18 Ierarhi l-au sărbătorit pe Sfântul Dimitrie în Salonic

Optsprezece Ierarhi s-au aflat luni în Altarul Bisericii „Sfântul Dimitrie” din Salonic, cu prilejul sărbătorii ocrotitorului orașului; la eveniment au participat, de asemenea, Arhiepiscopul Atenei și Președintele Greciei.
Mitropolitul Ieronim al Larisei și al Tirnavosului a oficiat Slujba Utreniei, în timp ce Mitropolitul Hrisostom al Calcidei, Istiaiei și al Sporadelor de Nord a prezidat Dumnezeiasca Liturghie la zi de sărbătoare, avându-i alături pe alți 17 Ierarhi.
Printre aceștia s-au numărat Mitropolitul Hrisostom de Kirenia (Biserica Ciprului) și Episcopul Bartolomeu de Brisbane (Arhiepiscopia Australiei de sub Patriarhia Constantinopolului). Mitropolitul Filotei al Salonicului, Ierarhul locului, a făcut parte, de asemenea, din soborul slujitor.
Arhiepiscopul Ieronim al Atenei și al întregii Grecii a fost prezent în Sfântul Altar și a rostit un cuvânt de învățătură în fața numeroșilor credincioși, vorbind despre Sfântul Dimitrie și despre eliberarea Salonicului.
După Sfânta Liturghie, a fost săvârșită o Doxologie pentru marcarea împlinirii a 114 ani de la eliberarea orașului de sub stăpânirea otomană. Slujba a fost prezidată de Arhiepiscopul Ieronim, alături de ceilalți Ierarhi prezenți.
La Doxologie au participat, de asemenea, Președintele Greciei, Konstantinos Tasoulas, și alți oficiali.
Locuitorii Salonicului au fost, de asemenea, prezenți în număr mare la eveniment.
ÎNREGISTRAREA VIDEO A EVENIMENTULUI:
https://www.youtube.com/live/2XreRl2PXlQ?si=MVVZYAj9m7HHziUI
***
Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna octombrie 2026.
