Ziua Indragostitilor – Valentine’s Day 2014: Mii de cupluri tinere, alaturi de Papa Francisc, in Vatican

Mii de cupluri tinere sunt așteptate să se alăture Papei Francisc, în Vatican, de Ziua Îndrăgostiților, vineri, 14 februarie, pentru a sărbători “Bucuria unui DA pentru totdeauna”.

Intrucat mai multi tineri vor ajunge in Vatican in acest an, Consiliul Pontifical pentru Familie a anuntat ca evenimentul public nu va mai avea loc în Aula Paul al VI-lea, cum se planificase anterior, ci în Piața San Pietro.

Într-o notă, Consiliul Pontifical pentru Familie afirmă că există deja mai mult de 17.000 de tineri care au semnat pentru audienta publica cu Papa. Organizatorii spun, insa, că numărul cuplurilor care vor participa, de fapt, este “imprevizibil”, și că Papa Francisc a salutat ideea de a organiza evenimentul in Piața, astfel incat mult mai multe cupluri tinere vor putea sa incapa.

Reuniunea a fost întâmpinată cu entuziasm de către cuplurile care se pregătesc pentru căsătorie în Italia și în Diecezele din întreaga lume. Tinerii s-au inscris la eveniment, prin intermediul birourilor de familie din eparhiile lor, secretariatelor mișcărilor ecleziale și asociațiilor.

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.