subliniat responsabilitatea pe care atât clerul, cât și credincioșii o poartă pentru păstrarea unității Bisericii. Potrivit Înaltpreasfinției Sale, aceasta este o chestiune care depășește cadrul unei dispute izolate între clerici și laici. Ascultarea bisericească nu este o simplă chestiune de preferință personală; ea ține de înțelegerea ordinii canonice și a obligațiilor pe care un cleric și le asumă — în momentul hirotoniei — de a respecta această ordine.

Acest caz ridică o întrebare ce nu poate fi ignorată: până unde poate merge convingerea personală a unui cleric, atunci când aceasta intră în conflict cu ascultarea datorată Ierarhului său canonic? Deși preotul are responsabilitatea de a apăra credința ortodoxă și Tradiția Bisericii, această responsabilitate nu îi conferă autoritatea de a pune în discuție, în mod unilateral, ordinea bisericească sau de a refuza participarea la slujbele dumnezeiești bazându-se exclusiv pe propria sa judecată. Mai mult, dacă un cleric ar dori să fie consecvent în poziția sa în contextul acestei situații specifice, ar trebui, în mod logic, să declare că refuză să slujească nu doar împreună cu propriul său Ierarh eparhial, ci și cu oricare dintre ceilalți Ierarhi care au participat la slujba de la Mânăstirea Rila — inclusiv cu Patriarhul Bulgariei însuși, dacă s-ar ivi o astfel de ocazie!

Este un fapt că, în ultima săptămână, anumiți critici au mers până acolo încât i-au etichetat pe Ierarhii și preoții care au slujit împreună cu Patriarhul Ecumenic drept „apostați” și „trădători ai credinței”. 

Astfel de calificări ridică întrebarea dacă judecata personală a unui credincios — sau a unui cleric — poate deveni, în mod legitim, un verdict definitiv asupra Ierarhiei Bisericii. Chestiunile teologice, Canoanele și comuniunea eclezială nu sunt excluse din discuție; totuși, abordarea lor necesită cunoașterea Tradiției Bisericii, o argumentare solidă și un simț al responsabilității față de adevăr.

Există o diferență fundamentală între un dezacord teologic argumentat și etichetarea categorică a clericilor drept 'apostați'. Tocmai aici apare contradicția: între pretenția de a apăra ordinea bisericească și refuzul de a te supune acesteia. Problematica slujirii împreună cu Patriarhul Ecumenic are un context mai larg, decât cazul specific din Eparhia de Sliven. Divergențele în evaluarea teologică pot constitui, cu siguranță, obiectul unui dialog eclezial serios. Însă acuzațiile de „trădare a credinței” necesită argumente convingătoare; ele nu pot fi întemeiate doar pe animozități personale — sau, mai rău, pe viziuni și prejudecăți de natură politico-seculară, care nu își au locul în Biserică.

Atunci când un preot refuză să slujească alături de Ierarhul său canonic, pe motiv că acesta a slujit împreună cu un alt Ierarh ortodox canonic, chestiunea depășește sfera unui simplu dezacord personal. Ea atinge problema comuniunii ecleziale și limitele poziției unui individ în viața Bisericii. 

Deși motivele unui astfel de refuz pot și trebuie să fie analizate cu seriozitate, actul refuzului în sine nu poate fi prezentat, în mod automat, drept o dovadă a fidelității față de Ortodoxie. În acest context, cuvintele Mântuitorului adresate Apostolilor — ai căror succesori sunt Episcopii Bisericii — capătă o greutate deosebită: „Cel ce vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă, şi cel ce se leapădă de voi se leapădă de Mine” (Luca 10, 16).

Normele disciplinei canonice se aplică întotdeauna conform rânduielii bisericești stabilite și ținând seama de circumstanțele specifice. Răbdarea pastorală și strădania de a călăuzi spre pocăință sunt aspecte esențiale ale slujirii episcopale; totuși, aceasta nu înseamnă că neascultarea stăruitoare — atunci când duce la tulburare și dezbinare — poate rămâne fără consecințe. Provocarea, pentru un Ierarh, constă în a găsi un echilibru între îngăduință și rigoarea necesară; el nu are însă dreptul de a permite ca conflictele personale, divergențele subiective sau orientările politice lumești să escaladeze până într-acolo încât să afecteze unitatea Bisericii.

În încheierea cuvântului său, Mitropolitul Arsenie a atras atenția asupra necesității de a păstra pacea bisericească și unitatea credinței ortodoxe, amintind îndemnul apostolic: „Toate ale voastre cu dragoste să se facă” (Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel 16, 14), precum și cuvintele Mântuitorului: „Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii” (Ioan 13:35).

În acest context, Înaltpreasfinția Sa a amintit și de exemplul duhovnicesc al binecuvântatului Mitropolit Ioanichie de Sliven, care a fost un om al păcii și al unității bisericești. În slujirea sa, el a plasat invariabil unitatea Sfintei Biserici mai presus de interesele personale și opiniile private și, cu îndrumarea sa evlavioasă, a învățat clerul și credincioșii să dobândească smerenia, conștiința bisericească și ascultarea de ordinea bisericească stabilită de Dumnezeu. El însuși a dat un exemplu viu al acestei ascultări, întrucât în 2010 a slujit împreună cu Patriarhul Ecumenic, mărturisind prin exemplul său personal că unitatea Bisericii și fidelitatea față de ordinea ei canonică impun fiecăruia să fie smerit, responsabil și gata să pună binele comun mai presus de propriile înțelegeri.

Aceste cuvinte și acest demn exemplu arhipăstoresc ar trebui să ne amintească faptul că în Biserică nu există loc pentru ură, umilire și condamnare autoimpusă și că loialitatea față de Ortodoxie nu se dovedește prin declarații emoționante și acuzații la adresa celorlalți. 

Devotamentul față de Ortodoxie presupune nu doar iubire și respect reciproc, cunoașterea credinței și respectarea rânduielii bisericești, ci și conștientizarea profundă că părerile personale asupra unei probleme sau altele nu eliberează pe nimeni de jurămintele pe care le-a făcut, intrând în sânul sfintei Biserici Ortodoxe. Pentru că pacea bisericească nu este pur și simplu absența neînțelegerilor, ci rodul smereniei, iubirii și unității conștiente în Hristos, pe care fiecare creștin ortodox este chemat să o protejeze și să o afirme în faptă și cuvânt.

-------------------------------
NOI FILE DE LETOPISEȚ - 2 noiembrie 2026 - Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe