Aducerea sfintelor moaște ale Sfântului Iacob din Borovici, făcătorul de minuni
Zi de amintire aparte: 23 octombrie
Sfântul Iacob și-a asumat, încă din tinerețe, nevoința aspră a nebuniei pentru Hristos. Cele mai multe detalii despre viața sa rămân necunoscute, însă Domnul l-a preamărit după mutarea sa la Ceruri.
În anul 1540, în a treia zi a Paștilor, un bloc mare de gheață plutea împotriva curentului, pe râul Msta, până în satul Borovici (din regiunea Novgorod). Pe acest bloc de gheață se afla un sicriu (cioplit dintr-un trunchi de stejar), fără capac, în care zăcea trupul unui tânăr. Neînțelegând sfințenia moaștelor, sătenii au împins blocul de gheață înapoi în râu cu ajutorul unor prăjini, dar acesta a revenit la mal. Acest lucru s-a repetat de trei ori. În acea noapte, tânărul li s-a arătat în vis bătrânilor din sat — cei care îl văzuseră pe bucata de gheață — și le-a spus: „Și eu sunt creștin, la fel ca voi. Nu mă alungați! Numele meu este Iacob. Port numele Sfântului Iacob, Fratele Domnului”.
Sfintele moaște ale tânărului Sfânt au fost așezate mai întâi într-un paraclis, iar în anul 1544 au fost mutate în Biserica „Pogorârea Duhului Sfânt”.
Ulterior, s-a stabilit ca Sfântul să fie pomenit în fiecare an, la data de 23 octombrie. Domnul, preamărindu-l pe cel care I-a fost plăcut, a dăruit sfintelor moaște ale Sfântului Iacob puterea de a vindeca.
În anul 1572, a fost rânduită o Sărbătoare cu Slujbă a Utreniei. Manualele de iconografie îl descriu pe Sfântul Iacob astfel: „Un tânăr, dezbrăcat, încins cu o bucată de pânză”.
În anul 1657, Patriarhul Nicon a trimis o parte din sfintele moaște în Valdai, la Mânăstirea Iviron.

Tot despre Sfântul Iacob, mai aflăm, de asemenea, din surse istorice:
Cele mai multe detalii despre viața Sfântului Iacob sunt necunoscute; se spune însă că, încă din tinerețe, a fost un „nebun pentru Hristos” și că a lucrat pe corăbii, murind de tânăr — probabil lovit de trăsnet. Cu toate acestea, Domnul l-a preamărit după moarte.
După descoperirea sfintelor sale moaște în anul 1540 pe blocul de gheață amintit, acestea au fost așezate mai întâi într-un paraclis. Ulterior, în 1544, după ce Arhiepiscopul Teodosie al Novgorodului a instituit o comisie pentru a examina sfintele moaște și alte șase minuni certe atribuite acestora, s-a decis mutarea lor la Mânăstirea „Pogorârea Duhului Sfânt” (întemeiată în anul 1345).
În 1545, aceeași comisie a stabilit ca Sfântul să fie prăznuit anual pe data de 23 octombrie, împreună cu ocrotitorul său, Sfântul Iacob, Fratele Domnului (el este sărbătorit, de asemenea, în Marțea din Săptămâna Luminată). Domnul, preamărindu-l pe cel care I-a fost plăcut, a dăruit moaștelor Sfântului Iacob puterea de a vindeca. În anul 1572 a fost rânduită o slujbă de sărbătoare, incluzând Utrenia. Însă, parcă drept pedeapsă pentru necredința și lașitatea locuitorilor din Borovici, manifestate de aceștia la sosirea sfintelor moaște nestricate ale Sfântului Iacob, Domnul nu a binevoit ca această comoară să rămână pentru totdeauna la ei.
Patriarhul Nicon a aflat despre minunile care se săvârșeau la sfintele moaște ale Sfântului Iacob cel Drept dar, primind vestea că acestea se află la Borovici într-o stare de mare neglijență, a dorit să le mute la nou-înființata Mânăstire Iviron din Valdai. Mutarea a avut loc în februarie 1654.

În ajunul Mutării, Patriarhul a avut o viziune în vis, despre care le-a povestit el însuși clericilor:
„Am văzut o lumină puternică în locul unde se construiește această mânăstire, iar în mijlocul luminii, pe un loc mai ridicat, zăcea un om cu trupul strălucitor; crezându-l mort, m-am apropiat de el ca să-i acopăr goliciunea trupului dar, apropiindu-mă, am văzut că avea mâinile așezate pentru binecuvântare și, ca și cum ar fi fost viu, și le-a împreunat pe piept”.
A doua zi, Patriarhul Nicon a mutat personal sfintele moaște ale Sfântului Iacob, din sicriul de lemn aflat într-o stare avansată de degradare, într-o raclă nouă, din argint. Imediat ce s-a apropiat de sicriu, l-a văzut pe tânăr exact așa cum îi apăruse în vis – cu mâinile în poziție de binecuvântare. Atunci, Patriarhul a așezat mâinile dreptului Iacob pe pieptul acestuia, întocmai cum văzuse în vis.
În toamna anului 1918, bolșevicii atei au ridicat din mânăstire o îmbrăcăminte de aur a Icoanei Ivironului (făcătoare de minuni), vechi obiecte de cult prețioase, precum și bunuri personale ale Patriarhului Nicon. Totuși, în 1919, prin ordinul comisarului din cadrul Comisariatului Poporului pentru Educație, aceste bunuri de valoare au fost returnate mânăstirii, care fusese transformată în „Asociația Muncitorească Iverski”. În același timp, în incinta zidului vestic al mânăstirii a fost amenajat Muzeul Nicon.
În luna martie a aceluiași an, sfintele moaște ale Sfântului Iacob au fost expuse public, de atei, în două rânduri, cu scopul de a acuza Biserica de înșelătorie. După acest eveniment, sfintele moaște ale Sfântului tânăr au dispărut în mod misterios. Conform istorisirilor, acestea au fost îngropate în pământ, în ajunul distrugerii mânăstirii.
Potrivit unui călugăr din mânăstire, ieromonahul Pantelimon:
„În anul 2002, o femeie a trimis o scrisoare, în care relata că avusese o viziune. Ea a visat de mai multe ori un tânăr chipeș, care i-a spus că sfintele sale moaște se află încă la Mânăstirea Iveron, sub pridvorul Bisericii Bobotezei. În fiecare zi, noi citim Acatistul Sfântului. S-a săpat peste tot, dar nu s-a găsit nimic”.
În Catedrala „Pogorârea Duhului Sfânt” din Borovici se află o raclă cu părticele din sfintele moaște ale Sfântului Iacob. În Biserica Sfinților Apostoli Petru și Pavel din orașul Valdai se păstrează Icoana sa, care conține o părticică din sfintele moaște; în fața acesteia s-au înălțat, timp de mulți ani, rugăciuni pentru Aflarea sfintelor moaște ale făcătorului de minuni din Borovici.
Foto: Mânăstirea „Pogorârea Duhului Sfânt”
Foto: Părticică din sfintele moaște ale Sfântului Iacob, aflată în Catedrala „Pogorârea Duhului Sfânt”

Foto: Mânăstirea Iveron din Valdai

Foto: Sfintele moaște ale Sfântului Iacob în Mânăstirea Iveron, înainte ca aceasta să fie jefuită de bolșevicii atei – moment în care sfintele moaște au și dispărut
***
Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna octombrie 2026.

