publicat în: Arhivă

Papa salută “convergenţele încurajatoare între creştini”

Papa Benedict XVI a apreciat n urm cu cateva ore, astazi, că anul 2008 a fost marcat de “o convergenţă spirituală încurajatoare între diferitele confesiuni creştine, amintind trei întâlniri avute cu Patriarhul Ecumenic Bartolomeu.

Şeful Bisericii Catolice a mai spus de asemenea, că doreşte „o comuniune în rugăciune” cu Biserica Ortodoxă Rusă, care trebuie să aleagă un nou patriarh, după moartea lui Alexei al II-lea, pe data 5 decembrie.

Papa, care a dedicat discursul său general ecumenismului cu ocazia tradiţionalei “săptămâni de rugăciune pentru unitatea creştină”, a făcut referire şi la întâlnirile sale cu “creştinii din toată lumea” pe care le-a avut la Vatican sau în timpul călătoriilor în străinătate.

De asemenea, la sfârşitul discursului, a binecuvântat doi miei a căror lână este utilizată pentru confecţionarea „pallium-ului”, guler din ţesătură specială, purtat de către papă în timpul festivităţilor liturgice.

Această binecuvântare a mieilor are loc în fiecare an, în ziua sfintei fecioare Agnes, mucenică la vârsta de 12 ani, în cel de-al patrulea secol, cinstită de catolici ca fiind sfânta purităţii.