Publicat pe 24.11.2021

Proloage – 03 Decembrie – Întru această zi, cuvânt al Cuviosului Părintelui nostru Arsenie, despre lucrurile omeneşti

A zis ava Daniil, ucenicul Sfântului Arsenie, că le spunea lor Părintele Arsenie, ca despre un oarecare, grăind (însă el însuşi era acela) că, singur şezând el în chilie, a auzit un glas, zicându-i: “Vino să-ţi arăt ţie lucrurile cele omeneşti! Deci, sculându-se, a ieşit la un loc oarecare şi i-a arătat lui, Îngerul Domnului, acolo, pe un arap care tăia lemne şi care, făcând o sarcină grea, încerca să o ducă şi nu putea. Deci, în loc să mai ia din sarcină şi să lepede, ca să o poată ridica şi să~o ducă, el, dimpotrivă, ducându-se, mai tăia alte lemne şi mai adăuga, punându-le peste sarcină, şi aceasta încă de mai multe ori o făcea.

Apoi, i-a arătat lui pe un om care sta la un puţ şi scotea apă dintr-însul şi o turna într-o vană crăpată, încât dintr-însa apa iarăşi curgea înapoi în puţ. Şi i-a zis, lui, îngerul: “Aşteaptă puţin şi-ţi voi arăta ţie alt lucru”. Şi a văzut doi oameni călări pe cai, care voiau să treacă prin uşa unei biserici, ducând o bârnă în curmeşis, dar nu puteau să intre.

Cel ce tăia lemne, este acela ce petrece întru multe păcate şi, în loc de pocăinţă, alte fărădelegi adaugă peste cele dintâi. Iar cel ce scotea~apa aceea, este omul care face fapte bune, iar de păcate nu se părăseşte, nici se lasă, şi pentru aceasta îşi pierde plata sa, cea de la Dumnezeu. Cei cu bârna sunt cei ce fac faptele cele bune cu mândrie şi nu voiesc să umble pe calea duhovnicească cea smerită; şi, de aceea, rămân afară de Împărăţia lui Dumnezeu. Deci, se cuvine fiecăruia ca, în curăţie să-şi câştige faptele bune, ca nu în zadar să se ostenească.

Dumnezeului nostru, slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.