Sfântul Cuvios Lot Egipteanul

Zi de cinstire aparte: 22 octombrie
Sfântul Lot a fost un ascet înțelept al pustiei, care a trecut la cele veșnice în pace, la începutul secolului al V-lea.

Unele dintre cuvintele sale se regăsesc în „Pateric” (sau „Paradisul Părinților”), lucrare ce descrie viața anahoreților, a celor ce trăiau în izolare, a monahilor, a viețuitorilor în obște și a Părinților asceți din pustiurile Egiptului, fiind alcătuită de Sfântul Atanasie al Alexandriei, Sfântul Paladie – Episcop de Helenopolis, Sfântul Ieronim și alții.

Sfântul Nicodim Aghiorâtul notează: 
„În Pateric se povestește că Sfântul Lot i-a pus următoarea întrebare Părintelui Iosif din Panefis: «Părinte, pe cât îmi stă în putință, mă rog puțin, postesc puțin, citesc și păstrez tăcerea. După puterile mele, îmi păstrez mintea liberă de gânduri rele. Ce ar mai trebui să fac?»”.

Atunci Părintele Iosif s-a ridicat în picioare și și-a înălțat mâinile către cer. Și – o, minune! – cele zece degete ale mâinilor sale s-au prefăcut în zece lumânări aprinse; apoi i-a zis Părintelui Lot: „Silește-te, dacă voiești, ca în rugăciune să devii cu totul asemenea unei flăcări”.

În tradiția greacă, Părintele Lot este prăznuit pe 22 octombrie. De asemenea, el este pomenit împreună cu Sfinții Părinți Purtători de Dumnezeu care au strălucit în viața ascetică, în Sâmbăta Lăsatului sec de brânză, la Slujba Utreniei (Cântarea a 4-a a Canonului).

Sfântul Părinte Lot a fost unul dintre primii Părinți ai pustiei.
Următoarele cuvinte îi sunt atribuite, în "Paradisul Părinților":

Lot a fost un călugăr copt simplu, ucenic al lui Iosif din Panefisis și prieten cu Arsenie. A trăit ca sihastru la Arsinoe, în apropierea Părintelui Antonie. Ca majoritatea creștinilor copți, el se opunea învățăturii lui Origen.

   Un bătrân a venit la chilia Părintelui Lot, de lângă mlaștina mică din Arsinoe, și i-a cerut o chilie; Părintele Lot i-a oferit una. Bătrânul era însă bolnav, iar Părintele Lot a început să-l îngrijească. Când venea cineva să-l vadă pe Părintele Lot, acesta îl îndemna să-l viziteze și pe bătrânul bolnav. Însă, cel bolnav a început să le citeze vizitatorilor cuvinte din Origen. Acest lucru l-a neliniștit pe Părintele Lot, care și-a zis: „Să nu creadă cumva Părinții că și noi suntem la fel”. Totuși, se temea să-l alunge, din pricina poruncii. Așadar, Părintele Lot s-a dus la Părintele Arsenie și i-a povestit despre acel bătrân. Părintele Arsenie i-a spus: 
„Nu-l alunga, ci zii așa: «Iată, mănâncă din ceea ce vine de la Dumnezeu și bea cât poftești, dar nu mai face astfel de afirmații». Dacă vrea, se va îndrepta. Dacă nu dorește să-și schimbe purtarea, va cere singur să plece de aici. Astfel, plecarea lui nu va fi din pricina ta”. 
Părintele Lot s-a dus și a făcut întocmai. Auzind aceste cuvinte, bătrânul nu a vrut să se schimbe, ci a început să-l roage: „Pentru Domnul, trimite-mă de aici, căci nu mai pot îndura pustia”. Așadar, s-a ridicat și a plecat, fiind condus până la ieșire cu multă dragoste. 

   S-a istorisit despre un frate care săvârșise o greșeală că, mergând la Părintele Lot, era tulburat și ezita — intrând și ieșind, fără a putea să se așeze. Părintele Lot l-a întrebat: „Ce s-a întâmplat, frate?”. Iar el a răspuns: „Am săvârșit o greșeală mare și nu pot să o mărturisesc Părinților”. Bătrânul i-a zis:„Mărturisește-o mie, iar eu o voi purta”. Atunci, fratele i-a spus: „Am căzut în desfrânare și, pentru a o săvârși, am adus jertfă idolilor”. Bătrânul i-a zis: „Îndrăznește; pocăința este cu putință. Mergi, așază-te în chilia ta, mănâncă o singură dată la două zile, iar eu voi purta împreună cu tine jumătate din greșeala ta”. După trei săptămâni, bătrânul a primit încredințarea că Dumnezeu a primit pocăința fratelui. Apoi, acesta a rămas în ascultare față de bătrân până la moartea sa.

   Un frate i-a spus Părintelui Petru, ucenicul Părintelui  Lot: „Când sunt în chilia mea, sufletul îmi este în pace; dar dacă vine un frate să mă vadă și îmi vorbește despre lucruri din afară, sufletul mi se tulbură”. Părintele Petru i-a spus că Părintele Lot obișnuia să zică: „Cheia ta îmi deschide ușa”. Fratele a întrebat: „Ce înseamnă aceasta?”. Bătrânul a răspuns: „Când vine cineva să te vadă, tu îl întrebi: «Ce mai faci? De unde vii? Ce mai fac frații? Te-au primit bine sau nu?»”. Atunci ai deschis ușa fratelui și vei auzi multe lucruri pe care ai fi preferat să nu le auzi”. Fratele i-a zis: „Așa este. Ce ar trebui să facă, așadar, un om atunci când un frate vine să-l vadă?”. Bătrânul a răspuns: „Străpungerea inimii este stăpânul absolut. Omul nu se poate păzi, acolo unde lipsește această străpungere a inimii”. Fratele a spus: „Când sunt în chilia mea, am această străpungere a inimii, dar dacă vine cineva să mă vadă sau dacă ies din chilie, ea dispare”. Bătrânul a zis: „Asta înseamnă că, de fapt, nu ai încă această străpungere a inimii. Doar o exersezi uneori. Scrie în Lege: «Când vei cumpăra un rob evreu, să-ți slujească șase ani, iar în al șaptelea să iasă liber, fără plată. Dacă îi dai o soție și ea îi naște fii în casa ta, iar el nu dorește să plece din pricina soției și a copiilor, să-l duci la ușa casei, să-i străpungi urechea și el îți va fi rob pe vecie.»” (cf. Ieșirea 21, 2-6). Fratele a întrebat: „Ce înseamnă asta?”. Bătrânul a răspuns: „Dacă un om se străduiește din toate puterile în orice lucrare, în clipa în care caută ceea ce îi este de trebuință, va găsi”. Fratele a zis: „Te rog, explică-mi asta”. Bătrânul a spus: „Cel născut din desfrânare nu va rămâne în slujba nimănui; fiul legitim este cel care nu-și va părăsi tatăl”.

***
Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna octombrie 2026.