Publicat pe 21.01.2009

Tot despre veridicitate: Comunicat de presă – Arhiepiscopia Ortodoxă Română de Alba Iulia ia atitudine faţă de folosirea abuzivă a numelui Părintelui Rafail Noica în disputa paşapoartelor

 

 

În urma apariţiei publice a Comunicatului Părintelui Iustin Pârvu, de la Mănăstirea Petru Vodă, apărut cu denumirea oficială: „Este vremea muceniciei! Luptaţi până la capăt! Nu vă temeţi”, pe data de 14 ianuarie 2009, care face referire directă la introducerea noilor acte cu inserţii biometrice şi la lupta împotriva acceptării lor, precum şi a răspunsului Părintelui Arsenie Papacioc de la Techirghiol cu privire la agitaţia provocată de acest comunicat în lumea ortodoxă românească, Arhiepiscopia Ortodoxă Română de Alba Iulia, aduce la cunoştinţa credincioşilor de bună intenţie că numele Părintelui Rafail Noica a fost introdus abuziv şi fără acordul său în această dispută.

 

Vehicularea numelui sfinţiei sale în toată diversiunea duhovnicească produsă, cu intenţii bune sau ascunse, nu suntem în măsură a judeca gândurile oamenilor, este un act necreştin şi neduhovnicesc.

 

Părintele Rafail neagă orice implicare şi orice afiliere la vreuna din ideile speculate în scris ori verbal care privesc această situaţie.

 

Toate scrierile şi traducerile Părintelui Rafail Noica sunt afiliate drepturilor de publicare ale Editurii Reîntregirea, patronată de Arhiepiscopia Ortodoxă Română de Alba Iulia, şi orice citare, preluare sau tipărire a cuvintelor sale se face doar cu acordul scris al sfinţiei sale şi al Editurii. Biroul de presă al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române de Alba Iulia

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.