Sfântul Arsenie, Arhiepiscopul Serbiei

Zi de cinstire aparte: 28 octombrie

Sfântul Arsenie, Arhiepiscop de Peci, s-a născut la Srem. Și-a petrecut o mare parte a vieții ca monah la Mânăstirea Jicea, sub îndrumarea duhovnicească a Sfântului Sava (14 ianuarie). Dată fiind viețuirea sa ascetică aspră, Sfântul Sava l-a făcut egumenul mânăstirii.

Când Serbia a fost invadată de Ungaria, Sfântul Sava l-a trimis pe Sfântul Arsenie să găsească un loc mai sigur în sud, pentru un nou Scaun Episcopal. Sfântul Arsenie a ales Peci, unde a construit o mânăstire și o biserică închinată Sfinților Apostoli, iar mai apoi Înălțării Domnului.

Înainte de a pleca la Ierusalim, Sfânta Sava l-a desemnat pe Sfântul Arsenie ca succesor al său.

În 1223, Sfânta Sava s-a mutat la Domnul, pe când se afla în Târnovo, pe drumul spre casă, iar Sfântul Arsenie l-a îndemnat pe Regele Vladislav să-i aducă trupul acasă, pentru a-l înmormânta în Serbia. 

După treizeci și trei de ani în care a călăuzit cu înțelepciune propria turmă, Sfântul Arsenie a adormit în Domnul, în anul 1266. Sfintele sale moaște au fost îngropate la Mânăstirea Peci, dar acum se odihnesc în Jrebaonik, Muntenegru.

Dincolo de aceste date existente în Sinaxar, mai aflăm, din alte surse istorice:

Sfântul Arsenie Sremaci a fost al doilea Arhiepiscop sârb, la un moment dat cel mai mare ascet din obștea din Jicea și cel mai responsabil ucenic al Sfântului Sava. 

Întemeietorul Bisericii Ortodoxe Sârbe autocefale a fost deosebit de preocupat de sporirea sa duhovnicească. A dus cu succes povara administrației tinerei Arhiepiscopii sârbe, atât de importantă pentru Statul și viața națională sârbă din Evul Mediu. În "Viața" sa, document hagiografic și istoriografic de primă clasă, scris de Arhiepiscopul Daniel al II-lea, se afirmă că s-a născut „în ținutul Sremului”. Istoriografia sârbă prevede că Srem-ul medieval includea și teritoriul Posavinei de astăzi, Maciva, Valea Kolubara și regiunile „până la Ujice”.

Într-adevăr, topografia politică maghiară făcea distincție între Sremul de Est și cel de Vest (Sirmia Citerior et Ulterior) — adică Sremul de astăzi și zona situată la sud de râul Sava, înspre valea râului Kolubara. Pentru a clarifica locul de origine al primului succesor al Sfântului Sava, exegeții operei lui Daniel au remarcat faptul că Sfântul Sava a manifestat un interes deosebit față de locul de baștină al celui care a venit la Mânăstirea Jicea, exprimându-și îngrijorarea și o atenție specială pentru ținutul acestuia. De asemenea, întrucât tânărul Arsenie a iubit viața monahală „încă din tinerețe”, este posibil să fi găsit un model în singura mânăstire ortodoxă din Srem — Mânăstirea „Sfântul Dimitrie” din Sremska Mitrovița —, descrisă în documentele Curiei Romane ca fiind „plină de călugări greci” și un veritabil „focar de rătăciri schismatice”. 

Oricum ar fi, mărturiile ulterioare și tradiția plasează locul nașterii celui de-al doilea Arhiepiscop sârb la nord de râurile Sava și Dunăre, în spațiul dintre acestea; fie că este vorba despre localitatea Bingula, fie despre Dabar, în apropiere de Stari Slankamen.

În culegerea de Vieți ale Regilor și Arhiepiscopilor Sârbi se regăsește o hagiografie amplă a Sfântului Arsenie, redactată de Arhiepiscopul Daniel al II-lea. Întrucât autorul a urmărit să evidențieze latura ascetică și dedicată rugăciunii, a celui de-al doilea Arhiepiscop sârb, textul conține relativ puține date istorice concrete referitoare la administrarea Bisericii de către Sfântul Arsenie sau la contextul ecleziastico-politic al vremii. El a preluat „Scaunul Arhiepiscopal al ținuturilor sârbești și al ținuturilor de coastă” în anul 1233, succedându-i Sfântului Sava, după ce acesta din urmă s-a retras și a plecat în cea de-a doua sa călătorie în Țara Sfântă. 

Arhiepiscopul Arsenie a ctitorit Biserica "Sfinții Apostoli" din Peci, desemnând-o drept sediu al Bisericii Sârbe – în locul Mânăstirii Jicea – întrucât Jicea era prea expusă atacurilor armatelor inamice.

Împreună cu Regele Vladislav, s-a ocupat de aducerea sfintelor moaște ale Sfântului Sava, de la Târnovo în Serbia, și a participat la transferul sediului episcopal din Ston, de la Mânăstirea "Maica Domnului" din Ston, la Mânăstirea Sfinții Apostoli Petru și Pavel, situată pe râul Lim.

Din cauza înrăutățirii stării sale de sănătate, s-a retras de la conducerea Bisericii Sârbe, în 1263, trecând la cele veșnice trei ani mai târziu, pe când se afla la metocul Cerncia (aparținând Mânăstirii Jicea), situat tot pe malul râului Lim. A fost înmormântat în ctitoria sa, Biserica "Sfinții Apostoli" din Peci.

În ceea ce privește sfintele moaște ale Sfântului Arsenie, al doilea Arhiepiscop al Serbiei, s-au păstrat destul de multe mărturii scrise – un fapt rar întâlnit în cazul altor Sfinți. 

Într-un document din anul 1604, datând din vremea Patriarhului Iovan Kantul - „Arhiepiscop de Peci și al ținuturilor vestice” - se menționează că Mânăstirea din Peci este „o Sfântă Arhiepiscopie Sârbă, unde se odihnesc sfintele moaște ale Sfinților Arhiepiscopi și ale primilor conducători ai acelui loc sfânt: Arsenie, Eustatie, Nicodim și alți Sfinți”.

În anul 1653, Mihail – Mitropolit de Kolașin, Bania, Kratovo și Știp – a consemnat pe o Psaltire (pe care a dăruit-o Patriarhiei din Peci) faptul că acolo „se odihnesc sfintele moaște ale Sfinților Părinți Arsenie, Eustatie și Nicodim, precum și ale altor Sfinți plăcuți lui Dumnezeu”. 

Într-o însemnare din manuscrisul Bisericii "Sfântul Gheorghe" din Prizren, datând din anul 1737, este descrisă tulburarea din acel an de război, precum și strămutarea sfintelor moaște ale unor Sfinți sârbi:
   „Sfântul Eustatie a fost dus pe partea cealaltă spre odihnă, adică la Cerna Reka; Sfântul Arsenie a fost zdrobit și împrăștiat de sciții necredincioși, găsindu-i-se cu greu doar capul. O, Doamne, păgâni sălbatici au pătruns în lăcașul Tău, la 31 martie 1737”.

Conform unei însemnări din 1806, sfintele moaște ale Sfântului Arsenie au fost așezate spre odihnă la Mânăstirea Dobili, în valea râului Tara. Mânăstirea a fost jefuită în 1809, bunurile de preț și tezaurul i-au fost prădate, iar sfintele moaște au avut următorul destin: „racla cu sfintele moaște a fost ascunsă în peșteri și în prăpăstii ale pământului. Călugării de la Mânăstirea Moracea s-au străduit din răsputeri să-l ia pe Sfânt, dar nu au reușit. Nimeni nu a putut ridica racla Sfântului; doar albinele au lucrat neîncetat înăuntrul ei, aducând Sfântului un dar prețios — o cantitate aleasă de miere, printre sfintele sale moaște — așa cum porumbelul i-a adus lui Noe ramura de măslin”. 

În 1814, ieromonahul Ioanichie a mutat sfintele moaște la Mânăstirea "Sfânta Treime" din Plievlia. În timp, racla sfântă care conținea rămășițele celui de-al doilea Arhiepiscop sârb a fost retrocedată Mânăstirii Dovolia, dovada aflându-se într-o înregistrare din 1833:
„La Mânăstirea Dovolia – situată în Herțegovina, lângă Biserica Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu – se construiau chilii; acolo se odihnește Sfântul Arsenie, Arhiepiscopul sârbilor...”

Sfintele moaște au fost păstrate pentru o scurtă perioadă de timp la Mânăstirea Moracea, apoi în regiunea Kuci și, ulterior, la Jdrebaonik, un metoc (mânăstire subordonată) al Mânăstirii Moracea.

În 1884, din ordinul Principelui Nicolae I Petrovici Njegoș, acestea au fost mutate la Mânăstirea Kosierevo. În 1920, au fost readuse, de la Mânăstirea Kosierevo la Jdrebaonik, unde se află și astăzi. Cel mai probabil, este vorba doar despre o mică parte din sfintele moaște ale Sfântului Arsenie al Serbiei, întrucât o inscripție de pe o raclă de la Mânăstirea Dobricevo menționează: „Acestea sunt sfintele moaște ale lui Arsenie Sârbul”.

O parte din sfintele sale moaște a fost păstrată, de asemenea, la Mânăstirea Kruședol, până în anul 1716.

În "Tipic"-urile (cărțile de rânduială liturgică) sârbești din secolul al XV-lea, data mutării la Domnul a celui de-al doilea Arhiepiscop sârb — 28 octombrie — este stabilită drept zi de prăznuire a acestuia, marcată prin slujbe bisericești și imne de sărbătoare: 
„În ziua a douăzeci și opta a lunii octombrie, pomenirea Părintelui nostru între Sfinți, Arsenie, Arhiepiscop și făcător de minuni” ("Tipicul" lui Daniel, din anul 1416).

Evoluția cultului Sfântului Arsenie în Serbia medievală a avut loc în mod spontan, începând cu o manifestare minunată a acestuia în timpul păstoririi Arhiepiscopului Sava al II-lea (1264–1271); la acea vreme, mormântul său s-a despicat dintr-o dată, cu tunete. Apoi, frații au așezat sfintele moaște într-o raclă, însoțind acest act, cu rugăciuni și cinstire liturgică. Textele literare sârbești din epoca medievală relatează vindecări minunate, printre cei vindecați numărându-se un tânăr bolnav din Srem, un călugăr grec și o femeie. 

Cea mai veche slujbă liturgică dedicată acestui Sfânt a fost alcătuită de Daniel al II-lea; ea a fost ușor revizuită în timpul domniei împăratului Dușan, prin includerea unor stihiri (imne) care subliniază mijlocirea Sfântului „pentru binecredinciosul Împărat”. Din păcate, manuscrisele care conțineau slujba închinată Sfântului Arsenie, datând de la mijlocul secolului al XIV-lea, s-au pierdut definitiv în incendiul din 1941 care a mistuit Biblioteca Națională a Serbiei. 

Un alt manuscris — scris de copistul Stanislav, pentru despotul Iovan Oliver — a dispărut fără urmă după Primul Război Mondial. În anul 1574, când smeritul Pavle a primit sarcina, din partea Patriarhului Antonie, de a copia o Psaltire pentru Mânăstirea Patriarhală din Peci, a fost invocată o sancțiune duhovnicească pentru a preveni furtul cărții: protecția volumului a fost pusă sub autoritatea „Ierarhilor și Sfinților lui Hristos, Sava și Arsenie, precum și a tuturor celor care au ocupat acest Scaun”. În anul 1624, când Patriarhul Paisie a dăruit Mânăstirii o carte liturgică proaspăt legată, a rostit un blestem solemn, invocând împotrivirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și a „Sfântului Arsenie” împotriva oricui ar încerca să și-o însușească pe nedrept.

Atitudinea Mitropoliților de la Carloviț față de acest Sfânt este deosebit de semnificativă; de pildă, în 1724, Mitropolitul Vichentie Popovici Hagi-Lavici a trimis un "pokrov" (un acoperământ textil decorativ) pentru racla în care se aflau sfintele moaște ale Sfântului Arsenie Sremaci.

Ieromonahul Antim Radoikovici, membru al obștii Patriarhiei de la Peci — conștient pe deplin, în calitatea sa de monah al acelei mânăstiri, de importanța lucrărilor de construcție realizate de Sfântul Arsenie — a scris următoarele versuri pentru comunitatea sa monahală, într-o lucrare interesantă apărută în anul 1853:

„Slăvită Patriarhie Sârbă,
Aflată pe râul Bistrița, spre vest,
Ești maica întregului ținut sârbesc;
Biserică închinată Înălțării Mântuitorului,
Sfântul Sava este întâiul tău ctitor,
Sfântul Arsenie fiind împreună cu el lucrător”.
(Cântec de laudă a Sfinților și Mânăstirilor sârbești, Belgrad 1853).

Reprezentările Sfântului Arsenie, pe lângă miniaturile din manuscrise, sunt pictate viu în Patriarhia de la Peci, Decani, Studenița, Arilie, Sopoceani, Zavala, Iejevița, Orahovița, Mateici lângă Kumanovo, Podvârh lângă Bielo Polie, Blagoveșteni Kablarschi și mai multe reprezentări mai recente.

Biserici închinate numelui său au fost construite în Peci, Șudikovo na Lim, Stavlie lângă Sienița. 

Cultul Sfântului Arsenie de Srpski se remarcă în Rusia, cu un ton bisericesc mai mult sau mai puțin oficial, de la mijlocul secolului al XV-lea.

În ultima vreme, cultul Sfântului Arsenie, al doilea Arhiepiscop sârb, s-a răspândit în Orientul Îndepărtat, datorită emigrării politice și bisericești ruse după revoluția bolșevică din 1917. 

În secolul al XVIII-lea, contele Sava Vladislavici, sârb aflat în serviciul imperial rus, a construit o biserică în estul Siberiei, închinată primului Arhiepiscop sârb.

În 1933, Arhiepiscopul rus de Manciuria, Nestor, care deținea titlurile de Kamceatka și Seul, i-a cerut Patriarhului sârb Varnava o parte din sfintele moaște ale Sfântului Arsenie, apoi păstrate în Paraclisul "Casei Milei" din Harbin, oraș din Manciuria unde a fost găsit un număr mare de refugiați ruși. Cu acea ocazie, Arhiepiscopul Nestor a scris și Acatistul Sfântului Arsenie. 

Astăzi, Seminarul din Sremski Karlovici îi poartă numele și îl are ca protector ceresc pe Sfântul Arsenie Sremac, al doilea Arhiepiscop al Serbiei.

***
Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna noiembrie 2026.