Extremist? Oamenii nu mai pot suporta o persoană religioasă, nici măcar atunci când aceasta tace...
Deseori, ne întrebăm, în special în lumea de astăzi: De unde atâta ură împotriva unei persoane, mai ales dacă este și o persoană publică, doar fiindcă se manifestă într-un mod specific unui adevărat creștin, arătând smerenie, bună-cuviință, milostenie, răbdare etc - calități și valori reale, ortodoxe, care nu pot provoca în niciun caz rău celorlalți, nu îi agresează în niciun fel, ba mai mult decât atât, ar trebui să nască doar o stare de bine?
Ce ne facem, însă, când vedem astfel de reacții chiar din partea celor care se cred pe ei înșiși parte a Bisericii, merg regulat la slujbe și susțin că postesc sau încearcă să respecte unele rânduieli, își fac rugăciunile la timp și altele asemenea - dar imediat sunt dispuși să arunce cu pietre și să țină, parcă, partea celor necredincioși, manifestându-se împotriva fratelui lor acuzat - nici nu mai contează dacă pe drept, sau pe nedrept, de 'mulțime' (confundată în ultimul timp, în mod incorect, cu mass-media)? Și nu este nevoie să reamintim punctual, aici, toate 'cazurile' clericilor atacați în ultimii ani în presă (preoți, Arhierei), ori mai nou ale oamenilor politici cu manifestări și valori creștin-ortodoxe, luați în râs, catalogați 'extremiști', linșați mediatic și aruncați în închisoare, în care lumea s-a arătat dispusă să arunce, plină de ură, cu pietre...
Ne știm pe noi înșine 'credincioși'; dar oare de ce nu-i suportăm pe... alții?
Duminica trecută, Sfinții Părinți ai Bisericii ne-au adus în atenție Sfânta Evanghelie referitoare la Vindecarea demonizatului din Gadara. Vă oferim, ca răspuns pentru cele de mai sus, traducerea unui fragment din predica rostită pe această temă, în ziua de 25 octombrie 2026, în Catedrala Învierii lui Hristos, de către Preafericitul Ioan, Arhiepiscop al Tiranei, Durresului și al Întregii Albanii:
Lucrarea principală pe care trebuie să o facem, fiecare dintre noi, este să-L acceptăm pe Dumnezeu în inima și în sufletul nostru
"Ce înseamnă această Evanghelie, pentru noi, cei de astăzi? Majoritatea oamenilor de astăzi nu mai crede nici în demoni, nici în îngeri. Și ceea ce mi se pare surprinzător, este că sunt mulți oameni care cred în Dumnezeu, dar cărora le este foarte greu să creadă în îngeri și demoni. Dar dacă Dumnezeu există, unde este dificultatea de a crede că există și aceste alte realități?
Sfintele Scripturi vorbesc în mod repetat despre astfel de lucruri și despre influența rea pe care o au demonii asupra sufletelor oamenilor, atunci când oamenii se îndepărtează de Dumnezeu. De fiecare dată când ne întoarcem de la Dumnezeu, altcineva va ocupa acel loc. Omul nu poate rămâne golit; fie Dumnezeu va fi prezent cu el, fie va fi celălalt (răul). Prin urmare, Evanghelia de astăzi este o chemare pentru fiecare dintre noi.
Evident, nu toată lumea este demonizată în măsura descrisă de Evanghelie. Dar Sfântul Ioan Gură de Aur spune ceva foarte important, pe care aș vrea să îl dezvolt astăzi. Spune: „Mă simt mai în largul meu în preajma acestui demonizat; pentru că este mai greu să trăiești cu alți oameni demonizați, care din exterior arată foarte obișnuit”. Ei pot fi pieptănați, bine îmbrăcați, curați și orice altceva, dar duhovnicește sunt împotriva lui Dumnezeu. Și, în această Evanghelie, avem exemplul clar despre cine s-a opus prezenței lui Dumnezeu.
Mai întâi, au fost demonii care se aflau în cel demonizat. Al doilea au fost oamenii din Gadara, care I-au cerut lui Dumnezeu să-i părăsească, pentru că le tulbura confortul. Chiar și astăzi sunt mulți oameni care nu-L acceptă pe Dumnezeu, pentru că le întrerupe ritmul de viață: plăcerile pe care vor să le aibă, patimile pe care vor să le urmeze și orice altceva. Un astfel de om nu se simte confortabil, dacă Dumnezeu este prezent. Poate că nu spune cu gura ca Dumnezeu să plece, dar în mintea și în sufletul lui nu dorește prezența lui Dumnezeu.
Dacă oamenii nu vor prezența lui Dumnezeu, atunci aceasta duce la acceptarea răului. De aceea spune Sfântul Ioan Gură de Aur: „Ne doare când privim la cineva demonizat pe din afară, dar mai greu și mai sălbatici sunt cei care sunt demonizați în interior”.
Cine poate spune că acești oameni sunt demonizați în interior? De fiecare dată când Îl îndepărtăm pe Dumnezeu din viața noastră și de fiecare dată când nu credem în Dumnezeu, acolo va funcționa influența răului. În celebrul său roman: „Demonii”, Dostoievski a plasat fragmentul evanghelic de astăzi chiar la început, ca epigraf. El considera că acei atei — influențați de ideile predominante în Rusia acelor vremuri — erau, de fapt, demonizați; ei aveau să fie cei care vor distruge țara — lucru care s-a și întâmplat ulterior, odată cu Revoluția Bolșevică.
Ateismul duce, invariabil, la persecuții și la suferințe cumplite. Într-un discurs susținut în America, la Universitatea Harvard, Alexandru Soljenițin a abordat tocmai această temă: o societate fără Dumnezeu reprezintă începutul Gulagului (lagărele de concentrare din epoca comunistă sovietică). Dacă Îl eliminăm pe Dumnezeu din viețile noastre, cădem inevitabil sub o altă influență. Ființele omenești nu acționează niciodată exclusiv prin propria voință.
Dacă Dumnezeu sălășluiește într-un om, acea persoană este călăuzită de bunăvoința dumnezeiască și de harul Duhului Sfânt, îndreptându-se către ceea ce este bine. În schimb, dacă Dumnezeu lipsește, omul devine supus unor influențe demonice, unor patimi perverse și tuturor relelor. Beția, consumul de droguri, răzbunarea, amărăciunea și mânia nu vin de la Dumnezeu; ele izvorăsc tocmai din acest gen de influență.
Există, însă, și o altă formă de demonizare — una care, privită din exterior, poate părea complet inofensivă. Mă refer, aici, la noi toți — cei care mergem la biserică. Putem părea oameni integri, participăm la slujbe în fiecare Duminică și împlinim, în plan exterior, tot ceea ce presupune, dar, în forul nostru interior, nu trăim conform Cuvântului lui Dumnezeu. În realitate, astfel de oameni Îi spun lui Dumnezeu să Se îndepărteze din viețile lor.
Prin urmare, dacă avem o credință autentică, trebuie să fim extrem de treji, de vigilenți, în viața noastră. Căci credința nu este ceva exterior; ea izvorăște dinăuntru. Conduita noastră exterioară nu este decât o oglindire a vieții noastre interioare. Scopul tuturor Liturghiilor și Slujbelor săvârșite în Biserică este tocmai acela de a ne îndruma și de a ne inspira în ceea ce privește viața noastră duhovnicească interioară. Dacă nu reușim acest lucru, atunci aceste acte nu au nicio valoare pentru noi.
În acest sens, un Sfânt Ierarh care a trăit în jurul anilor 1860, Sfântul Ignatie Briancianinov, a scris o carte — binecunoscută în tradiția ascetică — intitulată "Arena". Această carte explică faptul că viața duhovnicească a fiecărui om este o luptă neîncetată — o arenă în care trebuie să ne luptăm împotriva a tot felul de influențe demonice, precum și împotriva diverselor patimi ale trupului. În această lucrare, el vorbește despre diferite tipuri de ispite care apar în interiorul Bisericii. El menționează chiar un alt fel de ispită, care îi afectează pe călugări, călugărițe, preoți, diaconi, Episcopi — și pe noi toți. Acest tip de ispită apare atunci când o persoană se concentrează exclusiv pe aspectele exterioare — vorbim despre veșminte, mitre, cruci, icoane sau mozaicuri — mulțumindu-se doar cu formele de suprafață, lipsite de o viață duhovnicească interioară. Aceasta este o formă diferită, extrem de subtilă, de „demonizare”, întrucât trece neobservată atât de către cei care o trăiesc, cât și de către cei din jur.
Sarcina principală a fiecăruia dintre noi este să-L primim pe Dumnezeu în inimile și sufletele noastre. Dacă Dumnezeu nu este prezent în inimile noastre, atunci tot ceea ce facem este lipsit de valoare.
Sfântul Teofan Zăvorâtul, un ascet de mare renume, al Bisericii Ortodoxe, scrie: „Cum se face că mulți oameni — fie mireni, fie clerici — vin constant la biserică dar, chiar și după mulți ani, nu devin cu nimic mai buni? Ba mai mult, nu doar că nu se îndreaptă, ci devin chiar mai răi — mai predispuși la mânie, la judecarea aproapelui, la resentimente, la invidie și sunt împovărați de tot felul de alte vicii. De ce se întâmplă acest lucru? Pentru că acești oameni nu L-au primit pe Dumnezeu în inimile lor; iar acolo unde Dumnezeu nu este prezent, va fi prezent cel rău”.
Evanghelia de astăzi ne îndeamnă să reflectăm asupra propriei noastre vieți. Ori de câte ori nutrim resentimente, mânie, nemulțumiri sau dorința de răzbunare față de ceilalți — sau când ne lăsăm pradă invidiei, răutății, bârfei ori calomniei — trebuie să recunoaștem că acestea sunt influențe demonice. Ele ne distrug atât pe noi, cât și pe cei din jurul nostru. Influența demonică nu aduce niciodată nimic bun unui om; din contră, ea aduce distrugere — ție și tuturor celor din jurul tău.
De aceea, să cugetăm fiecare dintre noi asupra acestei Evanghelii și să ne cercetăm inimile, ca și cum ne-am privi într-o oglindă, întrebându-ne: „Este Dumnezeu în mine, sau nu?”. Iar când spunem că Dumnezeu este „înăuntru”, ne referim la faptul dacă trăim viața de zi cu zi conform cu învățăturile lui Dumnezeu și cu poruncile Sale. Dacă nu reușim să facem acest lucru, înseamnă că nu Îl acceptăm pe Dumnezeu. Ajungem să semănăm cu locuitorii din Gadara, care I-au cerut să plece, întrucât prezența lui Dumnezeu le tulbura confortul.
Pentru mulți oameni, prezența lui Dumnezeu poate fi resimțită ca o formă de tortură. Poate ați și observat — sau poate chiar ați trăit, ori ați auzit despre asta — că oamenii nu pot, adesea, să suporte o persoană religioasă, nici măcar atunci când aceasta nu rostește niciun cuvânt. Asta se întâmplă deoarece, în viziunea lor, însăși prezența unei astfel de persoane constituie o critică la adresa vieții pe care o duc. Ori de câte ori văd acea persoană, nu o doresc în preajma lor, întrucât ea reprezintă o critică profundă și tăcută la adresa modului lor de a trăi.
Există o istorisire din Grecia antică despre un bărbat pe nume Alcibiade, care îl ura nespus pe Socrate. Ori de câte ori îl privea, ca și când s-ar fi simțit batjocorit, îi spunea: „De fiecare dată când te văd, o mare ură față de tine apare în mine, pentru că ești o critică vie la adresa felului în care eu trăiesc!”. Acesta este motivul pentru care oamenii, adesea, nu-i plac pe cei care trăiesc conform învățăturilor Evangheliei. Ajung să-i eticheteze chiar ca fiind 'extremiști', sau ajung să-i calomnieze susținând că nu ar fi în mințile lor. Ei găsesc întotdeauna o justificare pentru ei înșiși și propriul lor mod de viață.
Prin urmare, Evanghelia de astăzi servește drept oglindă vitală pentru fiecare dintre noi. Să ne examinăm pe noi înșine, pentru a vedea ce influențe sunt cu adevărat lucrătoare în noi. După cum am menționat în urmă, ori de câte ori nutrim resentimente, mânie sau sentimente similare, acestea nu vin de la Dumnezeu; ci ele sunt rezultatul unei influențe demonice - una pe care, destul de des, alegem să o hrănim. Facem acest lucru, pentru că învățătura Domnului ni se poate părea dificilă, deși, în realitate, este adevărat contrariul. Domnul spune că jugul Său este ușor.
Dacă o persoană trăiește cu adevărat conform lui Dumnezeu, ajunge să înțeleagă cât de ușor este jugul Său. De fapt, nu este doar un jug; Este har. Este bucurie care umple sufletul omenesc cu iubire, milostivire și pace de neegalat.
Să ne străduim să curățăm tot răul care sălășluiește în inimile noastre și să ne străduim să-L primim pe Dumnezeu în ele. Prezența lui Dumnezeu în inima fiecărei persoane este lumină și mare bucurie. Amin".
-------------------------------
NOI FILE DE LETOPISEȚ - 30 octombrie 2026 - Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe
