Papa a adresat un mesaj noului Patriarh Ortodox Rus

Papa Benedict al XVI-lea a trimis astăzi cele mai bune urări, noului Patriarh al Bisericii Ortodoxe Ruse, Chiril I, asupra căruia a invocat “lumina Duhului Sfânt.”

La sfârşitul audienţei sale săptămânale, generale, la Vatican, şeful Bisericii Catolice a declarat că “a aflat cu bucurie de vestea alegerii Mitropolitului Chiril ca nou Patriarh al Moscovei şi al Întregii Rusii.”

“Invoc asupra sa lumina Duhului Sfânt pentru angajamentul generos în slujba Bisericii Ortodoxe Ruse, încredinţat de protecţia specială a Maicii lui Dumnezeu”, a spus el.

Benedict al XVI-lea s-a întâlnit deja de trei ori, până în prezent, cu noul Patriarh Ortodox Rus, care a vizitat Vaticanul, în aprilie 2005, mai 2006 şi decembrie 2007.

Consiliul pontifical pentru Promovarea Unităţii creştine la Vatican, care se ocupă de relaţiile cu Bisericile Ortodoxe, a declarat într-un comunicat că este “bucuros de a noul patriarh cu care a întreţinut relaţii fraterne, de mai mulţi ani. ”

“Bineînţeles, nu vrem să pierdem din vedere provocările care încă mai persistă” în relaţiile dintre cele două biserici, a declarat Consiliul pontifical, care a subliniat, cu toate acestea, aspiraţiile comune ale creştinilor spre “comuniunea deplină.”

Mitropolitul de Smolensk şi Kaliningrad, Chiril, a fost ales marţi 27. ian. 2009 pe postul de Patriarh al Moscovei şi al Întregii Rusii, înlocuindu-l pe Alexei al II-lea

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.