Publicat pe 25.11.2008

Biserica parohiei Prisian – protopopiatul Caransebeş

Ocazie 1: Târnosirea noii biserici

 

Parohia Prisian din protopopiatul Caranasebeş este una din tinerele parohii ale Eparhiei Caransebeşului, înfiinţată de către Consiliul Eparhial al Episcopiei Caransebeşului în anul 2000, urmare a eforturilor de dinamizare a vieţii bisericeşti în Banatul Montan, după reînfiinţarea istoricei Eparhii a Caransebeşului.

 

 

Noua biserică a satului Prisian s-a născut şi din dorinţa credincioşilor care vieţuiesc în această aşezare de a avea biserică în satul lor. Piatra de temelie a locaşului de cult s-a pus în anul 2001 de către Înalt Preasfinţitul Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, pe atunci în calitate de episcop al Caransebeşului.

 

 

Biserica s-a construit în decurs a 6 ani, cu multă trudă şi efort din partea părintelui paroh Petru Turnea, care după ce a obţinut ca donaţie terenul bisericii a demarat lucrările prin zidirea din cărămidă a edificiului eclesial. Pictura s-a executat în tehnică tempera de către familia pictorului Mihai Damian din Petroşniţa.

 

 

Slujba de târnosire a bisericii s-a făcut de către Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian al Caransebeşului, care începând cu ora 9.00 a poposit în mijlocul credincioşilor săvârşind slujba de târnosire, după care a avut loc dumnezeiasca Liturghie arhierească. Numeroşi credincioşi din localitate şi numai au venit să participe la această slujbă de târnosire, unică pentru o biserică parohială sau mănăstirească.

 

 

În cadrul Sf. Liturghii Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian a hirotesit întru iconom pe părintele paroh Petru Turnea, pentru a răsplăti efortul duhovnicesc şi material de construcţie a unei noi biserici într-o „parohie mică, dar harnică”, după cum menţiona Întâistătătorul Eparhiei Caransebeşului. După rostirea cuvântului de învăţătură Ierarhul a acordat diplome de cinstire ctitorilor şi binefăcătorilor, iar toţi credincioşii prezenţi au avut prilejul să se închine înaintea sfintei mese, în piciorul căreia s-au aşezat sfintele moaşte ale sfinţilor care au bine plăcut din veac lui Dumnezeu.

 

Sărbătoarea sfinţirii noii biserici din localitate s-a încheiat prin participarea tuturor credincioşilor la agapa frăţească oferită de parohie cu acest prilej unic.

 

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.