LITUANIA: Proiecte de lege ostile Bisericii, care contravin Constituției
La 28 octombrie, Departamentul Juridic al Cancelariei Seimas-ului (Parlament unicameral) Republicii Lituania a emis o evaluare juridică tranșantă cu privire la două proiecte de lege depuse de Audronius Azubalis și Arvydas Anusauskas — membri ai partidului „Uniunea Patriei – Creștin-Democrații Lituanieni”.
Aceste inițiative legislative propun preluarea Mânăstirii „Sfântul Duh” și a mai multor lăcașuri de cult ortodoxe istorice de la Biserica Ortodoxă Lituaniană istorică și canonică, pentru a le transfera Patriarhiei de la Constantinopol. Una dintre modificări urmărește, de asemenea, crearea unui temei juridic pentru eliminarea Bisericii Ortodoxe Lituaniene de pe lista comunităților și asociațiilor religioase tradiționale din Lituania.
Concluziile experților juridici ai Seimas-ului confirmă validitatea obiecțiilor ridicate de Biserica Ortodoxă Lituaniană: inițiativele propuse contravin garanțiilor constituționale privind inviolabilitatea și protecția proprietății, autonomia organizațiilor religioase și dreptul acestora de a se autoguverna în mod independent, în conformitate cu propriile canoane și statute.
Preluarea lăcașurilor de cult este ilegală
Proiectul de lege nr. XVP-1977 prevede nu doar preluarea — de la Biserica Ortodoxă Lituaniană — a Mânăstirii „Sfântul Duh”, a Catedralei „Adormirea Maicii Domnului” din Vilnius, a Bisericilor „Sfânta Parascheva” și „Sfântul Nicolae” din Vilnius, precum și a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Vievis, ci și transferul acestor bunuri imobile către Patriarhia de la Constantinopol. Prevederi similare din proiectul de lege se aplică și bunurilor imobile aparținând comunității musulmane sunnite.
Departamentul Juridic al Seimas-ului a semnalat că reglementarea propusă contravine mai multor prevederi ale Constituției Republicii Lituania — în special Articolului 5 (alineatele 1 și 2), Articolului 23, Articolului 43 (alineatele 3 și 4), Articolului 94 și Articolului 109 (alineatul 1) — precum și principiilor constituționale ale separării puterilor în stat și ale statului de drept.
Articolul 23 din Constituție vizează inviolabilitatea și protecția proprietății. Constituția stabilește că proprietatea este inviolabilă și că drepturile de proprietate sunt protejate prin lege. Cu toate acestea, proiectul de lege propune recunoașterea drepturilor de proprietate ale unei alte entități asupra bunurilor imobile în cauză, ignorând drepturile de proprietate existente ale persoanelor juridice cărora le aparțin în prezent aceste bunuri. Așa cum subliniază Departamentul Juridic, un drept de proprietate nu poate lua naștere doar prin faptul că legiuitorul declară existența acestuia printr-o lege specifică.
Experții juridici mai arată că lăcașurile de cult ortodoxe menționate și mănăstirea nu sunt deținute de Patriarhia Moscovei — în calitate de centru ecleziastic străin — ci de persoane juridice înregistrate în Lituania, și anume de comunități și asociații religioase sau de Arhiepiscopia Ortodoxă a Lituaniei. Prin urmare, prevederea din proiectul de lege privind preluarea acestor bunuri de la Patriarhia Moscovei este neîntemeiată din punct de vedere juridic, întrucât această entitate străină nu este proprietarul lor.
Articolul 23, alineatul 3 din Constituție vizează condițiile de expropriere a proprietății. Proprietatea poate fi preluată doar în conformitate cu procedurile stabilite prin lege, pentru necesități publice și cu acordarea unei despăgubiri echitabile. Acest lucru presupune existența unei necesități publice concrete care nu ar putea fi satisfăcută în mod obiectiv decât prin dobândirea bunului respectiv. În opinia Departamentului Juridic, proiectul de lege nu identifică o astfel de necesitate publică și nu prevede nicio compensație pentru proprietarii legitimi.
Articolul 109, alineatul 1 din Constituție stipulează că justiția se înfăptuiește exclusiv de către instanțele de judecată. Litigiile privind drepturile de proprietate trebuie soluționate în conformitate cu procedurile stabilite prin lege — dacă este necesar, în fața instanțelor de judecată. Seimas-ul (Parlamentul) nu poate uzurpa competența instanțelor și, printr-o lege specială, să desemneze o entitate drept proprietar al unor bunuri care aparțin unei alte persoane juridice.
Articolul 5, alineatele 1 și 2, precum și articolul 94 din Constituție, alături de principiul separării puterilor în stat, sunt relevante în acest context. În evaluarea Departamentului Juridic, proiectul de lege depășește limitele competenței legiuitorului. Legiuitorul nu poate pur și simplu să dispună ca Guvernul să preia bunuri de la proprietarii lor legitimi și să le transfere către un alt centru religios, eludând astfel garanțiile consfințite în Constituție. Articolul 43, alineatele 3 și 4, din Constituție vizează autonomia organizațiilor religioase. Constituția garantează organizațiilor religioase dreptul de a-și mărturisi liber credința, de a săvârși ritualuri religioase, de a deține lăcașuri de cult și de a-și gestiona propriile afaceri în conformitate cu canoanele și statutele lor. Transferul bunurilor imobile aparținând comunităților religioase către centre religioase alese de stat — în special către cele cu care aceste comunități nu au nicio legătură funcțională — trebuie considerat o ingerință directă a statului în viața internă a organizațiilor religioase.
Statutul de „tradițional” nu poate fi revocat
Cel de-al doilea proiect de lege, nr. XVP-1979, urmărește stabilirea unui temei juridic pentru modificarea statutului comunităților și asociațiilor religioase, inclusiv posibilitatea eliminării Bisericii Ortodoxe din Lituania de pe lista organizațiilor religioase tradiționale din Lituania. De asemenea, se propune stabilirea faptului că creștinii ortodocși din Lituania să fie reprezentați exclusiv de un centru religios desemnat de Patriarhia Constantinopolului.
Mai exact, se propune să se prevadă că acele comunități și asociații religioase ale căror centre administrative sunt legate de, sau mențin legături cu. state, teritorii, persoane fizice sau juridice ori alte entități care fac obiectul unor sancțiuni internaționale sau măsuri restrictive stabilite prin legislația Republicii Lituania, sau ale căror activități constituie o amenințare la adresa securității statului ori a ordinii publice, nu ar putea fi recunoscute legal ca fiind comunități și asociații religioase tradiționale și nici nu ar putea beneficia de vreo altă formă de recunoaștere din partea statului.
În esență, scopul este crearea unui temei juridic pentru eliminarea Bisericii Ortodoxe Lituaniene de pe lista organizațiilor religioase tradiționale din Lituania.
Departamentul Juridic al Cancelariei Seimasului subliniază că o astfel de reglementare contravine articolului 43, alineatele 1 și 4, din Constituție, precum și principiului constituțional al statului de drept.
Articolul 43, alineatul 1, din Constituție vizează recunoașterea de către stat a organizațiilor religioase tradiționale. Constituția prevede că statul recunoaște bisericile și organizațiile religioase tradiționale din Lituania. În concluziile sale, Departamentul Juridic se sprijină pe doctrina constituțională oficială, elaborată de Curtea Constituțională: „statutul tradițional” reprezintă o stare obiectivă, evoluată istoric, a relației dintre biserici/organizații religioase și societate, reflectând dezvoltarea și stadiul actual al culturii religioase a societății. Acest statut tradițional nu este creat — și nici nu poate fi anulat — printr-un act de voință al legiuitorului. Această poziție juridică este enunțată în hotărârea Curții Constituționale din 6 decembrie 2007, prin care au fost clarificate prevederile rezoluției din 13 iunie 2000.
Prin urmare, retragerea statutului de „tradițional” unei confesiuni religioase pe baza legăturilor sale externe, a centrului administrativ sau a subordonării canonice — și nu pe baza credinței pe care o profesează, a riturilor sale ori a continuității tradițiilor sale — ar fi contrară Constituției. Experții juridici subliniază că statutul de „tradițional” constituie un fapt istoric obiectiv, nu o calificare pe care statul o poate revoca după bunul său plac.
Articolul 43, alineatul 4, din Constituție garantează bisericilor și organizațiilor religioase dreptul de a-și gestiona liber propriile afaceri, în conformitate cu canoanele și statutele lor. Totuși, dispoziția propusă ar permite ca legăturile unei organizații religioase cu alte entități să fie utilizate drept temei pentru modificarea statutului său juridic. În opinia Departamentului Juridic, acest lucru ar crea premisele pentru ca statul să intervină în chestiuni ce țin de subordonarea canonică și de organizarea internă a unei biserici.
Experții juridici subliniază, de asemenea, că statul are dreptul de a lua măsuri împotriva unor persoane sau organizații specifice, în cazul în care activitățile acestora încalcă legea sau constituie o amenințare la adresa securității naționale. Cu toate acestea, astfel de măsuri trebuie să vizeze părțile concrete care au comis încălcări ale legii; ele nu pot fi folosite pentru a anula statutul istoric „tradițional” al unei întregi confesiuni religioase sau al comunităților care aparțin acesteia. Principiul constituțional al statului de drept presupune claritate și precizie în reglementarea juridică. Departamentul Juridic observă că formularea proiectului de lege nu este suficient de clară. De exemplu, este ambiguu la ale cui activități se face referire în contextul unei amenințări la adresa securității statului: la cele ale comunităților și asociațiilor religioase în sine, sau la cele ale entităților cu care acestea întrețin relații. O astfel de ambiguitate ar crea o situație de incertitudine și insecuritate juridică, în care cei care aplică norma legală nu ar putea înțelege fără echivoc conținutul și consecințele juridice ale acesteia.
Prin urmare, Departamentul Juridic concluzionează că reglementarea juridică propusă la articolul 1 din Proiectul de lege nr. XVP-1979 contravine articolului 43, alineatele 1 și 4, din Constituție, precum și principiului constituțional al statului de drept.
Proiectul de lege nr. XVP-1979 propune, de asemenea, stabilirea faptului că comunitatea ortodoxă tradițională din Lituania să fie reprezentată de un „centru religios în Lituania, astfel cum este definit de canoanele și alte norme interne ale Patriarhiei Ecumenice a Constantinopolului”.
Experții juridici din cadrul Seimas-ului subliniază că, în Lituania, comunitățile și asociațiile ortodoxe își desfășoară activitatea în raport cu diferite centre religioase. Acordarea, prin lege, a unui drept exclusiv unui singur centru — selectat de către stat — de a reprezenta toți credincioșii ortodocși din Lituania ar modifica structura organizațională existentă și subordonarea canonică. Mai mult, în Lituania nu există asociații religioase cu personalitate juridică înregistrate sub astfel de denumiri. În opinia Departamentului Juridic, o astfel de reglementare legală ar constitui o ingerință directă a statului în afacerile interne ale organizațiilor religioase și ar contraveni articolului 43, alineatul 4 din Constituție, care stabilește că bisericile și organizațiile religioase își gestionează liber propriile afaceri, în conformitate cu canoanele și statutele lor.
Mai mult, reglementarea propusă ar fi incompatibilă cu articolul 7, alineatul 2 din Legea privind comunitățile și asociațiile religioase. Această prevedere stipulează că comunitățile și asociațiile religioase au dreptul de a se organiza liber, conform propriilor structuri ierarhice și instituționale, și de a-și gestiona afacerile interne în mod independent, în conformitate cu propriile canoane, statute și alte norme.
Departamentul Juridic subliniază, de asemenea, că reglementarea propusă ar fi incompatibilă cu articolul 5 din Legea privind comunitățile și asociațiile religioase, care recunoaște cultele ortodox și musulman sunnit drept culte tradiționale; aceste culte includ comunități și asociații religioase ale căror activități sunt legate de diferite centre religioase.
Experții juridici atrag, de asemenea, atenția asupra posibilelor consecințe ale prevederii propuse. Dacă Statul ar recunoaște un singur centru religios specific, acest lucru ar putea duce fie la impunerea unui astfel de reprezentant tuturor comunităților, fie la nerecunoașterea de facto a comunităților — care mențin legături organizaționale cu alte centre religioase — ca parte a confesiunii tradiționale respective. Ambele scenarii ar încălca garanțiile privind autonomia organizațiilor religioase.
În evaluarea sa, Departamentul Juridic indică faptul că reglementarea juridică propusă la articolul 2 din Proiectul de lege nr. XVP-1979 contravine articolului 43, alineatul 4 din Constituție. Această prevedere garantează Bisericilor și organizațiilor religioase dreptul de a-și gestiona liber propriile afaceri, în conformitate cu canoanele și statutele lor. Dacă Statul ar desemna, prin lege, un singur centru religios care să îi reprezinte pe toți creștinii ortodocși din Lituania, acesta ar interveni în ierarhia ecleziastică și în structura organizațională a comunităților religioase — inclusiv a acelor comunități care nu au nicio legătură cu acest centru. Stabilirea unui centru religios și organizarea subordonării canonice țin de sfera internă a organizațiilor religioase, nefiind de competența Statului.
Un aviz negativ din partea experților juridici ai Departamentului Juridic al Seimas-ului nu înseamnă, în sine, că aceste proiecte de lege sunt respinse automat sau eliminate de pe agenda parlamentară. Seimas-ul poate continua examinarea proiectelor de lege, poate modifica prevederile acestora sau poate decide respingerea lor, în conformitate cu procedurile stabilite. Prin urmare, viitorul acestor inițiative legislative depinde de deciziile luate de politicieni.
În imagine apar enoriași ai Catedralei Adormirii Maicii Domnului, care și-au exprimat o opoziție fermă față de proiectele de lege ce aduc atingere drepturilor credincioșilor ortodocși. Un apel, adoptat în cadrul unei adunări parohiale, a fost transmis conducerii și membrilor Seimas-ului.
-------------------------------
NOI FILE DE LETOPISEȚ - 30 octombrie 2026 - Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe
