Patriarhul Ierusalimului a pomenit victimele atacului terorist din Iordania
Scris de Redacția Știri | Lăcașuri Ortodoxe
Publicat pe 28.10.2026 la 07:44

Preafericitul Părinte Teofil, Patriarhul Ierusalimului, a oficiat sâmbătă, 24 octombrie, o slujbă de pomenire (Trisaghion) pentru victimele atacului terorist care a avut loc cu o zi înainte la Biserica „Sfântul Gheorghe” din Al-Karak, Iordania (vezi ARHIVA LO).
Nouă persoane au fost ucise, iar alte câteva zeci au fost rănite, după ce atacatori necunoscuți au deschis focul în timpul unei slujbe de înmormântare în interiorul bisericii ortodoxe.
„Atacul a cufundat Patriarhia Ierusalimului și societatea iordaniană, în ansamblul său, într-un doliu profund, în pofida legăturilor trainice de coexistență pașnică și frăție care le unesc”, transmite Patriarhia.
„Patriarhia Ierusalimului, împărtășind durerea turmei sale suferinde, Îl roagă pe Domnul să rânduiască, sufletelor celor uciși, un loc în rândul celor vii și să dăruiască celor dragi ai acestora mângâiere și putere de sus”.
Numele celor uciși sunt:
● Mazen Rasmi Al-Qusus
● Khaled Al-Halsa
● Fadi Al-Halsa
● Assem Barqan
● Alaa Al-Masarweh
● Ihab Nayef Al-Halsa
● Maher Al-Zureiqat
● Marwan Al-Khitan
● Mohammad Al-Qsous
Patriarhia și Sfântul Sinod au emis, de asemenea, o declarație prin care condamnă atacul și transmit condoleanțe:
"Patriarhia condamnă acest act josnic, laș și sângeros, care a lovit direct comunitatea noastră și a curmat viețile unor martiri în Biserica Grec-Ortodoxă „Sfântul Gheorghe” din Hammoud, Al-Karak.
Totodată, își exprimă încrederea deplină în serviciile de securitate, care dau dovadă de profesionalismul și promptitudinea necesare pentru a-i aduce în fața justiției pe acești criminali teroriști.
Biserica îndeamnă, de asemenea, credincioșii să-și intensifice rugăciunile în aceste momente dificile, în timp ce Regele Iordaniei a ordonat forțelor de securitate să acționeze cu fermitate".
-------------------------------
NOI FILE DE LETOPISEȚ - 24 octombrie 2026 - Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe
