Toate drumurile duc la Bizanț?

Un studiu arată că orașul Sfântului Constantin era mai central decât Roma

Lauren K. McCormick | 26 octombrie 2026

FOTO: drum pavat cu piatră, mărginit de copaci
Vestigii ale Via Egnatia, un drum roman la Neapolis (astăzi Kavala). Sursa: Philipp Pilhofer, via Wikimedia Commons, CC BY-SA 3.0 Unported.

V-ați gândit vreodată mai profund la hărți? Ele înfățișează locuri geografice reale și, prin urmare, par a fi obiective; totuși, în esență, sunt reprezentări care reflectă adesea interesele, valorile și prejudecățile epocilor în care ele au fost create.

Luați, de exemplu, controversa recent legată de proiecția cartografică Mercator. Această hartă, concepută în secolul al XVI-lea pentru navigația maritimă, distorsionează forma și întinderea maselor terestre, pentru a permite trasarea unor rute în linie dreaptă, conform busolei. Forma Pământului și scopul hărții (de pildă, navigația) complică modul în care sunt reprezentate teritoriile. Fiind un produs al perioadei coloniale – utilizat multă vreme în școli – proiecția Mercator micșorează dimensiunea Africii, exagerând în același timp proporțiile Europei și ale Americii de Nord.

Cu alte cuvinte, hărțile nu redau doar oceane și ținuturi, ci reflectă, deopotrivă, istoria și dinamica puterii la nivel global. O motivație similară stă la baza cunoscutului dicton medieval despre Imperiul Roman: „Toate drumurile duc la Roma”. 

O echipă internațională, coordonată de Adam Pazout de la Universitatea Aarhus din Danemarca, a publicat un studiu care demonstrează că Roma nu a fost, de fapt, centrul rețelei celebre de drumuri a imperiului. Mai ales după secolul al IV-lea după Hristos, când Constantinopolul (fostul Bizanț, astăzi Istanbul) a devenit capitala imperială, Roma a încetat să mai ocupe o poziție centrală în cadrul rețelei rutiere romane.

Echipa notează: „Bizanțul ocupă o poziție extrem de centrală în ansamblul rețelei rutiere continentale, întrucât face legătura între segmentele european și asiatic ale rețelei de drumuri romane”.

Potrivit autorilor, orașe importante precum Bizanțul, Antiohia, Ancira (Ankara de astăzi) și Corintul erau, toate, mai bine poziționate decât Roma pentru a facilita deplasarea pe uscat în cuprinsul imperiului.

FOTO: Hartă a regiunilor din jurul Mării Mediterane; culorile albastru închis și galben indică densitatea rețelei rutiere. Densitatea rețelei rutiere romane, conform noului studiu. Sursa: Adam Pažout și colab., CC-BY 4.0.

Cu toate acestea, spre sfârșitul secolului I înainte de Hristos, împăratul Augustus a dispus ridicarea, în Forumul Roman, a unui monument din bronz aurit numit "Milliarium Aureum" („Piatra de hotar de aur”), menit să marcheze punctul de referință pentru măsurarea tuturor distanțelor din imperiu. Deși Roma se autoproclama, în mod celebru, drept centrul lumii, noul studiu – care a cartografiat întreaga rețea de drumuri romane – relevă că orașul nu era, de fapt, atât de central în cadrul imperiului.

Cercetătorii au utilizat datele existente, pentru a crea o nouă hartă a drumurilor imperiale, considerând drumurile drept conexiuni, iar intersecțiile drept puncte de oprire. Apoi, au analizat care localități ocupau o poziție centrală în rețeaua rutieră, luând în calcul durata călătoriilor, nu doar distanțele fizice dintre diverse puncte. Deși noua hartă oferă o imagine mai fidelă a întregii rețele rutiere imperiale, ea rămâne incompletă: în unele regiuni există mai multe dovezi arheologice ale drumurilor romane decât în ​​altele – fie pentru că vestigiile sunt mai numeroase, fie pentru că zona a fost supusă unor săpături arheologice mai ample. De asemenea, studiul nu ia în considerare alte modalități de deplasare, în special rutele maritime care legau porturile din bazinul mediteranean. Lucrarea constituie un punct de reper pentru cercetările viitoare.

Studiul privind rețeaua rutieră romană demonstrează că Roma – considerată prin excelență un „centru” – nu ocupa, de fapt, o poziție centrală în cadrul propriei sale rețele de drumuri. 

O distorsiune similară apare în cazul proiecției cartografice Mercator, care redă Europa și America de Nord la dimensiuni exagerate. În ambele situații, imaginea moștenită reflectă perspectiva celui care a realizat reprezentarea, precum și prioritățile și valorile acestuia. Atunci când apar date mai bune, imaginea noastră despre lume se presupune că se schimbă odată cu ele.

Lauren K. McCormick
Redactor asistent la "Revista de Arheologie Biblică"

-------------------------------
NOI FILE DE LETOPISEȚ - 29 octombrie 2026 - Lăcașuri Ortodoxe