Afișare
Slujbe în direct
Calculator
  •  America de Sud: Constantinopolul hirotonește Episcop un cleric caterisit de Biserica Rusă din Afara Granițelor  •  Sfântul Cuvios Iov, făcătorul de minuni, starețul din Poceaev  •  PĂRINTELE KRISTO RACI: Noua libertate, orientată spre bogătie, mai periculoasă decât comunismul!  •  Manifestație pentru pace, libertate de exprimare și eliberarea Domnului Călin Georgescu, în București  •  Mitropolitul demis Tihic a depus un memorandum către Sinodul Bisericii din Cipru  •  Episcopul Ioan de Vranița: Dacă pe Mine M-au prigonit, și pe voi vă vor prigoni...  •  Biserica Moldovei: noi directive privind prezența preoților în mass-media  •  Icoana din Hawaii atrage sute de credincioși, într-o parohie din Canada  •  Episcopia de Cerkasi, următoarea țintă a Ucrainei pentru desființare forțată  •  Abuzuri grave în justiție: credincioșii ortodocși, înfrânți în instanțe în Ucraina  •  Sfântul Arsenie, Arhiepiscopul Serbiei  •  Analiza Epistolelor Sfântului Apostol Pavel, din Noul Testament  •  Prof. Univ. Dr. Gheorghe F. Anghelescu – la vârsta patriarhală a celor 70 de ani.  •  Preafericitul Părinte Ioan al Albaniei: unii Sfinți și-au văzut îngerul păzitor, de mai multe ori  •  Sute de credincioși l-au cinstit pe Sfântul Iov în Lavra Poceaev  •  Zalijniacika: procurorii ucraineni solicită trecerea unui alt lăcaș ortodox în proprietatea Statului  •  Noua Biserică din Ucraina schimbă rânduiala Botezului  •  Sfântul Ierarh Alexandru, Episcop de Guria și Samegrelo  •  Mănăstirea Sfântul Gheorghe Hozevitul: Israelul restabilește accesul către punctul de belvedere  •  Despre datoria de a spune adevărul în fața puterii. Un angajament comun în a ne asigura că nimeni nu este zdrobit de stat  •  Aflarea sfintelor moaște ale Sfântului Andrei, Cneazul de Smolensk  •  Inscripții vechi aramaice și contextele lor, într-o nouă lumină  •  Traducerea unei Colecții de Tratate ale Sfântului Fotie al Constantinopolului  •  Conferință pan-ortodoxă în Corint: adoptarea unui document privind ocultismul  •  Moștenirea Sfântului Petru Movilă: 430 de ani de la naștere  •  Pr. Josiah Trenham: rugăciuni în fața Planned Parenthood  •  A 125-a aniversare a celei mai vechi biserici ortodoxe sârbe de la est de fluviul Mississippi (+VIDEO)  •  Noul Mitropolit grec de New Jersey a fost întronizat  •  Patriarhul Ierusalimului în vizită la Sfânta Matrona, cu Patriarhul Chiril și Președintele Putin (+VIDEO)  •  Secretele mormintelor din Negev  •  Dna. Cristela Elena Georgescu: Adevărul trebuie apărat. Adevărul se bine-vestește.  •  Sfântul Cuvios Nestor Cronicarul din Lavra Peșterilor din Kiev  •  Români, la Festivalul Internațional al Cântului Bisericii Răsăritene - Bansko, Strumița  •  MACEDONIA: Liturghia Sfântului Apostol Iacob, săvârșită la zi onomastică  •  Lavra Poceaev trimite sfinte moaște ale Sfinților Iov și Amfilohie în SUA  •  Schim-Arhimandritul Vasile, ucenic al Sfântului Iustin Popovici, a trecut la cele veșnice  •  Melania Trump primește Ordinul Sfintei Prințese Olga  •  Mitropolitul bulgar Arsenie i-a cerut Mitropolitului ucrainean Luca să nu se mai amestece în treburile Bisericii Bulgare  •  Patriarhii Bisericilor Rusă și din Ierusalim, despre provocările din relațiile inter-ortodoxe  •  Patriarhul Ierusalimului îi acordă lui Putin asistență în eforturile de pace  •  Diac. Novinsky, intervievat în Elveția: Zelensky știe cine l-a ucis pe călugărul din Lavra Sviatohirsk  •  Sfinții Iacov, Porfirie și Paisie, desemnați ocrotitori ai Arhiepiscopiei Canadei  •  Sfânta Maică Olga din Kwethluk – Tanqilria Arrsamquq – Făcătoarea de Minuni, Matușka Alaskăi  •  În căutarea lui Pavel în Damasc. Vizitarea așezărilor creștine timpurii din capitala Siriei  •  Maica Macrina, fiica duhovnicească a Sfântului Paisie Aghioritul, în Massachusetts  •  Grecia: Biserică bizantină rară, restaurată și deschisă vizitatorilor  •  Ucraina, împotriva unei alte mânăstiri ortodoxe. Act oficial de deposedare. Maicile din Kremeneț, evacuate...  •  Împreună-slujire sârbă, poloneză și albaneză în Muntenegru  •  DETROIT: 114 ani de la înființarea Catedralei românești Sfântul Gheorghe  •  Sfântul Cuvios Dimitrie din Țilibinsk, Vologda
Starea Drumurilor
TEXT MARE ALB NEGRU ASCUNDE VIDEO ASCUNDE IMAGINI INVERSARE CULORI
...Sfântă Cruce ajută și să ne vedem în Rai! Asociația Lăcașuri Ortodoxe
Recomandă Publicat pe 16.11.2026

Sfântul Cuvios Iov, făcătorul de minuni, starețul din Poceaev

Zi de cinstire aparte: 28 octombrie

Uploaded Image

Sfântul Iov, stareț și făcător de minuni din Poceaev (în lume numit Ivan Jelezo), s-a născut în jurul anului 1551 în Pokutia din Galiția. La vârsta de zece ani a mers la Mânăstirea "Schimbarea la Față" Ugorniți, iar la doisprezece ani a primit tunsura monahală cu numele Iov. 

Sfântul Cuvios Iov din tinerețe a fost cunoscut pentru marea sa evlavie și viața ascetică aspră, fiind socotit vrednic de slujirea preoțească.

În jurul anului 1580, la cererea renumitului campion al Ortodoxiei, Prințul Constantin Ostrojschi, Sfântul Iov a fost numit în fruntea obștii Mânăstirii "Înălțarea Sfinei Cruci" de lângă orașul Dubno și, vreme de mai bine de douăzeci de ani, a condus mânăstirea, în toiul persecuției tot mai mari asupra Ortodoxiei din partea catolicilor și a uniaților.

Uploaded Image

La începutul secolului al XVII-lea, Sfântul Iov s-a retras pe Dealul Poceaev și s-a așezat într-o peșteră, nu departe de vechea Mânăstire "Adormirea Maicii Domnului", renumită pentru minunata sa Icoană Poceaev a Maicii Domnului (23 iulie). 

Sfântul pustnic, iubit de frații mânăstirii, a fost ales ca egumen al lor. Sfântul Iov și-a îndeplinit cu râvnă datoria în fruntea mânăstirii, bun și blând cu frații, făcând el însuși mare parte din lucrare, plantând pomi în grădină și întărind lucrările ce asigurau apa la mânăstire.

Sfântul Iov a fost un apărător înflăcărat al Credinței Ortodoxe împotriva persecuției catolicilor. În urma Unirii de la Brest (1596), mulți ortodocși care locuiau în Polonia au fost privați de drepturile lor și se fă    ceau încercări de a-i forța să se convertească la catolicism. 

Mulți ierarhi ortodocși au devenit apostați trecând la uniatismul greco-catolic, dar Sfântul Iov și alții au apărat Ortodoxia, prin copierea și răspândirea cărților ortodoxe. Prințul de Ostrojschi a fost, de asemenea, responsabil pentru prima ediție tipărită a Bibliei Ortodoxe (1581).

Uploaded Image

În participarea activă la apărarea Ortodoxiei și a poporului rus, Sfântul Iov a fost prezent la Sinodul de la Kiev din 1628, convocat împotriva Uniației. După 1642, a primit Marea Schimă, cu numele Ioan.

Uneori se izola complet în peșteră timp de trei zile sau chiar o săptămână întreagă. Rugăciunea lui Iisus era o rugăciune neîncetată în inima lui. Potrivit mărturiei ucenicului său Dositeu - și autor al "Vieții" Sfântului Iov - odată, pe când se ruga în peștera sa, Sfântul a fost luminat de o lumină cerească.

Sfântul Iov s-a mutat la Domnul în anul 1651. Avea peste 100 de ani și conducea mânăstirea Poceaev de peste cincizeci de ani.

Aflarea sfintelor moaște ale Sfântului Iov a avut loc la 28 august 1659. O a doua aflare a sfintelor moaște a avut loc în 28 august 1833.
În 1902, Sfântul Sinod a hotărât ca, în ziua de 28 august, sfintele moaște ale Cuviosului Iov să fie purtate în procesiune în jurul Catedralei "Adormirea Maicii Domnului" din Lavra Poceaev, după săvârșirea Sfintei Liturghii. 

Uploaded Image

Din alte surse istorice, aflăm mai multe amănunte:

Viața sa în casa părintească, deși scurtă, a exercitat o influență profundă asupra formării înclinațiilor sale evlavioase și a întregului său caracter moral. Imediat ce a învățat să citească — fără îndoială, sub îndrumarea părinților săi — a început să cunoască pilde înalte de viețuire morală, pe care le-a descoperit în primul rând în viața ocrotitorului său, Sfântul Ioan Înaintemergătorul Domnului, precum și în scrierile Sfântului Ioan Scărarul și în viețile Sfântului Sava cel Sfințit și ale Sfântului Ioan Damaschin. Lectura despre astfel de vieți exemplare, de o înaltă moralitate, nu putea să nu lase o urmă de neșters în sufletul lui Ioan. Se poate afirma cu certitudine că, sub influența acestor lecturi — încă de pe vremea când se afla în casa părintească — s-au trezit în el aspirații duhovnicești de a-i urma pe marii asceți din vechime; întreaga sa viață ulterioară a fost o împlinire a acestor aspirații. Deși era doar un copil pe atunci, trebuie remarcat faptul că se deosebea de ceilalți băieți; așa cum observa Dositei, autorul "Vieții" sale, deși era „tânăr cu anii”, se dovedea a fi „matur în înțelegere”.

Pe lângă lectura cărților ziditoare de suflet, atmosfera morală generală din familie — exemplul viu al vieții virtuoase a părinților săi — a contribuit, de asemenea, la formarea sa în perioada în care a locuit acasă. Astfel, încă din fragedă pruncie, în sufletul tânărului Iov au fost sădite semințele unui caracter riguros moral — o trăsătură care l-a definit pe tot parcursul vieții sale. La el, cuvântul și fapta, cunoașterea și acțiunea nu au fost niciodată în contradicție; între ele a existat întotdeauna o deplină armonie.

Aspirațiile duhovnicești care s-au manifestat în Cuvios, încă de pe vremea când se afla în casa părintească, nu își puteau găsi acolo deplina împlinire. El simțea o chemare puternică spre singurătate — spre o viață ascetică în pustie. Această înclinație a fost atât de puternică, încât a primat chiar și în fața iubirii profunde pe care o purta părinților săi, astfel încât a hotărît să-i părăsească pentru a intra într-o mănăstire. 

Uploaded Image

Avea pe atunci doar zece ani. Părăsind casa părintească, a ajuns la Mânăstirea "Schimbarea la Față" de la Ugornițk, situată în Munții Carpați, în Galiția. Aruncându-se la picioarele starețului, l-a rugat să-l primească în obște. Chipul său trăda faptul că era un tânăr ales de Dumnezeu — cel puțin așa i s-a înfățișat starețului — motiv pentru care acesta l-a primit cu bucurie în mânăstire.

Odată cu intrarea în mânăstire, pentru tânărul Ioan a început o viață nouă. Încă din casa părintească, el se deprinsese cu o viață evlavioasă ca mod firesc de viață, având în față exemplul viu, în persoana părinților lor, dar aceștia erau oameni de evlavie lumească. Aici, în mânăstire, întâlnea oameni care prin viața lor încercau să înfățișeze clar calea vieții care fusese trasată în mintea lui Ioan prin lecturarea cărților mântuitoare de suflet, oameni de evlavie ascetică. Ioan a simțit că găsise mediul în care aspirațiile sale duhovnicești îl atrăseseră și, astfel, le-a dat frâu liber din plin, începând cu entuziasm să treacă prin primele etape ale vieții sale ascetice. 

Nemulțumit doar cu ascultarea la care l-a pus eclesiarhul, tânărul Ioan a încercat să mulțumească pe fiecare călugăr, cu diferite slujiri. S-a bucurat că sosise în sfârșit momentul să profite pe deplin de lecțiile unei vieți evlavioase pe care le primise citind despre modele ale acesteia. Și-a amintit că Ioan Scărarul, mergând la mânăstire la o vârstă fragedă (15 ani), a slujit fraților și că același lucru făcuse și cuviosul călugăr dinaintea lui, Ioan Damaschinul. Un exemplu a fost Părintele Sava cel Sfințit, care l-a încurajat să imite alte trăsături ale vieții monahale.

Având în față astfel de modele, tânărul Ioan a încercat să îndeplinească fiecare sarcină, cu blândețe și smerenie și, în general, să lupte pentru o trăire bună și să reușească în virtute. Iar eforturile lui nu au fost zadarnice. Văzându-i bunele obiceiuri, blândețea exemplară și smerenia profundă, starețul, cu consimțământul general, l-a tuns în treapta monahală când avea doisprezece ani și i-a pus numele Iov. Din acel moment, în mintea luminată a tânărului călugăr a apărut un nou model moral de urmat. Acesta era exemplul vieții omului drept din Vechiul Testament – ​​îndelungul răbdător Iov. Tânărul călugăr a studiat acest exemplu și a implementat multe trăsături morale din viața lui Iov al Vechiului Testament în propria sa viață monahală. 

„Nu doar cu numele”, scrie Dositei, autorul vieții tânărului Iov, „ci și cu fapta, preabinecuvântatul nostru Părinte Iov nu doar că a semănat cu Iov din Vechiul Testament — cel care a îndurat atâtea suferințe felurite — ci, aș putea spune, l-a și întrecut cu mult în mijlocul tuturor încercărilor vieții. Căci, în timp ce suferințele și bolile celui din vechime au venit cu îngăduința lui Dumnezeu, cel de față — Iov al nostru — a ales să îndure greutățile de bunăvoie, neîngăduindu-și nicio cruțare pe calea aspră a vieții ascetice”.

Uploaded Image

După ce a îmbrățișat chemarea monahală, viața Cuviosului Iov a fost atât de curată și de nepătată — în ciuda greutății imense a ostenelilor sale ascetice — încât Dositei, în relatarea sa despre viața Sfântului, îl asemuiește cu un Înger. 
„Era”, scrie Dositei, „un monah desăvârșit — împodobit nu atât de anii săi, cât de virtuțile sale — trăind în mijlocul fraților asemenea unui Înger... și sporind tot mai mult în virtute, cu fiecare zi ce trecea”. Astfel, Cuviosul a dobândit o asemenea înțelepciune încât, în ciuda tinereții sale, a devenit un model și o pildă pentru frați; prin propria sa purtare, el îi ajuta pe aceștia să-și conștientizeze atât calitățile, cât și neajunsurile — sau, după cum spune Dositei, el a slujit drept oglindă și sursă de zidire sufletească pentru toți.

Aceasta a fost viața dusă de acest Cuvios monah la Mânăstirea "Schimbarea la Față" din Ugornichi, o viață care i-a adus faimă în întreaga Galiție. Nu doar oamenii de rând, ci și mulți nobili se îndreptau spre Mânăstirea Ugornichi — unii pentru a-l vedea pe Sfânt și a primi sfat duhovnicesc sau zidire, alții pentru a căuta binecuvântarea și rugăciunile sale. Cuviosul nu refuza pe nimeni, zidindu-i pe toți prin pilda evlaviei sale profunde. Pe măsură ce sporea în virtute de la o zi la alta și a ajuns la vârsta maturității — adică la treizeci de ani — Cuviosul Iov a fost hirotonit preot, deși, din adâncă smerenie, refuzase multă vreme această treaptă. Din acel moment, lumina vieții sale ascetice și evlavioase a strălucit și mai puternic; El a devenit cunoscut nu doar în întreaga Rusie Occidentală, ci și în Polonia.

Între timp, prin îngăduința lui Dumnezeu, o grea încercare s-a abătut asupra Bisericii Ortodoxe din Rusia Occidentală. În anul 1566, iezuiții au ajuns în Polonia și Lituania. Acești adepți fanatici ai catolicismului, împreună cu susținătorii excesiv de zeloți ai credinței lor — magnații polonezi — au început să persecute Ortodoxia și poporul ortodox, încercând să le impună o „uniune”, adică să-i convertească la catolicism. Creștinii ortodocși și bisericile lor au fost supuse profanării. Doar sfintele mânăstiri au servit drept refugiu și pază pentru credința ortodoxă prigonită, în fața zelotismului latin. În acest context, Constantin Constantinovici, principe de Ostrog și Dubno — un apărător neclintit al Ortodoxiei — a acordat o atenție deosebită bunăstării interne și externe a mânăstirilor ortodoxe, concentrându-se în primul rând pe cultivarea, în cadrul acestora, a spiritului monahismului creștin autentic și tradițional. El își dorea ca viețuitorii din aceste așezăminte să devină călugări adevărați — așa cum au fost concepuți de întemeietorii vieții monahale — oameni statornici în credință, care își trăiau convingerile, asigurându-se că vorbele, simțămintele și faptele lor se află în deplină armonie, rămânând neclintiți în fața ispitelor venite din partea altor confesiuni și erezii. El a dorit să transforme mânăstirile ortodoxe aflate pe vastele sale domenii în pepiniere pentru reprezentanți autentici ai monahismului ortodox — o contrapondere, pe de o parte, față de comunitățile protestante, iar pe de altă parte, față de ordinele monahale catolice, în special iezuiții.

Uploaded Image

Viața bineplăcută lui Dumnezeu a Cuviosului Iov se potrivea de minune acestor obiective ale Principelui de Ostrog. Principele știa că, încă din tinerețe, Cuviosul nutrise o dragoste pentru citirea cărților și se străduise să-și modeleze propria viață după înaltele pilde ale monahismului din vechime. Știind aceasta, Principele a făcut apel în repetate rânduri la starețul Mânăstirii "Schimbarea la Față" din Ugornichi, rugându-l stăruitor să-l lase pe binecuvântatul Iov să plece la Mânăstirea Înălțării Sfintei Cruci — situată pe o insulă în orașul Dubno — pentru ca, prin exemplul său personal, să le arate călugărilor de acolo un „model de viață sârguincioasă și plăcută lui Dumnezeu” și să le fie învățător și îndrumător duhovnicesc. Deși starețul mânăstirii din Ugornichi a primit aceste cereri cu multă reținere, insistențele Principelui l-au determinat, în cele din urmă, să acorde binecuvântarea ca Sfântul nevoitor să plece în pace către Mânăstirea din Dubno.

În Mânăstirea "Înălțarea Sfintei Cruci", desigur, se știa deja despre viața sfântă ascetică a călugărului Iov, din zvonuri, și de aceea, la scurt timp după sosirea acolo, la cererile urgente ale tuturor fraților, a fost ales stareț al acestei mânăstiri. Acest titlu i-a impus călugărului noi responsabilități, care erau deosebit de dificile din cauza stării deprimate a Ortodoxiei din regiunea de vest la acea vreme și a poziției deosebite a Mânăstirii "Sfânta Cruce" din Dubno. Mânăstirea "Sfânta Cruce" era situată în apropierea orașului însuși, unul dintre centrele proeminente ale vieții sociale ale vremii și, în mod necesar, trebuia să fie o candelă pentru populația din jur.

Uploaded Image

Totuși, în ciuda tuturor greutăților slujirii stăreției în Mânăstirea "Sfânta Cruce" de atunci, călugărul Iov a fost de acord să se dedice acestei slujiri, de aceea fusese chemat aici de domnitorul Ostrogului.

Devenit stareț, călugărul Iov a început în primul rând să se ocupe de restabilirea rânduielii în viața monahală, care era în declin extrem la acea vreme nu numai în Dubenschi, ci și în toate mânăstirile din sud-vest, în acele vremuri. Un contemporan al călugărului Iov, fostul stareț al Lavrei "Preasfânta Treime -Sfântul Serghie", Bătrânul Artemie, nota următoarele despre viața obștească din acea vreme: „S-a scris despre rânduiala obștești de la Sfinți, deoarece cu mulți ani în urmă o astfel de viețuire fusese distrusă”. În efortul de a restabili rânduiala în lăcașul mânăstirii, călugărul a apelat la rânduiala studită, pe care întemeietorii mânăstirii o așezaseră ca bază pentru lăcașul monahal pe care îl înființaseră. Este clar că având în vedere starea obștii din acea vreme, a găsit multe abateri de la regulile de bază ale vieții monahale în mânăstirea încredințată în grija sa. În Mânăstirea Studită, Sfântul Teodor Studitul, după modelul căreia a fost construită inițial Mânăstirea "Înălțarea Sfinei Cruci", odată cu începutul Postului Mare porțile mânăstirii erau închise și mai erau deschise pentru mireni doar în Sâmbăta lui Lazăr. 

În rânduiala atonită (din Athos) din 971, întocmită sub redactarea egumenului Eutimie, care are asemănări cu cea studită, era prescris atât pentru pustnici, cât și pentru viețuitorii comunității ca de Sfintele Rusalii toți, atât cei care se nevoiau singuri, cât și cei care viețuiau în comunitate, să rămână în tăcere și să meargă unii la alții fără vreun motiv binecuvântat sau fără mare nevoie. Iar stareții înșiși nu aveau voie în aceste zile sfinte, cu excepția sâmbetei, să lucreze sau să facă în mod clar altceva decât duhovnicesc. Este puțin probabil ca toate acestea să fi fost observate în Mânăstirea "Sfânta Cruce" înaintea stăreției lui Iov; Între timp, el a restabilit această rânduială de viețuire în mânăstire pentru vremea Sfintelor Rusalii. 

Există notat în istorie că Prințul Constantin Ostrojschi, având un respect și o dragoste deosebită pentru Mânăstirea "Sfânta Cruce" Dubno, în prima săptămână a Postului Mare se retrăgea aici pentru rugăciune și post, pregătindu-se pentru Spovedanie și Sfânta Împărtășanie. Aici, avea să își lepeda haina domnească și să îmbrăce haina monahală.

Preocupat de ridicarea nivelului general al vieții monahale exterioare în Mânăstirea "Înălțarea Sfintei Cruci" și să le ofere monahilor, prin propria viață, un bun exemplu de urmat, monahul Iov a acordat o mare atenție sporire vieții monahale interioare, duhovnicești, în mânăstirea care i-a fost încredințată.

După ce a ridicat viața monahală la înălțimea cuvenită în aspectul exterior și făcând eforturi sârguincioase pentru a o ridica și în ce privește latura ei interioară, duhovnicească, lucrătorul neobosit și sfântul ascet, starețul Iov, nu s-a oprit aici. Afluxul de necredincioși, eretici și sectari îl îngrijora pe Cuvios. Societatea rusească ortodoxă îi indica Sfântului Iov un domeniu nou pentru activitatea sa, de care nu se considera străin. Era departe de ideea că titlul de stareț l-ar obliga să se ocupe doar de nevoi exclusiv monahale, deși considera asta prima sa datorie: considera de datoria lui să se străduiască și să se asigure că mânăstirea care i-a fost încredințată nu doar să învețe societatea lumească din jur prin viața virtuoasă a călugărilor, ci să rostească și un cuvânt de învățătură vizavi de această societate și situația ei. 

Uploaded Image

Prin urmare, a depus mult efort în denunțarea predicării iezuite și a catolicismului, ridicându-se cu asprime împotriva învățăturii oficierii Tainei Euharistiei cu azimi și apărând folosirea pâinii dospite. Călugărul Iov a îndreptat și mai multe eforturi spre denunțarea sectelor protestante, încercând să protejeze societatea ortodoxă de ele.

O astfel de activitate a călugărului Iov, din poziția de stareț al Mânăstirii "Sfânta Cruce" Dubno, a ridicat această mânăstire deasupra altor mânăstiri și i-a adus o mare faimă. Prinți ortodocși, domni și oameni din diferite locuri se adunau la Mânăstirea Dubno, în special la binecuvântatul stareț al acesteia, „încingându-l”, după cum spune scriitorul Vieții sale, „cu cinste și laudă”.

Dar slava deșartă a acestei lumi a început să-l încurce pe smeritul lucrător și pe Sfântul ascet, care nu căuta slavă de la om și voia să-l aibă, ca singur văzător al lui, pe Dumnezeu, ca martor al ostenelilor și isprăvilor sale. În același timp, înclinațiile personale ale Părintelui Iov îl trăgeau către o viață solitară, în pustie, unde se putea nevoi nu din poziție de stareț, ci ca simplu călugăr. La acestea s-au adăugat nemulțumirea și unele ciocniri neplăcute cu Prințul Constantin Constantinovici de Ostrojschi, care, deși îl respecta pe călugăr, nu acționat întotdeauna conform cu opiniile monahului. Ca urmare a tuturor acestor lucruri, călugărul Iov, după ce a slujit cât mai bine în folosul Mânăstirii "Sfânta Cruce" Dubno și ridicând-o deasupra altor Mânăstiri, a părăsit această mânăstire, după douăzeci de ani de conducere, și s-a retras în Muntele Poceaev - la acea mânăstire, care este acum cunoscută sub numele de Lavra Poceaev.

Călugărul Iov a ajuns acolo chiar în momentul în care mânăstirea de pe Muntele Poceaev abia începea să sporească după ce Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului fusese mutată acolo din casa cuviosului proprietar din Poceaev. În mânăstire nici măcar nu exista un stareț. Călugării din Poceaev au fost extrem de fericiți la sosirea călugărului și au început să-l implore să accepte stăreția peste ei. Dar nu acesta fusese motivul pentru care Sfântul Iov mersese pe Muntele Poceaev. Căuta un loc pentru isprăvi solitare, iar Muntele Poceaev îl atrăsese prin locația sa relativ îndepărtată de viața zgomotoasă a orașului și prin pustiul de acolo, mânăstirea fiind pe atunci încă necunoscută - încă nu devenise celebră pentru minunata Icoană a Maicii Domnului. Sfântul Iov nu se gândise că urma să fie stareț la Mânăstirea Poceaev; voia să se nevoiască aici ca simplu călugăr; dar în smerenia lui nici nu putea refuza propunerea. În plus, spera că aici, în Mânăstirea Poceaev, conducând-o, va avea mult timp pentru isprăvi solitare și că, în consecință, în slujba mânăstirii, va găsi prilejul de a-și satisface aspirațiile prețioase ale sufletului său. Și așa s-a arătat de acord și a fost ales stareț.

Uploaded Image

Situația în care se afla Mânăstirea Pocqaev nou creată la acea vreme l-a îndreptat pe călugărul Iov către activități de natură practică. Pe atunci, acolo, pe locul fostului lăcaș pustiu, abia începea să se înființeze un cămin. Călugărul s-a ocupat în primul rând să ridice o biserică de piatră în locul uneia de lemn, construită de vechii călugări din Poceaev lângă stâncă, din donații, și acum aflată în paragină. De asemenea, s-a ocupat de asigurarea stabilă a fondurilor pentru întreținerea mânăstirii, procurând diverse terenuri. În plus, a făcut eforturi pentru a săpa fântâni, a crea bălți, grădini de legume, livezi etc., în mânăstire. El însuși luat parte activ la toate aceste lucrări, cu dragoste. Cu propriile sale mâini sădea pomi fructiferi, îi altoia și săpa. Grădina pe care a rânduit-o există încă la poalele Lavrei Poceaev. El însuși a săpat lacul, înconjurându-l cu baraje. Acest lac există și acum în afara gardului mânăstirii Lavra Poceaev.

Chiar la începutul unor astfel de griji și preocupări ale călugărului Iov, care vizau crearea și sporirea Mânăstirii Poceaev, ghinionul s-a abătut asupra acestei mânăstiri. După moartea cuvioasei domnițe a Poceaev-ului, Anna Goiskaia, care încredințase mânăstirii custodia Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului, toate averile ei au fost moștenite de castelanul Belschi, mai târziu guvernatorul Sandomierz Andrei Ferley. El, fiind de credință luterană, ura mânăstirea Poceaev și pe monahii care viețuiau în ea. De aceea, a încercat prin toate mijloacele, să-i asuprească: le-a luat pământurile dăruite lor de Goiskaia, ba chiar a interzis să accesul la apa pe care o luau călugării la Poceaev, întrucât în ​​mânăstire nu exista pe atunci fântână proprie; nu le-a permis pelerinilor zeloși să venereze Icoana Maicii Domnului și huleau pe față însăși Icoana făcătoare de minuni. Apoi, în cele din urmă, dorind să distrugă complet Mânăstirea Poceaev, a decis să ia Icoana de la călugări, presupunând că, pierzând-o, aceștia nu vor mai rămâne pe loc și se vor împrăștia în diferite direcții.

Uploaded Image

În 1623, pe 19 iunie, l-a trimis pe slujitorul său Grigorie Kozenschi, cu soldați luterani, la Mânăstirea Poceaev, cu arme, poruncind să fie jefuită. Grigorie, pătrunzând în mânăstire, s-a năpustit în lăcaș și a furat Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului și, odată cu ea, toate obiectele bisericești de valoare pe care le-a găsit în lăcaș: Vase, veșminte sfinte, aur, argint, mărgăritare și toate lucrurile din argint aduse la biserică de cei care, prin rugăciunile către Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, se vindecaseră de diferite boli. După ce au jefuit toate comorile mânăstirii, Grigorie le-a dus, împreună cu Icoana Maicii Domnului, în orașul Kozin, la moșia lui Andrei Ferley. Ferley a fost extrem de bucuros de o astfel de faptă necinstită și, neștiind ce altceva să facă pentru a profana Altarul, s-a hotărât asupra următorului act de blasfemie. Și-a chemat soția, i-a pus haine sfinte, i-a dăruit un Sfânt Potir, iar în această formă, în fața unei mari adunări de oaspeți, ea a început să hulească pe Maica Domnului și Icoana Ei minunată.

Atunci, Doamna Însăși a venit în ajutorul Cuviosului Stareț din Poceaev Iov și al fraților. Pentru tratamentul hulitor asupra Icoanei Sale, Dânsa a dat-o pe acea soție pe mâna unei boli grave, care nu a încetat până când Icoana făcătoare de minuni nu a fost returnată Mânăstirii Poceaev; Vasele și comorile bisericești au rămas în mâinile hulitorului.

Nădăjduind în ajutorul Preaînaltei Ocrotitoare a muntelui, Sfântul Iov, cu aceeași râvnă ca și până atunci, a încercat cu tot posibilul să refacă mânăstirea, iar nădejdea nu l-a trădat pe Sfânt. Minunile pe care Icoana a început din nou să le săvârșească în rândul tuturor celor care se înghesuiau la ea cu credință, au început să atragă pelerinii la mânăstire, odată cu încetarea atacurilor inamice. Mânăstirea Poceaev a sporit din nou. Mulți creștini evlavioși au simpatizat cu nevoința și preocupările lui Iov privind mânăstirea și au ajutat-o ​​cu resursele lor materiale, pentru împodobirea ei.

Uploaded Image

Preocupările călugărului Iov cu privire la îmbunătățirea mânăstirii nu l-au împiedicat, așa cum presupusese anterior, să se dedea la fapte ascetice. Odată ce deja la o vârstă fragedă trăise în asceză în Mânăstirea Ugornițchi, călugărul își surprinsese tovarășii, viețuind „ca un înger” printre frații monahi, „spre rușinarea și folosul tuturor”, atunci ce putem spune despre isprăvile sale acum, când devenise deja înțelept în asceză? Călugărul Iov, după ce își alesese, odată, modele ascetice, le rămăsese fidel și acum.

"Ce putem spune", zice Dositei, "despre isprăvile de noapte ale rugăciunilor sale, pe care le-a săvârșit cu sârguință? În peștera în care se nevoia, încă mai rămân urmele îngenunchierii sale. Retrăgându-se adesea în această peșteră, uneori trei zile, alteori o săptămână întreagă, rămânea în rugăciune și post, cu lacrimi curate și pline de duioșie, rugându-se cu sârguință pentru bunăstarea și mântuirea lumii”.

Călugărul Iov, urmând exemplul celor tăcuți din vechime, era atât de tăcut, încât uneori devenea greu să auzi de la el altceva decât rugăciunea care ieșea constant de pe buzele sale: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă”. Pe lângă postire, rugăciune neîncetată, îngenunchere, lacrimi și tăcere, dragostea frățească, smerenia profundă, ascultarea, blândețea și răbdarea erau calitățile distinctive ale fericitului ascet. 

Din osteneli și nevoințe constante, trupul călugărului Iov ajunsese epuizată, iar mai ales picioarele i se umpluseră de umflături, pentru ca el, ca și Apostolul, să poată spune: Port rănile Domnului Iisus pe trupul meu (conf. Galateni 6, 17).

Uploaded Image

Aspru și exigent cu el însuși, călugărul Iov, din dragoste pentru aproapele său, a fost îngăduitor față de slăbiciunile celorlalți și a fost extrem de blând. Iată dovada bunăvoinței sale: într-o zi în plină noapte, trecând pe lângă o arie, a văzut un bărbat furând grâul mânăstirii și s-a apropiat atât de neașteptat de hoț, încât acela nici nu a reușit să scape de sacul plin cu grâu. Prins la locul faptei, răpitorului nu i-a fost atât frică, ci mai ales rușine de călugăr, rămânând năucit în fața lui, nemișcat ca piatra. Apoi, a căzut la picioarele Sfântului și l-a implorat să nu spună nimănui despre fapta sa, temându-se să nu fie catalogat drept hoț, odată ce înainte toată lumea îl consideraase om cinstit și îl respecta. 
Bătrânul blând nu l-a amenințat în niciun fel pe cel vinovat, ci cu propriile mâini l-a ajutat pe răpitor să-și ridice sacul de grâu pe umăr, avertizându-l despre cât de păcătos este să fure averea altcuiva și, amintindu-i poruncile lui Dumnezeu și Judecata de Apoi a Domnului, de care ar urma să dea socoteală pentru faptele sale.

În acest fel, Cuviosul Iov, starețul de la Poceaev, și-a dus viața ascetică, urmând pilda Sfinților nevoitori ai lui Hristos din vechime. După cum notează autorul "Vieții" sale, numeroasele sale nevoințe „pot fi asemuite doar stelelor nenumărate de pe cer; ele sunt cunoscute numai lui Dumnezeu, Cel Care privește în adâncurile ascunse ale inimii omenești”.

Pe lângă eforturile depuse pentru organizarea și îmbunătățirea Mânăstirii Poceaev și propriile sale osteneli ascetice riguroase, Cuviosul Iov a găsit timp și pentru activități duhovnicești și educative. În anul 1628, a participat la Sinodul de la Kiev, care l-a determinat pe Meletie Smotrițchi — un cunoscut apostat de la Ortodoxie — să renunțe la rătăcirile sale. Împreună cu ceilalți participanți la Sinod, Sfântul Iov a semnat un act sinodal prin care declara că „stă neclintit în credința ortodoxă, nu are niciun gând de a trece la Uniație și se angajează, prin jurământ, să nu se îndepărteze niciodată de la credință, ci, dimpotrivă, să-i îndemne pe toți ortodocșii să rămână statornici”.

Cuviosul Iov — care, în Marea Schimă, a primit numele de Ioan — a trăit până la vârsta de 100 de ani, în ciuda grijii sale neîncetate pentru bunăstarea mânăstirii, a ostenelilor ascetice istovitoare și a unei vieți marcate de o activitate neobosită. După ce a prevestit cu o săptămână înainte ziua trecerii sale la cele veșnice, a adormit întru Domnul în pace și fără nicio suferință, la 28 octombrie 1651. El a lăsat în urmă — atât în ​​Mânăstirea Poceaev, cât și în întreaga regiune a Voliniei — o amintire vie și plină de evlavie, legată de rugăciunile sale neîncetate, de hărnicia sa de neegalat și de virtuțile sale profunde. A trecut la cele veșnice, dar mai întâi retrăgându-se — mai exact în anul 1649 — simțind că puterile îi slăbesc, și cedând funcția de egumen Părintelui Samuil (Dobrianschi), deși, chiar și ulterior, a continuat să fie numit Egumenul din Poceaev.

După înmormântare, trupul Cuviosului a rămas în pământ timp de șapte ani. Ulterior, mulți au început să observe o lumină care izvora din mormântul său. Mai mult, el i s-a arătat de trei ori în vis Mitropolitului ortodox al Kievului, Dionisie Balaban, îndemnându-l să scoată la iveală sfintele sale moaște, care se aflau îngropate în pământ. La 28 august 1659, Mitropolitul Dionisie, însoțit de Arhimandritul Teofan și de frații mânăstirii, a deschis mormântul Cuviosului și a descoperit că sfintele sale moaște erau neputrezite. Cu cinstea cuvenită și în prezența unei mari mulțimi de credincioși, sfintele sale moaște au fost mutate în marea Biserică a "Preasfintei și de Viață Făcătoarei Treimi" și așezate în pronaos.

De atunci, prin sfintele moaște ale Cuviosului Iov au început să se săvârșească vindecări – mărturii despre acestea putând fi găsite în "Viața" sa.

După vremea Cuviosului Iov, Mânăstirea Poceaev – pe care el o întemeiase – a trecut prin multe încercări. Un eveniment, în mod deosebit, a rămas întipărit în istoria sa și nu va putea fi niciodată șters din cronicile sale: în perioada în care se impunea unirea [cu Roma] în Rusia de Sud-Vest, Mânăstirea Poceaev nu a putut rezista în fața uniaților. În anul 1720, ea a fost luată de la ortodocși, iar în locul lor s-au stabilit călugări uniați din Ordinul Sfântului Vasile cel Mare (bazilieni). Mânăstirea a rămas în stăpânirea uniaților, până în anul 1831. În acel an, călugării bazilieni de la Poceaev – din pricina purtării lor scandaloase în timpul răscoalei poloneze și a faptului că au incitat populația la revoltă – au fost îndepărtați din mânăstire, prin decretul împăratului Nicolae Pavlovici, iar sfântul lăcaș a fost redat ortodocșilor. Primul stareț al Mânăstirii Poceaev, după revenirea acesteia la ortodocși, a fost Preasfințitul Ambrozie, Episcopul Voliniei; el l-a numit locțiitor pe Protoiereul Grigorie Rafalschi din Kremeneț – cel care avea să devină, mai târziu, Mitropolitul Antonie al Novgorodului și de Sankt Petersburg.

Chiar și astăzi, sfintele sale moaște săvârșesc minuni din belșug, spre slava Dumnezeului Celui în Treime Slăvit — Căruia I se cuvin toată slava, cinstea și închinăciunea: Tatălui, Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

***
Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna noiembrie 2026.