Izvorul desertaciunii: VANITATEA

Motto:

“Omul are exact atat vanitate, cata inteligenta ii lipseste.”

“Toti vanitosii sunt prosti, fiindca le lipseste simtul relativitatii valorilor omenesti.”

Simion Mehedinti

Societatea, astazi, abordeaza relatia omului cu el insusi si cu cei din jurul sau, din cel putin doua perspective: a realizarii profesionale si a celei sociale. Nimic nu mai scapa acestui malaxor imens al lumii. Societatea, astazi, este precum o imensa fabrica in care, imediat ce venim pe lume, suntem aruncati pe un fel de banda unde lucratori imaginari, sau nu, ataseaza mintii noastre si sufletului nostru toate cele necesare dezvoltarii ulterioare.

Suntem, de mici, invatati ce sa imbracam, ce sa spunem, ce sa mancam, ce este permis si ce nu, suntem chiar invatati ce sa credem si, mai rau, in cine sa credem. Avem impresia ca tot ceea ce devenim in ani si ani de inoculare fortata, de multe ori, este in fapt dorinta noastra sau, mai rau, un soi de: ASA TREBUIE!

Un vechi proverb chinez spune ca:

“Nimeni nu este intrebat cand vine pe lume daca ar si vrea sa stea aici.”

Va intrebati oare de ce am inceput cu aceste citate ale lui Simion Mehedinti?

Ei bine, pentru ca doresc ca, in aceste randuri, sa imi expun opinia vizavi de pacatul secolului XXI: VANITATEA.

Conform DEX-ului: vanitatea este in primul rand o ambitie neintemeiata, dorinta de a face impresie, dar mai este si: orgoliu, trufie, ingamfare si, nu in ultimul rand, desertaciune si zadarnicie.

Cuvantul “vanitate” este diferit ca inteles de cuvantul “mandrie” al carui prim sens in DEX este de: sentiment de satisfactie, de placere si de bucurie.

Esti mandru atunci cand ai facut ceva bun, cand ai un copil istet sau cand munca ta aduce ajutor si folos altora.

In foarte multe cazuri se face o greseala imensa, consider eu, atunci cand se vorbeste despre pacatul mandriei. Cred cu tarie ca am putea pune pe locul intai VANITATEA, ca sursa a tuturor relelor.

Oare Lucifer, atunci cand s-a rasculat impotriva Creatorului sau, nu a actionat din vanitate? Nu a fost o ambitie neintemeiata sau o dorinta de a face impresie? Nu a sfarsit in desertaciunea si zadarnicia Iadului, dupa actul sau necugetat?

Nu cred ca bucuria este cea care l-a incercat pe Lucifer, atunci cand s-a rasculat. Bucuria are in ea o stare de inaltare si de multumire. Diavolul este vesnic tulburat si nerabdator. El, este cel care permanent cauta, in fel si chip, metode prin care sa-L inlocuiasca, in inimile oamenilor mai putin atenti la propria mantuire, pe Dumnezeu.

Satana este si el un fel de parinte. El se vrea a fi un fel de tata, si chiar este. Dar este tatal SUROGATELOR.

El ofera o credinta surogat, o iubire surogat, o satisfactie surogat, una peste alta putem avea parte de o viata surogat fara ca macar sa intelegem ca, lasandu-ne miscati de motorul vanitatii, sfarsim in aceeasi fundatura a zadarniciei si a desertaciunii.

Avem tendinta de a cadea foarte usor in capcana acestui mod de viata, strecurat de o societate nu doar cazuta de la principiile ei morale primordiale, ci mai cu seama pervertita de la acestea.

Ca vrem sau nu, suntem invatati, inca de cand suntem mici, multi dintre noi, ca "in viata trebuie sa te lupti", dar putini stiu sa ne spuna cu ce, sau cu cine. Ajungem adulti cu acest sentiment, cu aceasta traire interna, fara ca noi sa ne punem problema fundamentala a tintei luptei noastre.

Suntem formati, prin prisma unor principii, astfel incat viata sa ne devina un partener de lupta si nu un dar demn de pastrat si de pretuit. Lupta-te cu viata. Fii cel mai bun. Daca esti bun, esti prost. De ce sa nu profiti de ocazie? Este sansa vietii, profita de ea! Nu te lasa calcat in picioare! Fii intransigent, daca vrei sa reusesti! Dreptatea este de partea ta! Nu te lasa! Cred ca as putea sa continui mult si bine, dar va las placerea de a descoperi si voi cate ceva din aceste “Reguli de Baza” destinate vanitosilor.

Am constatat, in timp, ca vanitatea este pentru suflet ce este somnul ratiunii pentru minte, si daca se spune ca “somnul ratiunii naste monstrii”, atunci imaginati-va ce poate naste somnul sufletului.

Vanitatea are multe aspecte si capata multe valente in viata noastra sau a societatii, iar poate cel mai cunoscut produs al vanitatii este: URA.

Ura adanca si profunda. In momentul in care nu doar ajungi sa te crezi mai bun ca altii, ci mai mult, le pretinzi altora sa creada asta, si chiar tu te comporti ca o persoana fara trecut , atunci ai inceput sa dai “rod”. Esti, din acel moment, un pom blestemat, care in loc de rod bun de mancat, ofera otrava, iar tot ceea ce atingi va fi distrus. Iti doresti sa adapi desertul din sufletul tau, cu raul facut altora.

Ganditi-va putin: violenta, ca act izvorat din vanitatea exacerbata, a patruns adanc nu doar in lume ci, mai rau, in randul unora dintre cei ce se credeau si se cred pe ei insisi credinciosi. Cate orori nu s-au savarsit si in numele credintei?

Chiar si astazi, prin pervertirea duhului iubirii dumnezeiesti, ce ar trebui sa fie intre noi, oamenii fac din violenta un act de credinta mantuitoare, indraznind sa Il implice pe Dumnezeu, in aceasta, de partea lor.

Crescuti, asa cum am mai spus, in spiritual competitiei, am uitat ca, inainte de toate, suntem oameni. Astazi totul ne separa, in loc sa ne apropie. Toata lumea are ceva cu toata lumea. Ne consideram unici si avem puterea nefericita sa clamam, sus si tare, ca suntem depozitarii Adevarului Absolut. Creatura se crede creator. Atunci cand esti convins ai atins mantuirea, atunci cand esti mai sigur de locul tau in randul dreptilor, ei bine, atunci esti pierdut.

Pe de alta parte mai exista si cealalta fata a acestei curse infernale intinse sufletului. La fel se intampla si atunci cand te declari "vrednic de …nimic", sau cand esti convins ca doar simpla acceptare a starii tale de pacatosenie Il va face pe Dumnezeu sa te primeasca in primele locuri din Rai. Aceasta tot o cursa este.

Cand eram militar, am avut ocazia sa fiu instruit in domeniul minelor de teren, despre ce pot face ele, dar mai ales ce trebuie sa faci daca vei fii fortat sa treci peste un camp minat. Acum, am convingerea ca asa trebuie sa fim si noi in mersul prin viata. Viata nu se opune noua si nici nu avem motive sa ne luptam cu ea. Avem o lupta, ce este drept, dar nu cu viata! Lupta noastra este lupta cu pornirile cele rele si cu gandurile cele pierzatoare! Sa nu isi inchipuie cineva ca sfintenia ceruta de Hristos, pentru ca viata noastra sa fie implinita si sa capete sens, este un premiu. Nu dragilor! Sfintenia trebuie sa fie aici, pe pamant, un mod de viata NORMAL si nu unul exclusivist, iar dupa moarte, ea, sfintenia, devine o stare permanenta in care putem avea parte de Imparatie. Iata unde am ajuns, pornind de la vanitate. Iata cum am plecat, de jos, si am incercat sa ajungem la lumina.

Sincer, m-as bucura sa cred ca fiecare dintre noi isi poate trai viata NORMAL, adica tinand mereu inima, sufletul si mintea pline de Duhul iubirii lui Hristos Dumnezeu. Stiu ca este greu dar, TREBUIE.

TREBUIE pentru noi in primul rand, dar mai trebuie si pentru ca, la final, vom reda VIATA, acest Talant primit, Stapanului. Sa redam viata noastra bine primenita si plina de rod bun. Asa sa ne ajute Dumnezeu. Amin!

pentru Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe, contributor Preot Daniel Ivan