Afișare
Slujbe în direct
Calculator
  •  Din cauza condițiilor nefavorabile, Procesiunea din Slobozia nu se va mai desfășura  •  LIBAN - 80 de ANI. Frăția în credință dintre Antiohia și Moscova nu poate fi frântă de încercările istoriei  •  PREMIERĂ: Tehnica miniaturii lăcuite, sau... MSTIORA, lăcașul iconarilor  •  Consulatul Georgiei la New York: 1700 de ani de la adoptarea creștinismului ca religie de stat  •  Sinodul Român avertizează cu privire la grupări așa-zis „ortodoxe” eretice și schismatice  •  DEAR KATHY, de John Rich, în lupta pentru apărarea Mânăstirii „Sfânta Treime” din Jordanville  •  Premieră mondială a compoziției „Liturghia Sârbă” a lui Kurt Sander, în Chicago  •  Mitropolitul de Corfu a sfințit un lăcaș monahal și o biserică în apropierea sfintelor moaște ale Sfântului Spiridon  •  Sfântul Cuvios Atanasie din Mânăstirea Medikion  •  Avocatul Bisericii Ortodoxe Ucrainene solicită sprijin înaintea audierii privind Lavra Kiev-Pecersk  •  42 de biserici ortodoxe distruse în Etiopia, în ultimele luni  •  Arhiepiscopul Ciprului: sancțiuni similare celor impuse Rusiei, ar trebui aplicate și Turciei  •  Primirea celor două Icoane din secolul al XIV-lea - dispărute – în Sfânta Mitropolie de Morfou (VIDEO)  •  Radioul bisericesc polonez „Ortodoxia”, la 25 de ani de la înființare  •  Patriarhul Teodor al Alexandriei s-a întâlnit cu Președintele Angolei  •  BULGARIA: Apel pentru păstrarea unității bisericești, din partea Mitropolitului Arsenie de Sliven  •  Arhiepiscopul Ciprului s-a întâlnit cu Președintele Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas  •  Patriarhul Ioan al X-lea al Antiohiei s-a întâlnit cu o delegație a Bisericii Ortodoxe Ruse.  •  Președintele Ucrainei, Zelenski, l-a vizitat pe Patriarhul Constantinopolului  •  Biserica Polonă: Încercările privind Ucraina vor fi depășite prin credință și rugăciune  •  „Somnul Născătoarei de Dumnezeu” va fi prezentat la Muzeul din Pskov  •  Zelenski: Carlson nu ne poate acuza de persecuție; el nu a fost în Ucraina  •  Sfântul Teofil al Peșterilor din Kiev, Arhiepiscop de Novgorod  •  Mânăstirea Iviron din Viksa - închisă, dinamitată, maica stareță împușcată. 30 de ani de la renaștere...  •  Patriarhul bulgar: Athos-ul nu recunoaște noua Biserică Ucraineană, totuși slujește cu Patriarhul Bartolomeu  •  Un film despre Sfântul Gavriil Urghebațe, a cărui realizare a durat 12 ani, a fost lansat în Georgia  •  Patriarhii ortodocși au condamnat atacul terorist asupra bisericii din Iordania  •  LITUANIA: Proiecte de lege ostile Bisericii, care contravin Constituției  •  Extremist? Oamenii nu mai pot suporta o persoană religioasă, nici măcar atunci când aceasta tace...  •  Restaurarea unei Evanghelii din 1685. Schimb de experiență în Muzeul Pskov  •  Sfântul Mucenic Anastasie țesătorul din Salona Dalmației  •  Sfântul Cuvios Martirie Diaconul, Zăvorâtul din Lavra Peșterilor din Kiev  •  Sfânta Olga din Alaska (cea mai nouă Sfântă a Americii), sărbătorită în Slovacia  •  Biserica din Polonia a serbat Icoana LUBLIN, foarte îndrăgită de Sfinții Chiril și Metodiu  •  Acești tineri francezi care aleg Biserica Ortodoxă (VIDEO)  •  Patriarhul Bartolomeu la Roma  •  Un preot ortodox român, ales președinte al Consorțiului European pentru Studiul Relațiilor dintre Biserică și Stat  •  O catedrală mânăstirească din secolul al XII-lea a fost restituită Bisericii  •  O altă parohie evacuată, după ce refuză să treacă la Biserica nou-creată în Ucraina  •  Toate drumurile duc la Bizanț?  •  Sub masca politicului: Familia tradițională, încătușată - într-o țară majoritar ortodoxă: România!  •  Atunci când ne comparăm cu alții, căutăm mereu un fel de „confort”  •  Patriarhul Ierusalimului a pomenit victimele atacului terorist din Iordania  •  Biserica Ortodoxă este cea care a construit sediul administrativ din Tallinn din care este acum evacuată  •  Deși era Protopop, a fost mobilizat în armata ucraineană și ucis în război  •  PRIN BOTEZ. Directivele Sfântului Sinod privind primirea schismaticilor ucraineni în Biserica Rusă  •  Patriarhul Șio al Georgiei are, de acum, 1500 noi fini de botez  •  18 Ierarhi l-au sărbătorit pe Sfântul Dimitrie în Salonic  •  Sfântul Ioan, Pustnicul din Pskov  •  Icoana Maicii Domnului „Bucuria tuturor celor necăjiți”
Starea Drumurilor
TEXT MARE ALB NEGRU ASCUNDE VIDEO ASCUNDE IMAGINI INVERSARE CULORI
Informația care stă la baza celorlalte știri...
Se încarcă...

Enoriasi ortodocsi “infuriati” pe decizia Mitropolitului lor. Despre infiintarea unei noi parohii in SUA si… divizarea proprietatii

Scris de Redacția Știri | Lăcașuri Ortodoxe
Publicat pe 19.10.2010 la 12:07

Enoriasii grec-ortodocsi s-au infuriat pe decizia Mitropolitului Isaiah (Denver), de a imparti comunitatea Salt Lake in doua parohii, si au solicitat o intalnire in data de 24 octombrie 2010, pentru a discuta si lua in considerare blocarea acestei decizii.

 

intr-o scrisoare catre familiile ortodoxe care participa la slujbele din parohia cu cele 2 biserici, 90 de membri sustin ca vor sa discute modalitatile de pastrare intacta a comunitatii vechi de 105 ani.

 

©Traducere si redactare pentru Lacasuri Ortodoxe: KSLCatalin

 

Catedrala Sfanta Treime, din centrul orasului Salt Lake City, a fost la origini o biserica parohiala. Comunitatea a adaugat o a doua biserica, cu hramul Sfantului Prooroc Ilie in Holladay, in anii 1960.

 

Astazi, parohia combinata are mai mult de 1.200 de familii.

 

Scrisoarea, datata joi, 14 octombrie 2010, sustine ca agenda reuniunii va include stabilirea unei variante prin care sa ramana o singura parohie, precum si posibilitatea angajarii unui avocat si initierii unui proces.

 

Parohia face parte din Biserica grec-ortodoxa din Greater Salt Lake, iar adversarii deciziei cred ca enoriasii – ca membri ai societatii – ar putea contesta o divizare a proprietatii.

 

"Poate fi determinanta intalnirea comunitatii noastre, daca divizarea in 2 parohii este ceea ce majoritatea membrilor… isi doreste", se afirma in scrisoare, “dar acest lucru nu poate fi facut in secret, fara stirea acestora".

 

Problema se discuta de ani de zile, dar multi considera ca parohia trebuie sa ramana unita, conform unui sondaj efectuat in 2007, care arata ca 87% dintre enoriasi s-au opus rupturii.

 

Mitropolitul Isaiah sustine insa ca cele doua biserici au fost "de facto" parohii separate, pentru mai multi ani, si este convins ca cei mai multi enoriasi doresc sa fie, formal, separati.

 

"Furia si animozitatea dintre aceste parohii, care implica un numar tot mai mare de membri, demonstreaza faptul ca aceasta situatie ar putea dura mai multi ani", sustine Mitropolitul Isaia, "iar continuarea acestei situatii ar fi in detrimentul invataturilor si traditiilor noastre sfinte, ale credintei ortodoxe".

 

Acesta a mai mentionat ca, avand doua biserici intr-o singura parohie, se incalca reglementarile Arhidiecezei, care sunt prevazute pentru Statele Unite ale Americii.

 

Mitropolitul Isaia, de asemenea, mai sustine ca Arhiepiscopul Demetrios, liderul Bisericii grec-ortodoxe din America, a acordat o carta noua parohiei Sf. Prooroc Ilie ("Cu ce drept si cu ce autoritate?" – se intreapa opozantii), in primavara trecuta. Vestea ca Parohia Proorocului Ilie ar fi fost organizata doar pentru profitul propriu al Utah i-a infuriat in martie pe cei ce se opun rupturii.

 

"Un singur cuvant am pentru acest act extraordinar – frauda", a scris pe blogul adversarilor, Steve Gamvroulas ("Dati-ne Biserica inapoi!")

 

Enoriasul John Saltas nu vede niciun motiv convingator pentru care sa fie anulat ceea ce comunitatea a construit pe parcursul a mai mult de un secol.

 

"Comunitatile noastre a fost vecine, partenere in lucru si alaturi de Sfantul Altar timp de peste 100 de ani", a spus el. "Cei mai multi dintre noi nu doresc ca acest lucru sa se intample, si aceasta reprezinta o larga, larga, larga majoritate".

 

Saltas a mai spus ca si altii au inceput sa participe deja la slujbele din Sfanta Treime, si nu la cele din Biserica Sfantului Prooroc Ilie.

 

articol publicat in paginile scrise MONITOR Lacasuri Ortodoxe® nr. 40/2010

 

 

CARTEA SFINȚILOR