PĂRINTELE KRISTO RACI: Noua libertate, orientată spre bogătie, mai periculoasă decât comunismul!

PĂRINTELE KRISTO RACI – O VIAȚĂ DE CREDINȚĂ, STATORNICIE ȘI DĂRUIRE FAȚĂ DE BISERICA ORTODOXĂ

Interviu cu teologul Temistocle Bambula

Radio Ngjallja: Domnule Temistocle, este un privilegiu să vorbim despre astfel de personalități din istoria Bisericii noastre. Înainte de a ne concentra asupra vieții și slujirii Părintelui Kristo Raci, ar fi util să înțelegem contextul istoric, social și spiritual în care s-a format acesta. Ce a reprezentat localitatea Dardha (de lângă Korça) în istoria comunității ortodoxe?

Temistocle Bambula: Este, într-adevăr, un privilegiu – dar și o responsabilitate – să vorbim despre astfel de figuri istorice și bisericești. Oricine a avut onoarea de a-i cunoaște, de a citi despre ei sau de a intra în contact cu ei într-un fel sau altul, înțelege că aceste persoane constituie exemple semnificative pentru propriile noastre vieți. Exemplul nostru suprem este Hristos, urmat de Sfinți și de acei oameni care s-au străduit să-L imite, trăind conform învățăturilor și exemplului Său. Părintele Kristo a fost o astfel de persoană.

Pentru a-i înțelege mai bine caracterul, trebuie mai întâi să privim mediul în care a crescut.

Satul Dardhe, din regiunea Korça, este binecunoscut pentru istoria, cultura și portul său tradițional, precum și pentru personalitățile de seamă pe care le-a dat. Totuși, istoria sa are și o importantă dimensiune religioasă. Dardhe a luat ființă ca un refugiu pentru familiile creștine care, în perioada otomană, au căutat să scape de presiunile și de pericolul de a fi forțate să-și schimbe credința. Inițial, locul pe care se află astăzi satul era o 'stână' — o așezare sezonieră — unde păstorii stăteau cu animalele lor pe timpul verii. Această așezare se afla în apropierea unui păr (dardhe), de la care satul și-a luat, în cele din urmă, numele. Treptat, familii creștine au început să se stabilească acolo, venind din alte centre locale, precum Nikolița și satele din împrejurimi.

Un exemplu semnificativ este cel al Părintelui Nicolae Zena, care a slujit în satul Arze. Având în vedere presiunea imensă exercitată asupra comunității creștine — precum și riscul de convertire forțată — el le-a cerut locuitorilor să-i acorde libertatea de a acționa conform propriei conștiințe, după care a plecat spre Dardhe. Prezența unui astfel de cleric a devenit un punct de reper pentru comunitate, întrucât, în acea epocă, preotul juca un rol esențial în unirea și organizarea locuitorilor.

Un alt eveniment important a fost vizita Sfântului Cosma Etolianul, în anul 1775. El a predicat în Dardhe, subliniind importanța educației pentru tineri și pentru întreaga comunitate. Locuitorii au primit cu deschidere acest mesaj, considerând învățătura și școala drept valori vitale.

Acest lucru stă mărturie privind nivelul de cultură din cadrul comunității din Dardhe, precum și pentru profunzimea legăturii sale cu credința ortodoxă.

Radio Ngjallja: Așadar, Biserica nu era doar un loc de închinare, ci și centrul în jurul căruia se organiza viața întregii comunități?

Temistocle Bambula: Exact. În acea perioadă — mai ales sub stăpânirea otomană — viața locuitorilor era strâns legată de Biserică. Aproape toate chestiunile importante ale comunității erau discutate în cadrul bisericesc. După Sfânta Liturghie, locuitorii se adunau pentru a discuta problemele care îi preocupau, căutând harul și luminarea de la Dumnezeu înainte de a lua orice decizie.

Acesta este un aspect pe care aș dori să-l împărtășesc cititorilor noștri: multe dintre valorile culturale și sociale ale localității Dardhe s-au dezvoltat tocmai pe temelia credinței. Rămânând aproape de Biserică, de preot și unii de alții, oamenii au fost mai bine pregătiți să facă față provocărilor economice, sociale și istorice. Dardha și-a câștigat o reputație unică. Locuitorilor săi li s-a acordat chiar permisiunea de a purta arme – un privilegiu extrem de neobișnuit pentru acea perioadă. Acest lucru a decurs din respectul deosebit de care se bucura comunitatea, precum și din capacitatea acesteia de autoorganizare.

În acest mediu – modelat de credință, cultură și solidaritate – a crescut Părintele Kristo Raci.

Radio Ngjallja: Cum au fost copilăria și tinerețea Părintelui Kristo? Ce știm despre primii săi ani și despre formarea sa duhovnicească?

Temistocle Bambulla: Părintele Kristo Raci s-a născut în Dardha, undeva între anii 1907 și 1909. Există două date diferite menționate pentru nașterea sa, întrucât chiar el însuși încurca uneori data exactă. Familia sa era săracă, iar de la o vârstă fragedă a fost nevoit să meargă în orașul Korça pentru a munci. A învățat meseria de tâmplar și a devenit foarte priceput în acest domeniu, pe care l-a practicat de-a lungul întregii sale vieți.

Totuși, munca nu a fost singurul aspect care l-a modelat. În perioada în care a locuit în Korça, a frecventat Biserica Sfântul Gheorghe – vechea catedrală situată la intrarea în ceea ce este astăzi zona pietonală, pe locul ocupat în prezent de sediul Primăriei.

Acolo, a cântat în corul bisericii și participa cu regularitate la slujbe. Deși era încă foarte tânăr, a început să învețe pe de rost Psalmii și textele slujbelor bisericești.

Acest lucru i-a influențat foarte mult formarea. Imaginați-vă dacă ar fi rămas doar un simplu muncitor, fără această legătură constantă cu viața liturgică a Bisericii. Participarea la slujbe, ascultarea Psalmilor și experimentarea vieții bisericești l-au ajutat să-și aprofundeze cunoștințele despre credință și să devină un credincios din ce în ce mai devotat.

Radio Njjallja: Una dintre cele mai dificile perioade din viața sa a fost instaurarea regimului comunist. Ce s-a întâmplat cu Părintele Kristo în primii ani ai acestui regim?

Temistocle Bambula: Un moment important din viața sa a fost anul 1948. În perioada de consolidare a noii puteri comuniste după cel de-al Doilea Război Mondial, Părintele Kristo a fost condamnat de Tribunalul din Korça la doi ani de închisoare, din cauza convingerilor sale politice, care nu se potriveau cu ideologia regimului.

După ce a ispășit pedeapsa, a fost trimis la Durrës pentru încă șase luni, unde a fost obligat să lucreze la calea ferată, sub supravegherea poliției. Aceasta a fost o altă formă de pedeapsă și presiune asupra lui.

În 1952, a fost hirotonit preot de către Mitropolitul Paisie Vodița. Din acel moment, s-a dedicat cu totul slujirii Bisericii.

Cu toate acestea, persecuția pe care a trăit-o și ceea ce avea să urmeze au lăsat o amprentă adâncă în sufletul său. Când își aducea aminte de acele vremuri, era adesea emoționat până la lacrimi. Își dăduse seama devreme că Biserica se va confrunta cu o mare persecuție, dar la vremea aceea era extrem de dificil să vorbească deschis despre aceste preocupări.

Radio Njjallja: Cum a continuat slujirea sa după ce a devenit preot și ce responsabilități avea în comunitatea din Dardha?

Temistocle Bambula: A slujit în satul său, Dardha, care la vremea aceea era mult mai mare decât în ​​prezent și avea sute de locuitori. Clerul avea multe responsabilități duhovnicești și practice, iar Părintele Kristo s-a remarcat prin abilitățile sale în multe domenii.

Era un om foarte bun, cu mâinile lui. Fiind un dulgher priceput, a încercat să repare el însuși multe lucruri de care era nevoie în biserică. Era un om harnic, dedicat, care nu s-a sustras de la nicio sarcină.

Dar cel mai mare test avea să vină în 1967, când regimul comunist a început distrugerea organizată a vieții religioase în Albania și interzicerea instituțiilor.

Radio Njjalja: Cum a experimentat Părintele Kristo închiderea bisericilor și interzicerea practicării credinței în 1967?

Temistocle Bambula: La fel ca mulți alți clerici, a fost nevoit să-și scoată reverenda, deși a încercat să evite acest moment cât a putut.

Pentru un duhovnic de atunci, să nu mai poarte reverendă era o durere enormă. El a descris această stare ca fiind gol în fața poporului, întrucât îmbrăcămintea preoțească făcea parte din identitatea și slujirea sa.

Îmi amintesc un episod semnificativ. Imediat după anunțul interzicerii religiei, se afla în magazin, purtând încă reverendă. Un ofițer care se afla în sat i s-a adresat cu cuvintele: „Ești încă în reverendă? Pleacă de aici și scapă de brici!”.

A fost o perioadă în care toți clericii erau vizați de guvern. Au încercat de mai multe ori să-l exileze și să-l aresteze, căutând un motiv pentru a-l pedepsi.

Dar Părintele Kristo s-a concentrat doar pe îndatoririle sale duhovnicești. El nu s-a angajat în propagandă politică și nu a folosit Biserica pentru a vorbi împotriva guvernului. Nu a putut fi găsit niciun martor care să afirme că ar fi făcut propagandă politică în biserică. El era preocupat doar de slujire și de chestiuni duhovnicești.

Acest lucru l-a protejat, într-un fel, de alte pedepse pe care le-ar fi putut suferi.

Dupa ce a scos reverenda, nu a mai putut ieși din casă vreo săptămână, pentru că i-a fost rușine să apară fără haina preoțească. Apoi a fost repartizat să lucreze ca tâmplar în atelierul din sat, revenind la meseria sa.

Dar, în ciuda acestui fapt, durerea lui era mare. El a asistat la distrugerea icoanelor, a cărților bisericești și a obiectelor sfinte ale Bisericii "Sfântul Gheorghe" din Dardha.

Radio Njjalja: A reușit vreunul dintre obiectele sfinte și cărțile bisericești să fie salvate, în această perioadă?

Temistocle Bambula: Da. Aceasta este una dintre cele mai emoționante părți ale istoriei sale.

Părintele Kristo a reușit să ascundă o parte din cărțile bisericești și alte câteva obiecte sfinte, în pivnița casei sale. Le-a păzit cu mare grijă, punându-se în pericol pe sine și familia lui.

Dar a existat un obiect de o importanță deosebită pentru el. Este vorba despre o parte din Sfintele Daruri, din Trupul și Sângele lui Hristos, pe care le păstrase de la ultima sa Liturghie în Biserica "Sfântul Gheorghe", într-un chivot din lemn.

Îl acoperise și îl păzise cu grijă extremă. Nu Le-a consumat, pentru că voia să Le păstreze pentru ocazia când ar fi putut fi nevoie de el pentru viața sacramentală a credincioșilor.

Într-o noapte, niște hoți au intrat în subsolul casei sale, pentru a căuta obiecte de valoare sau unelte. Au avut ocazia să vadă chivotul și alte obiecte ascunse, dar nu au descoperit nimic. Nici când polițiștii au venit să verifice locul după sesizarea furtului, nu au observat chivotul.

Părintele Kristo a considerat acest lucru o minune și o intervenție a lui Dumnezeu. Dacă s-ar fi descoperit Ceea Ce păstra, el și familia lui s-ar fi confruntat cu consecințe foarte grave, posibil chiar cu exilul.

Pentru el, Acesta nu era doar un obiect prețios. A fost o mărturie a legăturii sale neîntrerupte cu Hristos și cu viața liturgică a Bisericii.

Radio Njjallja: În acei ani, când Biserica nu și-a mai putut exercita activitatea în mod public, cum și-a păstrat Părintele Kristo viața duhovnicească și legătura cu credincioșii?

Temistocle Bambula: Nu și-a pierdut niciodată credința, speranța și dragostea pentru Dumnezeu.

Deși nu mai putea sluji public ca preot, a încercat să rămână aproape de comunitate. Când era chemat, citea rugăciuni în secret și, când familia dorea, făcea scurte slujbe, și cele de înmormântare. De asemenea, seara își făcea rugăciunile.

Își amintea cu drag de oamenii care au contribuit la viața sa duhovnicească înainte de 1967. Îi fuseseră modele, care l-au ajutat să rămână puternic în credință.

Prin rugăciune și evlavie, a reușit să-și mențină legătura cu Dumnezeu chiar și în cele mai grele condiții.

Radio Njjallja: Anul 1990 a marcat revenirea libertății religioase. Cum a trăit Părintele Kristo acest moment și ce rol a jucat în renașterea Bisericii Ortodoxe autocefale din Albania?

Temistocle Bambula: Anul 1990 a fost un an binecuvântat. Părintele Kristo, fără nicio ezitare, și-a pus din nou reverenda și, împreună cu soția sa, a coborât în ​​clădirea Mitropoliei din Korça.

S-a instalat într-una din încăperile clădirii, în partea de răsărit, și a început imediat săvârșirea tainelor și slujbelor Bisericii.

Rolul său a fost extrem de important în organizarea primelor nuclee ale Bisericii Ortodoxe din Albania. Trebuie să înțelegem că după atâția ani de ateism, Biserica nu mai avea structurile ei anterioare. Clerul care supraviețuise era foarte bătrân și situația era extrem de grea.

În această perioadă au existat și diverse încercări de a bloca renașterea Bisericii și de a pune sub semnul întrebării conducerea Arhiepiscopului Anastasie.

Părintele Kristo s-a numărat printre cei care, împreună cu grupul bisericesc și consiliul, s-au opus acestor eforturi. El l-a sprijinit cu fermitate pe Arhiepiscopul Anastasie, pe care îl considera un înger păzitor, trimis de Dumnezeu pentru a restaura Biserica Ortodoxă din Albania.

Pentru el, Arhiepiscopul Anastasie a reprezentat speranța reînvierii vieții bisericești după o lungă perioadă de distrugere și persecuție.

Radio Njjallja: Pe lângă rolul său în renașterea instituțională a Bisericii, Părintele Kristo a devenit și un punct de referință pentru noua generație de clerici. Cum i-a ajutat pe primii preoți după redeschiderea Bisericii?

Temistocle Bambula: Părintele Kristo avea o mare dorință ca Biserica să aibă din nou clerici tineri și pregătiți. Una dintre preocupările sale principale a fost modul în care va continua viața Bisericii din Albania.

El a considerat că era de datoria lui să slujească, până la formarea primilor clerici. Nu a spus niciodată: „Sunt bătrân, nu mai pot face nimic”. Dimpotrivă, a susținut că vrea să facă tot posibilul până când noua generație de clerici va prelua misiunea.

Când primii preoți au început să absolve Seminarul Teologic "Sfântul Vlasie", care este astăzi Academia Teologică, le-a stat alături Părintele Kristo. El i-a ajutat cu sfaturi liturgice și duhovnicești, dându-le instrucțiuni valoroase pentru primii lor pași în slujirea preoțească.

El a fost un om care a experimentat credința nu numai prin studiu, ci și prin suferință și persecuție. Prin urmare, sfaturile lui au avut o pondere deosebită.

A repetat adesea că comunismul și ateismul au încercat și au eșuat.

Radio Njjallja: În acest context, Părintele Kristo a avut și îngrijorări cu privire la viitorul societății albaneze după căderea comunismului. Care au fost avertismentele lui?

Temistocle Bambula: Avea o preocupare deosebită cu privire la ceea ce s-ar putea întâmpla după căderea comunismului. Se temea de creșterea individualismului și a materialismului, care, potrivit lui, ar putea reprezenta un mare pericol chiar și pentru Biserica însăși.

El a înțeles că oamenii, după ce ieșiseră dintr-un regim care îi lipsise de multe lucruri, se vor confrunta cu un mod cu totul nou de viață. Pericolul era ca această nouă libertate să fie însoțită de o orientare excesivă către bogăție, interes propriu și materialism.

Într-unul dintre interviurile sale, el și-a exprimat teama că aceste fenomene ar putea deveni și mai periculoase decât comunismul însuși, dacă ar predomina în viața oamenilor.

Îi făcea mare bucurie să privească copiii cum merg la biserică, cum își fac cruce și iau Agheazmă înainte de a merge la școală. Aceste lucruri i-au dat speranță pentru viitor.

Dar, în același timp, a ținut să avertizeze că dacă omul părăsește Biserica și viața duhovnicească, riscă să devină sclav al multor alte lucruri.

Radio Njjallja: O altă dovadă importantă a acestei perioade este legată de salvarea iconostasului Bisericii "Sfântul Gheorghe" din Dardha. Ce s-a întâmplat cu el în timpul distrugerii obiectelor de cult?

Temistocle Bambula: Aceasta este o istorie foarte interesantă și de o valoare deosebită pentru moștenirea ecleziastică și culturală a zonei.

Când a început distrugerea obiectelor de cult, în Biserica "Sfântul Gheorghe" din Dardha, catapeteasma, completă, a fost așezată și sprijinită de perete. Apoi, a fost construit un zid din pietre și cărămizi în fața sa, ascunzând-o complet.

În acest fel, iconostasul a reușit să scape intact.

După anii 1990, când zidul s-a prăbușit, catapeteasma a fost descoperită și restaurată, apărând înapoi în biserică. Astăzi constituie o parte importantă a memoriei istorice și a moștenirii culturale a orașului Darda.

Este o mărturie a modului în care, chiar și în cele mai grele vremuri, au existat oameni care au riscat să păstreze comorile duhovnicești și culturale ale Bisericii.

Radio Njjallja: Dumneavoastră, personal, l-ați cunoscut pe Părintele Kristo, din copilărie. Cum vă amintiți, personal, aceasta și ce impresie v-a lăsat?

Temistocle Bambula: L-am cunoscut pe Părintele Kristo când eram copil, în jurul vârstei de 14 ani. Desigur, sunt mulți alți martori, dintre care unii sunt astăzi clerici în orașul Korça, care l-au cunoscut mult mai bine decât mine.

Dar chiar și din amintirile mele pot spune că a fost un bărbat extrem de iubitor, mai ales cu copiii. Era politicos, cult și avea cunoștințe enciclopedice.

Avea diverse aptitudini, era chiar foarte bun la cântat serenade și alte domenii artistice.

Oamenii îl iubeau foarte mult și îl priveau cu admirație. A știut să comunice cu toată lumea, indiferent de vârstă sau de origine. 

Discuțiile lui s-au potrivit fiecărui interlocutor și sfaturile pe care le-a dat au fost întotdeauna valoroase.

A fost un om care te cucerea prin bunătatea, cultura și simplitatea sa.

Radio Njjallja: În concluzie, ce mesaj credeți că transmite viața Părintelui Kristo Rac pentru generațiile de astăzi și pentru noi toți cei care trăim în Biserică?

Temistocle Bambula: Cred că viața Părintelui Kristo Rac rămâne un exemplu foarte bun pentru noi toți, din multe puncte de vedere.

Ne învață că credința nu este ceva care ar trebui să depindă de circumstanțe externe. Chiar și atunci când a fost lipsit de posibilitatea de a sluji public, nu L-a părăsit niciodată pe Hristos. Chiar și când bisericile erau închise, el a continuat să se roage. Chiar și atunci când obiectele de cult au fost distruse, el a făcut tot ce a putut pentru a păstra ceea ce era sfânt.

Apoi, când a venit libertatea, nu s-a gândit să se retragă din cauza vârstei, ci s-a dedicat din nou reînvierii Bisericii și formării unui nou cler.

El ne învață că dragostea față de Biserică nu se exprimă doar prin cuvinte, ci cu consecvență, dăruire, jertfă și slujire.

Pentru mine, este o mărturie vie a modului în care o persoană își poate menține credința, speranța și iubirea chiar și în cele mai dificile circumstanțe ale vieții.

INTERVIU Radio Njjallja CU TEOLOGUL TEMISTOLE BAMBULA PRIVIND VIAȚA ȘI OPERA PĂRINTELUI KRISTO RACI / DE DIACON ALEXANDRU DIMROCI

FOTO: NIKO STEFANI, ADRIANA STEFANI

Radio Njjallja, 13 NOIEMBRIE 2026

-------------------------------
NOI FILE DE LETOPISEȚ - 14 noiembrie 2026 - Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe