Moneda dedicata aniversarii a 100 de ani de la nasterea lui Nicolae Steinhardt

Banca Naţională a României a pus în circulaţie, în scop numismatic, începând cu 9 iulie 2012, o monedă din argint dedicată aniversării a 100 de ani de la naşterea lui Nicolae Steinhardt, într-un tiraj de 500 de monede, cu o valoare nominala de 10 lei.

Monedele din argint sunt ambalate în capsule de metacrilat transparent, fiind însoţite de broşuri de prezentare a emisiunii numismatice, redactate în limbile română, engleză şi franceză, care includ certificatul de autenticitate, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naţionale a României şi casierului central.

Conform BNR, aversul redă o compoziţie reprezentând mănăstirea Sfânta Ana – Rohia, valoarea nominală „10 LEI“, stema României, inscripţia „ROMANIA“, anul de emisiune „2012“ şi textul în arc de cerc „Manastirea Sfanta Ana – Rohia“, iar reversul prezintă portretul lui Nicolae Steinhardt, suprapus peste imaginea unei biblioteci, textul în arc de cerc „Monahul de la Rohia“, anii între care a trăit „1912“, „1989“ şi inscripţia „NICOLAE STEINHARDT“. Preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru moneda din argint, inclusiv broşura de prezentare, este de 340,00 lei/buc.

Monedele au fost puse în circulaţie, în scop numismatic, prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

Contributor Lacasuri Ortodoxe: Ec. Carmen-Ana

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.