Sfinții Pavel și Teodor din Rostov
Zi de cinstire aparte: 22 octombrie
Sfinții Pavel și Teodor din Rostov au întemeiat o mânăstire pe râul Ust, nu departe de Rostov, în cinstea Sfinților Mucenici Boris și Gleb (2 mai).
Sfântul Teodor (28 noiembrie) a sosit primul pe locul viitoarei mânăstiri, venind din regiunea Novgorodului.
Sfântul Pavel a sosit trei ani mai târziu, pentru nevoințe ascetice.
Sfântul Serghie de Radonej (25 septembrie și 5 iulie) sosea în Rostov, ținutul său natal, în anul 1363. Aflând despre aceasta, Sfinții Teodor și Pavel au mers la marele nevoitor, pentru a cere sfat duhovnicesc. Sfântul Serghie a vizitat mânăstirea lor din pustie și i-a binecuvântat să ridice acolo o biserică închinată Sfinților Purtători de Patimi Boris și Gleb. 
Încă din timpul construirii acestei prime biserici, călugării au început să se adune în jurul celor doi asceți. Starețul, Sfântul Teodor, îi primea cu bucurie pe toți cei care veneau. Curând, a fost ridicată o a doua biserică, în cinstea Bunei Vestiri a Născătoarei de Dumnezeu.
După ce a rânduit viața în Mânăstirea Borisoglebsk, Sfântul Teodor i-a încredințat conducerea acesteia Sfântului Pavel. Apoi, luând cu sine câțiva ucenici, s-a retras în pădurile din regiunea Vologda. Acolo, la Lacul Alb (Beloe Ozero), în apropierea locului unde râul Kuja se varsă în lac, a întemeiat o mânăstire și a dus o viață ascetică, timp de mai mulți ani. A ridicat o biserică închinată Sfântului Nicolae, a organizat viața mânăstirească și a numit un stareț pentru acea mânăstire.
Descoperindu-i-se apropierea sfârșitului său, s-a întors la Mânăstirea Sfinților Boris și Gleb, unde a trecut la cele veșnice, pe 22 octombrie 1409.
Sfântul Pavel a condus cele două mânăstiri pentru o vreme, după care a trecut și el la cele veșnice, tot pe când se afla în Mânăstirea Sfinților Boris și Gleb.

Găsim și alte înregistrări istorice, în care aflăm, de asemenea:
Cuvioșii noștri părinți Teodor și Pavel au întemeiat o mânăstire pe râul Ust, nu departe de Rostov, în cinstea Sfinților Pătimitori Boris și Gleb. Sfântul Teodor a sosit mai întâi pe locul viitoarei mânăstiri, venind din ținutul Novgorodului. După ce și-a ridicat o colibă din ramuri de copac, în pădure, s-a așezat acolo singur. A atârnat de un copac, lângă drum, un coș împletit din scoarță de pom; trecătorii, intuind că acolo viețuiește un pustnic, au început să pună în el pâine, legume și alte daruri. Pustnicul lua în taină aceste daruri și le împărțea celor sărmani.
Aflând despre aceasta, mulți locuitori din satele din împrejurimi au început să vină la pustnic cerând milostenie, iar el le dăruia tot ce găsea în coșul atârnat. Trei ani mai târziu, a sosit și Sfântul Pavel pentru a se dedica nevoinței ascetice, așezându-se alături de Sfântul Teodor.
Când a vizitat mânăstirea din pustie, Sfântul Serghie de Radonej i-a binecuvântat să ridice acolo o Biserică închinată Sfinților Pătimitori Boris și Gleb. De asemenea, a proorocit un viitor slăvit pentru mânăstirea ce urma să fie clădită acolo. Încă din timpul construirii acestei prime biserici, călugării au început să se adune în jurul celor doi asceți. Starețul, Sfântul Teodor, îi primea cu bucurie pe toți cei care veneau. Curând, a fost ridicată și o a doua biserică, în cinstea Bunei Vestiri a Născătoarei de Dumnezeu.
Pe când cei doi pustnici curățau terenul, li s-au arătat chiar Sfinții Boris și Gleb, înfățișați ca doi ostași strălucind de lumină, și le-au spus:
„Munciți în acest loc! Dumnezeu și Preasfânta Născătoare de Dumnezeu nu vă vor părăsi, iar noi vom fi alături de voi, spre a-i ajuta pe cei ce vor veni după voi”. Și, într-adevăr, ocrotirea celor doi Sfinți a fost evidentă; ei s-au arătat în mai multe rânduri, pentru a-i ajuta pe călugări în lucrările de construire.
***
Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna octombrie 2026.

