Afișare
Slujbe în direct
Calculator
  •  Atunci când ne comparăm cu alții, căutăm mereu un fel de „confort”  •  Patriarhul Ierusalimului a pomenit victimele atacului terorist din Iordania  •  Biserica Ortodoxă este cea care a construit sediul administrativ din Tallinn din care este acum evacuată  •  Deși era Protopop, a fost mobilizat în armata ucraineană și ucis în război  •  PRIN BOTEZ. Directivele Sfântului Sinod privind primirea schismaticilor ucraineni în Biserica Rusă  •  Patriarhul Șio al Georgiei are, de acum, 1500 noi fini de botez  •  18 Ierarhi l-au sărbătorit pe Sfântul Dimitrie în Salonic  •  Sfântul Ioan, Pustnicul din Pskov  •  Icoana Maicii Domnului „Bucuria tuturor celor necăjiți”  •  3–10 noiembrie: Icoana făcătoare de minuni de la Sihăstria Tarcăului, în Slobozia  •  Sfânta Muceniță Sinclitica și cele două fiice ale sale  •  Sfântul Elesbaan, Regele Etiopiei (+555)  •  Sfântul Teofil Zăvorâtul din Lavra Peșterilor din Kiev (sec. XIII)  •  Înregistrarea video a dialogului dintre Patriarhul sârb Porfirie și Starețul Efrem din Vatoped, Athos  •  O parte din Cinstitul Lemn al Sfintei Cruci a Domnului va ajunge în curând la Belgrad  •  A fost instituită sărbătoarea Aflării Sfintelor Moaște ale Sfântului Dimitrie din Donsk  •  IORDANIA: Atac armat în interiorul unei biserici ortodoxe  •  Am intrat într-o închisoare digitală globală - conferință în Mitopolia de Corfu (Grecia)  •  Familia tradițională, atacată acum la modul cel mai real  •  Sfântul Sisoe Zăvorâtul din Lavra Peșterilor din Kiev (sec. XIII)  •  Ramses cel Mare — și Exodul care lipsește  •  Patriarhul bulgar Daniel se închină la Brâul Maicii Domnului, în Mânăstirea Vatoped  •  Azi, de la 18:30 - Transmisiune în direct: discuție între Patriarhul sârb Porfirie și Starețul Efrem din Vatoped, Athos  •  Cooperare între Regatul Hașemit al Iordaniei și Biserica Ortodoxă Rusă  •  Linii directoare pentru primirea în Biserica Rusă a persoanelor din structurile schismatice ucrainene  •  Serbări în cinstea Icoanei Cestoșowa a Maicii Domnului în Siedlce, Polonia  •  Liderii bisericești din Ierusalim condamnă atacul asupra localității creștine Taybeh  •  Instanța admite lichidarea Eparhiei de Rovenki a Bisericii Ortodoxe Ucrainene istorice  •  Se accelerează confiscarea Lavrei Kiev-Pecersk de la Biserica istorică și canonică  •  Tallinnul evacuează Biserica Ortodoxă din spațiile administrative  •  Încercări de a importa în Lituania conflictul religios din Ucraina  •  Sfântul Cuvios Areta Zăvorâtul și viziunea sa înspăimântătoare  •  INTERVIUL Doamnei Cristela Georgescu, la Marius Tucă Show - octombrie 2026  •  Patriarhul Daniel la Mânăstirea Iveron și Chilia 'Sfântul Nicolae'  •  Întâmpinarea solemnă a Patriarhului Bulgar Daniel în Sfânta Mânăstire Zografu  •  Icoana HAWAII Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului „Iviron”, în Elmira Heights  •  Ciprul antic în Florida  •  A fost descoperită cea mai veche epavă din lume  •  Sfântul Mucenic Cuvios Elisei din Lavreşev  •  Sfântul Ignatie, Patriarhul Constantinopolului  •  Aducerea sfintelor moaște ale Sfântului Iacob din Borovici, făcătorul de minuni  •  Presiuni și amenințări asupra Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina  •  Călugăr ortodox grec, dispărut în Turcia  •  Biserică Episcopală din sec IV-V, descoperită în Veneția  •  BISERICA din ALBANIA: Poliția să revină degrabă în cadrul legalității, renunțând la violență și abuz!  •  Dna. Cristela Elena Georgescu - o lecție despre adevărata familie creștină  •  Sfântul Cuvios Lot Egipteanul  •  Sfinții Pavel și Teodor din Rostov  •  Icoana ANDRONIC a Maicii Domnului  •  Cinstirea Icoanei Kazan a Maicii Domnului și a izbăvirii de polonezi
Starea Drumurilor
TEXT MARE ALB NEGRU ASCUNDE VIDEO ASCUNDE IMAGINI INVERSARE CULORI
Informația care stă la baza celorlalte știri...
Se încarcă...

Colindul icoanelor in inimile noastre – despre expozitia de icoane, cu organizatorul Adda Maria Popa (foto)

Scris de Redacția Știri | Lăcașuri Ortodoxe
Publicat pe 13.12.2013 la 04:25

Joi, 12 decembrie 2013, de la ora 12:00 la Casa Hermes, din Piaţa Mică, nr. 11, Muzeul ASTRA a deschis publicului expoziţia „Icoana între Chip şi a-semănare”, o modalitate de a aduce în sufletele celor prezenţi atmosfera plină de speranţă şi lumină ce anunţă Naşterea Domnului, dupa cum ne informeaza muzeograf Anda Ionas.

 

Expoziţia prezintă 40 de piese de secol XIX, din cea mai valoroasă şi bogată colecţie de icoane pictate pe sticlă din România (cca 3000 de icoane), ce aparţine Muzeului Civilizaţiei Transilvane ASTRA (vezi ARHIVA Lacasuri Ortodoxe).

 

„Aceste icoane, un dar adunat în colecţia muzeului de către echipa condusă de către Cornel Irimie, păstrează memoria celor care au îngenunchiat în faţa lor, s-au rugat, şi-au pus speranţele.” a declarat Mirela Creţu, director de specialitate al C.N.M. ASTRA.

 

Un moment de mare bucurie l-a constituit programul artistic oferit de 40 de copii de la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Nr. 1 şi Nr.2 din Sibiu. Ei au colindat şi au prezentat obiceiul străbun al „jocului caprei”, amintind în acest fel frumoasa îmbinare de tradiţie şi de spiritualitate ce poate fi regăsită în casele românilor în această perioadă a anului.

 

Expoziţia va rămâne deschisă până în data de 25 martie 2014, când creştinii ortodocşi sărbătoresc Bunavestire.

 

Va prezentam mai jos un cuvant rostit cu prilejul deschiderii expozitiei, de catre Adda Maria Popa, organizatorul acesteia:

 

“Expoziția noastră se dorește a fi o chemare să ne apropiem împreună de icoane cu emoţie, cu mirare, cu admiraţie, cu frică și cu dragoste.

 

Să ne lăsăm colindați de frumuseţea tăcută a sfinţilor, de umbra luminoasă a celor neînţelese cu mintea noastră omenească, dar care toate ne cheamă să le trăim firesc cu bucuria întru cuminţenie…

 

A scrie despre icoane este greu şi nu ne este la îndemână, despre tainicele rosturi ale icoanelor se trăiesc lăuntric pagini întregi, fără de fraze, propoziţii, litere, dar când vine timpul de a le dărui negru pe alb sunt grele şi respiraţiile dintre sunete…

 

Icoana este spaţiul fără de margini şi timpul de nemăsurat și înVeşnicit, în care găsim libertatea mărturisirii.

 

Imaginea, reprezentată de icoană, dezvăluie ochilor ce se deschid, lumea sfinţilor, Împărăţia Cerurilor…

 

Cuvântul Lui Dumnezeu se întrupează adeseori în imaginea sfinţită a icoanei…

 

Pe simezele expoziției întâlnim icoane pictate pe sticlă, din Colecţia Muzeului Civilizației Transilvane ASTRA.

 

Icoanele alese reprezintă cele mai importante centre de pictură pe sticlă din Transilvania: Ţara Făgăraşului – Arpaşu de Sus, Cârţişoara, Țara Bârsei, Valea Sebeşului, Nordul Transilvaniei – Nicula și Gherla.

 

Valoroase sunt icoanele pictate de cunoscuţii meşteri zugravi-iconari Savu Moga, Matei Ţimforea, Pavel Zamfir-Zugravu.

 

Cele mai multe icoane sunt datate, şi în totalitate aparţin celei de a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea.

 

Icoanele se întâlnesc, în tăcerea celor rostite…, cu fotografii vechi din Arhiva documentar – fotografică a Muzeului ASTRA.

 

Neuitând, luăm aminte la cuvintele lăsate de Diadoh al Foticeii: „Precum zugravii desenează întâi cu o singură culoare schiţa portretului, apoi, înflorind puţin câte puţin o culoare pe altă culoare, scot la iveală chipul celui zugrăvit (…), aşa şi harul lui Dumnezeu începe prin Botez să readucă „chipul” omului la forma în care era când a fost făcut. Apoi, când ne vede dorind cu toată hotărârea frumuseţea asemănării (…), înfloreşte o virtute prin alta şi înalţă sufletul din strălucire în strălucire, dăruindu-i pecetea asemănării.”

 

Icoanele, asemenea paginilor de carte, deschid-dezvăluind inimilor-privitoare scene din Viaţa Mântuitorului Iisus Hristos, din Viaţa Maicii Domnului şi din Vieţile Sfinţilor, printre care îi amintim pe Sfinţii Trei Ierarhi Vasile, Grigore şi Ioan, Sfântul Mare Ierarh Nicolae, Sfântul Prooroc Ilie, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Sfântul Mucenic Haralambie, Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena.

 

Inimile-privitoare sunt atrase, încă de la intrare de icoanele BunaVestire, Naşterea Mântuitorului, Cina cea de Taină, Izvorul Tămăduirii, Încoronarea Maicii Domnului, Maica Domnului Îndurerată, icoane care ocrotesc Chipul…, Care cheamă, caută, așteaptă, dorește…a-semănarea.

 

Cele două Locuiri-adânci ale Icoanei-dar, de aici și de acum, sunt Cina cea de Taină și Punerea Trupului Mântuitorului în Mormânt.

 

În fereastra BuneiVestiri se întrepătrund Chipul Maicii Domnului și dragostea copiilor sărutând mâna PărinteLui lor

 

Cuvintele de rugăciune și de acatiste ne sunt călăuză bună în drumul nostru.

 

Bucuria de Praznic o găsim în Chipul cald şi mereu luminos al Mântuitorului, al Maicii Domnului și al tuturor Sfinților.

 

Fotografiile vechi cu portrete, cu priviri și gesturi firești, cu Biserici și drumuri de țară, cu troițe și mâini zâmbitoare, cu tăceri rugătoare vin să colinde și ele icoanele și inimile noastre.

 

În lumina de grâu a bucuriei de Praznic, venim să vă colindăm

 

Raiule grădină dulce

 

Raiule hodină dulce

 

Eu din tine nu m-aș duce

 

Domnului Domn din Cer.”

 

Adda Maria Popa,

 

Muzeul Civilizației Transilvane ASTRA

 

Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe este partener media oficial al evenimentului.

 

 

CARTEA SFINȚILOR