Sfântul Sfințit Mucenic Chiriac, Patriarhul Ierusalimului, și mama sa Ana
Zi de cinstire aparte: 28 octombrie

Sfântul Sfințit Mucenic Chiriac, Patriarhul Ierusalimului, a fost un iudeu care i-a indicat Sfintei Împărătese Elena locul unde era îngropată Crucea Dătătoare de Viață a Domnului nostru Iisus Hristos (14 septembrie).
Fiind de față la Aflarea Sfintei Cruci, Sfântul Chiriac (care înainte de botez se numea Iuda) a crezut din toată inima în Hristos, Adevăratul Dumnezeu, și a devenit creștin.
Datorită vieții sale curate și pline de virtuți, Sfântul Chiriac a fost ales ulterior Patriarh al Ierusalimului. El a primit moarte mucenicească, pe vremea împăratului Iulian.

În timpul cruntei prigoane din vremea lui Iulian Apostatul, în anul 363, Sfântul Chiriac a pătimit pentru credință. El a fost ucis, după chinuri îndelungate.
Contopindu-se cu untdelemnul, Binecuvântate Chiriac,
Sângele tău venerat a devenit nouă amestecătură.
Trupul tău strălucea în timp ce ardea, Muceniță Ana,
Făcându-se candelă veșnic strălucitoare a Domnului.
În afara datelor de mai sus prezente în Sinaxar, mai aflăm din alte surse:
Sozomen (cca. 450 după Hristos), în Istoria sa Ecclesiastică, afirmă că se spunea (de cine, nu specifică) că locația Sfântului Mormânt a fost „dezvăluită de un evreu care locuia în Răsărit și care și-a obținut informațiile din anumite documente care îi fuseseră transmise prin moștenire paternă” (deși Sozomen însuși contestă această relatare, considerând-o ca fiind de fapt doar o dezvăluire dumnezeiască) și că o persoană care murise a fost, de asemenea, readusă la viață prin atingerea de Sfânta Cruce.
Conform notițelor istorice, acest evreu se numea Iuda (desigur, ar fi putut fi vorba și despre două persoane distincte).
Iuda i-a sugerat Sfintei Împărătese Elena că trei secole de moloz se acumulaseră peste Golgota și trebuia îndepărtat, astfel că a lucrat la săpăturile de la Golgota, și el a fost cel care a descoperit Sfânta și Dătătoarea de Viață Cruce.
Ca martor ocular al minunilor care au urmat, a crezut în Hristos și a fost botezat cu numele de Chiriac. Mai târziu, a devenit Episcop al Bisericii din Ierusalim.
În timpul domniei împăratului Iulian Apostatul (361-363), pe când traversa Palestina spre Antiohia la începutul campaniei persane, Episcopul Chiriac a fost legat de mâini și constrâns să-și nege credința în Hristos.
Găsindu-l ferm în credință, Iulian a poruncit apoi să-i fie tăiată mâna dreaptă, care, spunea el, "a scris atâtea scrisori care au făcut ca mulți oameni să nege zeii".

După aceea, i-au turnat plumb topit în gură și l-au așezat pe un pat de bronz încins și înroșit. Mama sa, Ana, s-a grăbit către locul chinurilor sale pentru a-i dărui fiului ei o ultimă îmbrățișare. Totuși, soldații au prins-o de păr și au ars-o de vie, trecând încet torțe aprinse peste tot trupul ei.
În acest fel, și ea și-a dat sufletul lui Dumnezeu. A urmat martiriul Sfântului Chiriac, care care a fost împuns cu un țăruș și aruncat într-un cazan cu ulei fierbinte.
A rămas înregistrat că împărăteasa Galla Placidia (388-450) a oferit Anconei (în Italia) sfintele moaște ale Sfântului Chiriac. Totuși, capul Sfântului se afla la Provins (în Franța), adus din Ierusalim de Henric I de Champagne, care a construit o biserică în acest oraș pentru a-l găzdui. Această biserică există și astăzi sub numele de Biserica Sfântul Chiriac, deși lucrările de construcție din secolul al XII-lea nu au fost niciodată finalizate, din cauza dificultăților financiare din timpul domniei lui Philippe le Bel.
Monte Guasco, din Ancona, este locul Catedralei închinate Sfântului Iuda Chiriac. A fost sfințită în 1128 și finalizată în 1189. Sfintele moaște ale Sfântului Chiriac sunt aici vizibile, în mormântul său.
***
Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna noiembrie 2026.

