Afișare
Slujbe în direct
Calculator
  •  Din cauza condițiilor nefavorabile, Procesiunea din Slobozia nu se va mai desfășura  •  LIBAN - 80 de ANI. Frăția în credință dintre Antiohia și Moscova nu poate fi frântă de încercările istoriei  •  PREMIERĂ: Tehnica miniaturii lăcuite, sau... MSTIORA, lăcașul iconarilor  •  Consulatul Georgiei la New York: 1700 de ani de la adoptarea creștinismului ca religie de stat  •  Sinodul Român avertizează cu privire la grupări așa-zis „ortodoxe” eretice și schismatice  •  DEAR KATHY, de John Rich, în lupta pentru apărarea Mânăstirii „Sfânta Treime” din Jordanville  •  Premieră mondială a compoziției „Liturghia Sârbă” a lui Kurt Sander, în Chicago  •  Mitropolitul de Corfu a sfințit un lăcaș monahal și o biserică în apropierea sfintelor moaște ale Sfântului Spiridon  •  Sfântul Cuvios Atanasie din Mânăstirea Medikion  •  Avocatul Bisericii Ortodoxe Ucrainene solicită sprijin înaintea audierii privind Lavra Kiev-Pecersk  •  42 de biserici ortodoxe distruse în Etiopia, în ultimele luni  •  Arhiepiscopul Ciprului: sancțiuni similare celor impuse Rusiei, ar trebui aplicate și Turciei  •  Primirea celor două Icoane din secolul al XIV-lea - dispărute – în Sfânta Mitropolie de Morfou (VIDEO)  •  Radioul bisericesc polonez „Ortodoxia”, la 25 de ani de la înființare  •  Patriarhul Teodor al Alexandriei s-a întâlnit cu Președintele Angolei  •  BULGARIA: Apel pentru păstrarea unității bisericești, din partea Mitropolitului Arsenie de Sliven  •  Arhiepiscopul Ciprului s-a întâlnit cu Președintele Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas  •  Patriarhul Ioan al X-lea al Antiohiei s-a întâlnit cu o delegație a Bisericii Ortodoxe Ruse.  •  Președintele Ucrainei, Zelenski, l-a vizitat pe Patriarhul Constantinopolului  •  Biserica Polonă: Încercările privind Ucraina vor fi depășite prin credință și rugăciune  •  „Somnul Născătoarei de Dumnezeu” va fi prezentat la Muzeul din Pskov  •  Zelenski: Carlson nu ne poate acuza de persecuție; el nu a fost în Ucraina  •  Sfântul Teofil al Peșterilor din Kiev, Arhiepiscop de Novgorod  •  Mânăstirea Iviron din Viksa - închisă, dinamitată, maica stareță împușcată. 30 de ani de la renaștere...  •  Patriarhul bulgar: Athos-ul nu recunoaște noua Biserică Ucraineană, totuși slujește cu Patriarhul Bartolomeu  •  Un film despre Sfântul Gavriil Urghebațe, a cărui realizare a durat 12 ani, a fost lansat în Georgia  •  Patriarhii ortodocși au condamnat atacul terorist asupra bisericii din Iordania  •  LITUANIA: Proiecte de lege ostile Bisericii, care contravin Constituției  •  Extremist? Oamenii nu mai pot suporta o persoană religioasă, nici măcar atunci când aceasta tace...  •  Restaurarea unei Evanghelii din 1685. Schimb de experiență în Muzeul Pskov  •  Sfântul Mucenic Anastasie țesătorul din Salona Dalmației  •  Sfântul Cuvios Martirie Diaconul, Zăvorâtul din Lavra Peșterilor din Kiev  •  Sfânta Olga din Alaska (cea mai nouă Sfântă a Americii), sărbătorită în Slovacia  •  Biserica din Polonia a serbat Icoana LUBLIN, foarte îndrăgită de Sfinții Chiril și Metodiu  •  Acești tineri francezi care aleg Biserica Ortodoxă (VIDEO)  •  Patriarhul Bartolomeu la Roma  •  Un preot ortodox român, ales președinte al Consorțiului European pentru Studiul Relațiilor dintre Biserică și Stat  •  O catedrală mânăstirească din secolul al XII-lea a fost restituită Bisericii  •  O altă parohie evacuată, după ce refuză să treacă la Biserica nou-creată în Ucraina  •  Toate drumurile duc la Bizanț?  •  Sub masca politicului: Familia tradițională, încătușată - într-o țară majoritar ortodoxă: România!  •  Atunci când ne comparăm cu alții, căutăm mereu un fel de „confort”  •  Patriarhul Ierusalimului a pomenit victimele atacului terorist din Iordania  •  Biserica Ortodoxă este cea care a construit sediul administrativ din Tallinn din care este acum evacuată  •  Deși era Protopop, a fost mobilizat în armata ucraineană și ucis în război  •  PRIN BOTEZ. Directivele Sfântului Sinod privind primirea schismaticilor ucraineni în Biserica Rusă  •  Patriarhul Șio al Georgiei are, de acum, 1500 noi fini de botez  •  18 Ierarhi l-au sărbătorit pe Sfântul Dimitrie în Salonic  •  Sfântul Ioan, Pustnicul din Pskov  •  Icoana Maicii Domnului „Bucuria tuturor celor necăjiți”
Starea Drumurilor
TEXT MARE ALB NEGRU ASCUNDE VIDEO ASCUNDE IMAGINI INVERSARE CULORI
Informația care stă la baza celorlalte știri...
Se încarcă...

LIBAN - 80 de ANI. Frăția în credință dintre Antiohia și Moscova nu poate fi frântă de încercările istoriei

Scris de Redacția Știri | Lăcașuri Ortodoxe
Publicat pe 03.11.2026 la 10:11

Uploaded Image

Cu prilejul împlinirii a 80 de ani de la înființarea reprezentanței (metocului) Bisericii Ruse la Beirut, Patriarhul Ioan al X-lea l-a primit pe Mitropolitul Antonie de Volokolamsk, președintele Departamentului pentru Relații Externe Bisericești al Patriarhiei Moscovei. 

Uploaded Image

Acesta a fost însoțit de Protoiereul Nicolae Balașov, consilier al Preafericitului Patriarh Chiril al Moscovei și al Întregii Rusii. La întâlnire au participat, de asemenea, fostul Prim-Ministru rus Serghei Stepașin, președinte al Societății Imperiale Ortodoxe din Palestina, precum și Ambasadorul Federației Ruse în Liban, domnul Alexandru Rudakov.

Uploaded Image

Discuțiile s-au concentrat asupra legăturilor istorice și frățești dintre Biserica Antiohiei și Biserica Rusă, precum și asupra modalităților de a le consolida în continuare; de ​​asemenea, a fost abordată situația actuală a creștinilor și relațiile dintre Biserici.

Uploaded Image

După întâlnire, a avut loc o seară muzicală comună (VIDEO integral: https://web.facebook.com/Antiochpatriarchate.org/videos/1834497120925103 ), în cadrul căreia au cântat Corul Sinodal din Moscova și Corul Institutului de Teologie „Sfântul Ioan Damaschin”.

Vă prezentăm, mai jos, traducerea cuvântului Preafericitului Părinte Patriarh Ioan al X-lea rostit în timpul Sfintei Liturghii, rostit cu prilejul împlinirii celor 80 de ani de la înființarea Reprezentanței (Metocului) Bisericii Ruse în Liban - Biserica „Buna Vestire” – Jal el Dib

Uploaded Image

1 noiembrie 2026

Înaltpreasfințiți Părinți, iubiți întru Hristos,
Deși suntem absenți fizic, suntem prezenți alături de voi în rugăciune, împărtășind bucuria acestei zile binecuvântate – o zi care marchează opt decenii de la înființarea Reprezentanței (Metocului) Bisericii Ruse în Liban.

Nu evocăm această istorie pentru a ne lăuda cu trecutul, ci pentru a desluși ceea ce ne călăuzește în prezent. În satele și orașele noastre, clopote trimise din Rusia la sfârșitul secolului al XIX-lea continuă să bată și astăzi, așa cum am amintit în timpul vizitei noastre la Moscova, în anul 2014. 

Fiecare dintre aceste clopote istorisește o poveste a unei frății care are o vechime de secole, precedând cu mult acest Metoc. Din Antiohia, Evanghelia a pornit spre Kiev împreună cu Sfântul Mihail, primul său Mitropolit. Tot din Antiohia, mâna Patriarhului Ioachim al V-lea s-a întins către Moscova, contribuind la întemeierea Patriarhiei Moscovei.

La rândul său, Rusia a răspuns cu dragoste. Începând cu anul 1882, Societatea Imperială Ortodoxă Palestiniană a înființat peste șaptezeci de școli în tot Libanul și Siria, oferind educație pentru aproape zece mii dintre fiii și fiicele noastre, purtând de grijă celor săraci dintre aceștia și asigurând instruire în limba arabă, împletită cu o educație creștină.

După o întrerupere de aproape treizeci de ani, cauzată de război și greutăți, această legătură a fost reluată. La începutul anului 1945, o delegație antiohiană, condusă de Patriarhul Alexandru al III-lea – el însuși absolvent al Academiei Teologice din Kiev – a luat parte la întronizarea Patriarhului Alexei I. În lunile mai și iunie ale aceluiași an, Patriarhul Alexei a efectuat vizita sa istorică și fără precedent la Scaunul nostru Apostolic.

Acest Metoc a fost rodul acelei întâlniri. A fost deschis la Beirut în luna mai a anului 1946, iar în 1948 Metocul Antiohian și-a reluat activitatea la Moscova, unde își are reședința fratele nostru, Înaltpreasfințitul Mitropolit Nifon Saikali, Mitropolit de Șahba și Reprezentant al Bisericii noastre pe lângă Patriarhul Moscovei. El își împodobește slujirea arhierească în smerenie, purtând Antiohia în inimă și împlinind cu credincioșie îndatoririle sfintei sale slujiri. Prețuim profund ostenelile și privegherea sa și Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru prezența sa plină de iubire, în calitate de reprezentant al Bisericii noastre pe lângă Biserica noastră soră.

Timp de optzeci de ani, acest Metoc a fost lăcaș de rugăciune în limba slavonă și un refugiu duhovnicesc pentru credincioșii Patriarhiei Moscovei și a Întregii Rusii, veniți din multe țări și care au găsit în Liban o a doua casă. Acest lăcaș de rugăciune a dăinuit datorită ostenelilor sârguincioase ale Părinților care, pe rând, l-au reprezentat pe Patriarhul Moscovei la Scaunul nostru Apostolic. Ne amintim cu recunoștință de slujirea lor evlavioasă și de grija lor atentă față de acest Metoc.

Astăzi, ne exprimăm iubirea și prețuirea deosebită față de fratele nostru, Arhimandritul Filip, Reprezentant al Preafericitului Patriarh Chiril în Siria și Liban, care își îndeplinește această misiune cu credincioșie și râvnă, unind Damascul și Beirutul într-o singură inimă și o singură slujire. 

De asemenea, adresăm mulțumiri din inimă Arhiepiscopiei Beirutului și a dependințelor sale, precum și Arhiepiscopiei Muntelui Liban, împreună cu Ierarhii lor, pentru dragostea, ospitalitatea și sprijinul oferit.

Printre cele mai alese roade ale acestui Metoc, se numără faptul că i-a făcut cunoscuți, credincioșilor Bisericii noastre Antiohiene, pe mari Sfinți, care au intrat în casele și rugăciunile noastre, devenind mijlocitori cerești pentru noi. Între aceștia se numără Sfântul Serafim de Sarov, Sfântul Ioan de Kronstadt și Sfântul Luca al Crimeii — medic și Păstor care a îndurat închisoarea și exilul și către care continuă să se îndrepte atât cei bolnavi, cât și cei care îi îngrijesc. În bisericile și casele noastre ard candele în fața icoanelor lor și se înalță rugăciuni, cerând vindecare prin mijlocirea lor în vremuri de suferință.

Iubiților, frăția în credință dintre Antiohia și Moscova nu poate fi frântă de încercările istoriei. Asemenea vinului din Cana Galileii, trecerea timpului nu face decât să-i sporească dulceața. Să păstrăm și să întărim această legătură prin rugăciune reciprocă și prin cooperare în slujirea umanității suferinde.

În încheiere, nu putem să nu ne exprimăm recunoștința față de Preafericitul Părinte Patriarh Chiril, fratele nostru, și față de distinsa sa delegație, condusă de Înaltpreasfințitul Mitropolit Antonie, Mitropolit de Volokolamsk și Președinte al Departamentului pentru Relații Externe Bisericești al Patriarhiei Moscovei, precum și față de toți membrii delegației care au călătorit în Liban pentru a marca acest eveniment istoric. Le mulțumim pentru dragostea și sprijinul lor frățesc.

Ne rugăm pentru unitatea Bisericii Ruse și pentru pacea pe pământul său și în rândul poporului său. Îl rugăm pe Dumnezeu să țină orice dezbinare departe de Bisericile noastre și să păstreze Trupul lui Hristos unul și nedespărțit.

Prin mijlocirile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ocrotitoarea acestei sfinte biserici, ale Sfântului Mihail, primul Mitropolit al Kievului, și ale tuturor Sfinților și Noilor Mucenici ai Rusiei; fie ca Domnul Dumnezeu să ocrotească Libanul și întreg Răsăritul și să sprijine acest metoc, ca un far al iubirii, credinței și rugăciunii pentru generațiile ce vor veni.

Amin.

-------------------------------
NOI FILE DE LETOPISEȚ - 3 noiembrie 2026 - Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe

CARTEA SFINȚILOR