Sfântul Mucenic Cuvios Elisei din Lavreşev
Zi de cinstire aparte: 23 octombrie

Arhimandritul Nicolae, în „Descrierea istorică și statistică a Eparhiei Minsk”, relatează că sub Novogrudok, în locul unde se află acum Biserica parohiei "Adormirea Maicii Domnului", fusese întemeiată de Sfântul Elisei o mânăstire de călugări, cu hramul Sfântului Lavrentie, în jurul anului 1225. Este vorba despre Sfântul Lavrentie Zăvorâtul din Peșterile Kievului, Episcop de Turov (+ 29 ianuarie 1194).
De asemenea, el afirmă că, potrivit Vieții Sfântului, scrisă în limba slavonă, Sfântul Elisei era fiul cneazului Troinat și deținuse o funcție înaltă la curtea cneazului Mindovg.
După ce a devenit creștin, a părăsit Curtea și s-a retras în pustie, unde a fost găsit de un călugăr ortodox (Sfântul Lavrentie?), împreună cu care a întemeiat Lavra. Printre frați se număra și cneazul Voișelk, care viețuia însă într-un loc separat.
În acele vremuri, cnejii se ucideau adesea între ei, iar mulți își găseau sfârșitul uciși de propriii slujitori trădători sau de asasinii plătiți. Exact în acele timpuri sângeroase, starețul Elisei a fost ucis de ucenicul său — un tânăr slujitor — în noaptea de 23 octombrie, în jurul anului 1250.
După trecerea sa la cele veșnice, sfintele moaște ale Sfântului au fost preamărite prin minuni.
Conform unor înregistrări vechi, un om stăpânit de duhuri rele s-a vindecat după ce a atins, din greșeală, sfintele moaște ale Sfântului Elisei.
În jurul anului 1505, când tătarii — care pustiiseră împrejurimile orașului Novogrudok — s-au apropiat de mânăstire, Domnul a săvârșit o nouă minune prin Sfântul Său. Tătarilor li s-a părut că incinta mânăstirii se umpluse de o unitate de cavalerie, motiv pentru care au fugit îngroziți.
Această minune a constituit, probabil, motivul canonizării Sfântului Elisei de către Mitropolitul Iosif Soltan, în cadrul unui Sinod ținut la Vilna, în anul 1514.
Sfintele moaște ale Sfântului, care se aflau inițial în biserică, au fost îngropate în timpul unuia dintre războaie, iar după ce mânăstirea a ars, nu au mai putut fi găsite.
Nu se știe cu certitudine dacă Sfântul Elisei era venerat doar la nivel local sau dacă cinstirea sa avea un caracter general.
Sfântul Elisei și Sfântul Lavrentie mai sunt pomeniți, de asemenea, în A Treia Duminică după Rusalii (Soborul Sfinților din Belarus).
Mulți cercetători consideră că Sfântul Cuvios Elisei provenea dintr-o familie princiară și că numele său păgân ar fi putut fi Rolmunt (Rimont). "Cronica lui Bihoveț" (alcătuită între anii 1550 și 1570) consemnează:
„Troiden s-a căsătorit cu fiica Prințului de Mazovia și a avut cu ea un fiu pe nume Rimont. Când fiul său, Rimont, a ajuns la o anumită vârstă, tatăl său, Troiden, l-a trimis la Lev Mstislavici — cel care a întemeiat orașul Liov, numit astfel după el însuși — pentru a învăța limba ruteană [rusă].
În timp ce locuia la Curtea Prințului Lev, Rimont a învățat limba și a început să fie atras de credința creștină. După ce a primit botezul, a înțeles că această lume nu are nicio semnificație reală; lepădându-se de lume, a depus voturile monahale și a primit numele Lavr [Lavraș]. Ca monah, s-a adresat unchiului său, Narimont, cerându-i un loc în ținutul Novogrudok — adânc în sălbăticie, lângă râul Neman — unde să poată întemeia o mânăstire.
Mai întâi a construit o biserică închinată Sfintei Învieri; de aici, mânăstirea a devenit cunoscută sub numele de Mânăstirea Lavrișev. El se afla încă în mânăstire atunci când unchiul său, Marele Prinț Narimont, a trecut la cele veșnice”.
Tot despre Sfântul Cuvios Mucenic Elisei de la Lavrișevo, istoricii mai notează:
Sfântul Elisei — cunoscut în lume sub numele de principe lituanian Rimund — a primit numele Lavr (sau Laurențiu) la Sfântul Botez. El a întemeiat Mănăstirea Lavrișevo, unde a fost tuns în monahism primind numele Elisei și unde, în cele din urmă, a primit cununa muceniciei.
Tatăl său, principele Troiden, era un păgân înfocat și neînduplecat. După ce Troiden a preluat puterea — în urma uciderii principelui-călugăr Voișelk — mulți nobili lituanieni au fost nevoiți să-și părăsească patria. Printre aceștia s-au numărat principele Dovmont - Timotei de Pskov (prăznuit pe 20 mai) și Cuvioasa Haritina de Novgorod, o principesă lituaniană (prăznuită pe 5 octombrie).
Cu toate acestea, trei dintre frații lui Troiden — Lisie, Surpuntie și Solkenie — erau creștini desăvârșiți, ducând o viață marcată de blândețe, smerenie și faptele milosteniei.
Pomenirea Sfântului Elisei se săvârșește în ziua trecerii sale la cele veșnice, pe 23 octombrie. Nu este clar dacă această sărbătoare a fost stabilită pentru întreaga Biserică din Rusia Occidentală sau dacă a fost doar una locală; este cert, totuși, că aceasta era respectată de uniații (greco-catolici) lituanieni — care fuseseră anterior ortodocși — încă de la jumătatea secolului al XII-lea și că, la acea vreme, exista un manuscris cu "Viața" Cuviosului Elisei, redactat în limba slavă, deși acesta nu s-a păstrat până în zilele noastre.
Mânăstirea Lavrișevo — astăzi dispărută — a găzduit personalități precum: Voișelg (fiul lui Mindaugas, botezat cu numele Roman; secolul al XIII-lea) și Rimund — cunoscut sub numele de Ieromonahul Vasile (Lavrentie) — fiul cneazului lituanian Troiden. Printre binefăcătorii acestei mânăstiri s-au numărat cneazul Dimitrie Koribut Algirdaitis (1386), precum și cneazul Kievului, Alexandru Vladimirovici (Olelkovici), împreună cu soția sa, Anastasia.
După ce mânăstirea a fost incendiată de dușmani în timpul unui război neprecizat, sfintele moaște ale Sfântului Cuvios Elisei au fost ascunse în pământ; locul unde se află în prezent rămâne necunoscut (*Buletinul Eparhiei de Minsk*, nr. 16, 1886).
Printre succesorii Cuviosului Elisei în Mânăstirea Lavrișevo s-au numărat: Arhimandritul Iona; Nichita (menționat în "Descrierea Muzeului Rumianțev"); Arsenie (care a participat la Sinodul de la Vilnius din 1509); Ghedeon Brolski (care a acceptat Unirea în cadrul Sinodului de la Brest din 1594); Mihail (creștin ortodox); și Petru Arcudius, un grec care a abandonat Ortodoxia ("Acte ale Rusiei Occidentale", vol. IV, nr. 153); Ignatie Pociei; Iosif Ruțki (care a devenit ulterior Mitropolit uniat); Mihail Pașkovski (Arhiepiscop de Smolensk); Antonin Jolkevski (Episcop de Pinsk); precum și Ieromonahii Policarp Migulevici și Leontie Oholov.
La Novgorod, pe 23 octombrie, avea loc o procesiune religioasă, de la Catedrala „Sfânta Sofia” până la Biserica „Sfântul Iacov, Ruda Domnului”, în amintirea izbăvirii orașului de o epidemie ucigătoare. ("Rituri bisericești străvechi la Novgorod", publicat în "Lecturi ale Societății de Istorie și Antichități Rusești", 1861, Volumul I).
La Vologda, se ține o sărbătoare la nivelul întregului oraș, pentru a comemora crearea — finalizată într-o singură zi — a Icoanei făcătoare de minuni a Mântuitorului Cel Preamilostiv, care se află în Biserica „Spaso-Obidennaia” (Biserica Mântuitorului-dintr-o-Singură-Zi). O cronică descrie crearea acestei Icoane astfel:
„La patru zile după sfințirea amintitei Biserici a Mântuitorului — adică în ziua de 23 octombrie, de sărbătoarea Sfântului Apostol...” „...Iacov, ruda Domnului după trup, a fost zugrăvită de un iconograf, într-o «singură zi» — alături de Chipul Mântuitorului Cel Preamilostiv — o Icoană care rămâne și astăzi la vederea tuturor, spre slava lui Dumnezeu, Dătătorul a tot harul, și întru pomenirea minunii amintite: izbăvirea de o epidemie ucigătoare”. În această zi se săvârșesc Sfânta Liturghie și un "Paraclis" (slujbă de mijlocire); în trecut, avea loc și o procesiune religioasă — asemănătoare celei din 18 octombrie — iar Episcopii de Vologda ofereau o masă festivă întregului cler din orașul Vologda.
Registrele contabile ale reședinței Episcopale din Vologda pentru anul 1680 conțin următoarea însemnare: „23 octombrie 1680: Din dispoziția Arhiepiscopului, a fost oferită o masă cu prilejul sărbătorii Apostolului Iacov, rudenia Domnului. Pentru această masă — destinată preoților, diaconilor și personalului bisericesc din oraș și din "posad" (așezare) — s-au cumpărat diverse feluri de pește, în valoare de 1 rublă și 7 "altîni" și 4 "dengi", precum și "kalaci" (pâini albe), în valoare de 3 "altîni" și 2 "dengi”. Cheltuieli similare sunt consemnate pentru data de 23 octombrie în anii 1681, 1682 și ulterior. ("Gazeta Eparhială din Vologda", 1864, nr. 2).
***
Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna octombrie 2026.

