Sfinții Cuvioși Teofil și Iacob, egumenii Mânăstirii Omuș (Pskov)

Sfinții Teofil și Iacob, egumeni din Omuș (în regiunea Pskov), au dus o viață ascetică pe insula Koneveț, împreună cu Sfântul Arsenie (12 iunie).

În anul 1396, în Eparhia Pskovului, pe malul râului Omuș — nu departe de orașul Porhov — Sfinții Teofil și Iacob au întemeiat o mânăstire în pustie, în cinstea Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Ei au trecut la Domnul în jurul anului 1412.

Zilele de prăznuire amintite de Biserică sunt, după cum urmează: pentru Sfântul Cuvios Teofil - 29 decembrie; împreună, pentru Sfinții Cuvioși Teofil și Iacob din Omuș - 21 octombrie.

Rândurile de mai sus se găsesc în Sinaxarul ortodox, însă aflăm înformații suplimentare din alte analize privind încrisuri istorice, pe care le prezentăm în cele ce urmează.

În fapt, s-au păstrat foarte puține informații despre viața, originile și activitatea Sfinților Cuvioși Teofil și Iacob din Omuș, care au trăit în secolele al XIV-lea și al XV-lea. Se știe însă că, o vreme, aceștia au dus o viață ascetică pe insula Koneveț, alături de Sfântul Cuvios Arsenie de la Koneveț (prăznuit pe 12), fiind posibil ca tot acolo să-și fi început nevoințele monahale.

Dar, mai târziu, în anul 1395 sau 1396, cei doi asceți au părăsit insula Koneveț și s-au stabilit pe malul râului Omuș. Acolo, în apropierea așezării (parohiei) Demiansc, la 65 de km de orașul Porhov (din regiunea Pskov), au întemeiat un Schit (pustîn) închinat Adormirii Maicii Domnului.

Sfântul Cuvios Teofil este considerat ctitorul viitoarei mânăstirii (al schitului) – fapt dovedit și de numele acestuia, „Teofilova Pustîn” (Schitul lui Teofil) – în timp ce Sfântul Cuvios Iacob a avut rolul de organizator al așezământului monahal.

Aceste detalii se regăsesc în numeroase surse; totuși, lucrarea: "Teofilova Pustîn: Trecut și viitor" – scrisă de Vladimir Iacovlevici Stepanov, pregătit în științe militare și membru al Uniunii Scriitorilor din Rusia – oferă o relatare mai detaliată a informațiilor cunoscute despre viața acestor Sfinți Cuvioși și despre istoria Schitului.

Conform acestei lucrări, Teofil (un nume care înseamnă „iubitor de Dumnezeu” în limba greacă) provenea dintr-o familie evlavioasă de la țară. În casa părinților săi, a învățat să citească și să scrie, fiind totodată deprins cu cercetarea cărților sfinte. Teofil a primit tunderea în monahism, pe insula Koneveț – un loc care, la fel ca Valaamul, atrăgea în acea vreme numeroși asceți. A viețuit acolo vreme de cinci până la șapte ani, deși nu s-au păstrat detalii concrete despre viața sa din această perioadă. Datorită sfințeniei profunde a vieții sale, Teofil a fost numit stareț al Mânăstirii Koneveț de către Sfântul Arsenie. Cu toate acestea, simțea o chemare atât de puternică spre liniștea pustiei încât, în anii 1395–1396, a părăsit mânăstirea, însoțit de ucenicul și tovarășul său de nevoință, Iacob, îndreptându-se către ținuturile Novgorodului.

Cei doi căutători ai singurătății au găsit un loc retras pe malurile râului mlăștinos Omucia (Omuga) – care străbate actualele regiuni Strugocrasnenschi și Pliuschi din regiunea Pskov și se varsă în râul Pliusa. Acolo, s-au dedicat unei vieți de post aspru, rugăciune și luptă împotriva ispitelor. Dat fiind acest loc – al ostenelilor lor monahale – au devenit cunoscuți sub numele de asceții din Omușia.

În lucrarea sa "Sfinți și asceți ruși care s-au nevoit și au fost cinstiți în cuprinsul Eparhiei de Sankt Petersburg (secolele XIV–XVII): Schițe hagiologice" (Sankt Petersburg, 1901), Ieromonahul Nicodim (Cononov) îl citează pe Arhiepiscopul Filaret, care afirmă:

„În anul 1396, Cuvioșii Teofil și Iacov au întemeiat un schit închinat Adormirii Maicii Domnului, pe râul Omuga, în apropierea 'pogostului' (parohie) Demianovschi, la 65 de km de Porhov. Teofil a fost ctitorul schitului, în timp ce Iacov a îndeplinit rolul de organizator al comunității monahale”.

Potrivit culegerii "Acatiste către Sfinții ruși" (ed. „Titul”, vol. 3, Sankt Petersburg, 1996), Cuviosul Teofil a dus o viață ascetică pe malul râului Omuga timp de șaisprezece ani, până la fericita sa adormire, care a avut loc — conform unor surse, pe 21 octombrie, iar conform altora, pe 29 decembrie 1412 (în timpul domniei Prințului Vasile I Dimitrievici). El a fost înmormântat sub podeaua bisericii de lemn cu hramul "Adormirea Maicii Domnului". Se mai crede că și starețul Iacov, care a continuat dezvoltarea Schitului, a fost înmormântat în incinta acestuia, deși locul exact și anul înhumării sale rămân necunoscute.

Pomenirea Cuviosului Teofil se săvârșește pe 29 decembrie, în timp ce prăznuirea comună a Cuvioșilor Teofil și Iacov de la Omuga are loc pe 21 octombrie.

Există puține mărturii tipărite referitoare la cinstirea bisericească a Sfinților din Omuga, iar informațiile disponibile sunt, în general, sumare și fragmentare. Cu toate acestea, dovezile existente sugerează că Sfinții Teofil și Iacov au fost venerați ca Sfinți încă din vechime. Până la momentul închiderii Schitului, în anul 1754, existau deja un Tropar și un Condac închinate Cuviosului Teofil, precum și o reprezentare iconografică a Sfântului.

O astfel de icoană a Cuviosului Teofil, datând aproximativ de la sfârșitul secolului al XIX-lea sau începutul secolului al XX-lea, s-a păstrat și se află în prezent într-o biserică din regiunea Pskov. O altă reprezentare a Sfântului se găsește în colecția Bisericii „Sfântul Alexandru Nevski” din Pskov.

Până în secolul al XX-lea, Cuviosul Teofil din Omuga — numit în calendarul liturgic „făcătorul de minuni din Luga” — era deja un Sfânt binecunoscut în provinciile Sankt Petersburg și Pskov.

În 1902, un autor anonim din Sankt Petersburg a redactat un Acatist închinat Cuviosului Teofil, lucrare care a primit aprobarea Comisiei de Cenzură Eclezială. Cu toate acestea, la 18 aprilie 1905, Sfântul Sinod a respins Acatistul, în urma unui aviz nefavorabil din partea Arhiepiscopului Nicolae al Finlandei și Vâlborgului; acesta a pus principalele neajunsuri ale textului pe seama lipsei de informații privind viața și minunile Afântului.

În prezent, a fost publicat „Acatistul Sfântului Cuvios Teofil, egumen de Omuga și făcător de minuni din Luga”.

FOTO: Schitul „Adormirea Maicii Domnului” al Sfântului Teofil (Teofilova Pustân), secolul al XIV-lea

O comunitate monahală închinată Adormirii Maicii Domnului apare notat că a fost întemeiată pe malul râului Omuga, în jurul anului 1396. Atât documentele istorice, cât și tradiția populară au păstrat numeroase relatări despre viața acestei mânăstiri și despre vindecările minunate săvârșite aici. Una dintre aceste relatări îl are în centru pe enigmaticul Țar Alexandru I, care, în 1824, a participat la sfințirea unei biserici din piatră, în acest loc.

Conform unei versiuni a evenimentelor, Suveranul rus a trecut la cele veșnice pe data de 19 noiembrie 1825, în orașul Taganrog — sau, conform unei alte versiuni, a trecut la cele veșnice pe 20 ianuarie 1864, sub numele de starețul Teodor Kuzmici, petrecându-și ultimii treizeci de ani ai vieții în Siberia, într-o viețuire plină de evlavie. Oricum ar fi, se crede că monarhul autocrat s-a vindecat de o suferință — o afecțiune a picioarelor, cauzată de frig — în timp ce se afla lângă racla cu sfintele moaște ale Sfântului Cuvios Teofil.

Din 1824 și până în epoca ateismului promovat de Stat, o frumoasă biserică din cărămidă — ctitorită de un Țar rus — se înălța într-un loc pitoresc, în apropierea râului Omuga, care odinioară avea un debit bogat. Imaginea bisericii se oglindea în suprafața apei, încadrată de nuferi galbeni; lăcașul era situat vizavi de o intersectare a drumurilor care duceau spre Novgorod, Pskov și Sankt Petersburg. Biserica avea trei Altare: cel central, închinat Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu; cel din stânga, închinat Sfântului Binecredincios Prinț Alexandru Nevski; iar cel din dreapta, închinat Cuviosului Teofil din Luga și Omușia, numit în calendarul Sfinților „nou făcător de minuni”.

În 1827, Alexandru Pușchin a făcut un popas la stația de poștalion din satul Teofilova Pustân — o așezare care, de-a lungul timpului, s-a dezvoltat în jurul comunității monahale și a devenit cunoscută peste tot în Sankt Petersburg și Pskov. Este, de asemenea, posibil ca Țarul Nicolae al II-lea să fi vizitat acest sfânt lăcaș de mai multe ori; prin decretul său, a fost înființat un poligon de încercări pentru artilerie, în localitatea Strugi Crasnâe, iar la 20 mai 1911, Țarul a efectuat personal o inspecție în acel loc.

Către sfârșitul secolului al XIX-lea, Parohia cuprindea două moșii, satul Teofilova Pustân și alte nouă sate. Comunitatea parohială era formată din 824 de bărbați și 919 femei. Principalele relicve sfinte din cele două biserici ale mânăstirii erau sfintele moaște ale Cuviosului Teofil — înmormântate sub Altarul central al bisericii din piatră — precum și sfintele moaște ale Sfântului Cuvios Iacob.

Înainte de Revoluție, acest sat prosper a servit drept centru pentru mai multe instituții caritabile, inclusiv o clinică medicală a 'zemstvei' (administrația locală), o comunitate rurală de surori de caritate și prima tabără de vacanță permanentă pentru orfani și studenți din alte părți — elevi ai Școlii Teologice din capitală, care nu se puteau întoarce acasă în timpul vacanțelor.

La începutul anilor 1920, satul Teofilova Pustân a fost redenumit Nicolaevo. În 1931, Biserica Adormirii Maicii Domnului a fost închisă și transformată într-un club, iar preotul, Părintele Vasile, a plecat. Potrivit mărturiilor bătrânilor din localitate, unele dintre icoanele din biserica închisă au fost rupte în bucăți, în 1940, în timp ce restul icoanelor și diverse obiecte liturgice au fost încărcate în căruțe trase de cai și transportate la Strughi Krasnâe.

În timpul ocupației (1941–1944), slujbele religioase au fost reluate în biserică — în mare parte datorită preoților din cadrul Misiunii Ortodoxe din Pskov. Cu toate acestea, biserica din piatră a suferit distrugeri grave. În 1941, clopotnița a servit drept post de observație, de unde observatorii de artilerie dirijau focul asupra diviziilor germane care înaintau spre Luga. Situată chiar lângă drum, biserica a fost lovită atât de forțele germane, cât și de cele sovietice, în timpul unor lupte crâncene pentru acest nod rutier de importanță strategică.

După eliberarea regiunii Pskov de sub invadatorii naziști, biserica a fost închisă din nou. În perioada postbelică, localnicii au continuat distrugerea bisericii, luând ruinele pentru a le folosi ca material de construcție (cărămizi). Până în anii '70 și '80, nu mai rămăsese aproape nimic din ceea ce fusese odinioară o biserică magnifică din piatră, de un alb imaculat. Pe teritoriul 'pustânului' (Schitului monahal) au fost instalate un utilaj pentru așchierea lemnului și, ulterior, un gater.

Cimitirul de lângă biserică a fost ras de pe fața pământului; s-au făcut chiar încercări — zadarnice, în cele din urmă — de a distruge ruinele rămase, folosind dinamită și tractoare. Ultima tentativă de a face să dispară resturile bisericii, pentru a recupera cărămizile, a avut loc în anul 1991, însă femeile din sat au intervenit, împiedicând acest act de sacrilegiu.

În 2003, în urma unei petiții semnate de locuitorii satului Nicolaevo și de mulți alți cetățeni, a fost redat așezării numele său istoric: Teofilova Pustân. A început restaurarea lăcașului monahal profanat; în prezent, acesta funcționează ca mânăstire de maici. A fost deja construită o mică biserică din lemn, în care se săvârșește Sfânta Liturghie.

Există planuri pentru construirea unui Paraclis nou în cinstea Sfântului Mucenic Veniamin din Petrograd, precum și a unor spații de locuit pentru viețuitoarele mânăstirii. Stareța așezământului, Monahia Gavriila, depune eforturi deosebite pentru renașterea acestui loc sfânt.

Amintirea ostenelilor duhovnicești ale Sfinților Cuvioși Teofil și Iacov dăinuie în rândul oamenilor, inspirându-ne pe cei de astăzi, să redea Mânăstirii Teofilova Pustân măreția și frumusețea de odinioară. Datorită credincioșilor ortodocși și a publicului larg, satul și-a recăpătat numele istoric. Fie ca această candelă nestinsă să ardă din nou între zidurile și pietrele sfinte ale Mânăstirii Adormirii Maicii Domnului – Teofilova Pustân.

În alte însemnări istorice se mai amintește faptul că, "dorind să scape de viața prea agitată de la Mânăstirea Koneveț, Teofil și Iacob au căutat liniște și singurătate printre mușchi, dealuri și mlaștini, de-a lungul râului Omuș. Începând cu anul 1396, au trăit acolo în post aspru și rugăciune neîncetată, luptând împotriva gândurilor ispititoare și a atacurilor duhurilor rele. Cu toate acestea, nevoințele ascetice ale celor doi pustnici au devenit în curând cunoscute în împrejurimi, atrăgând și alte persoane evlavioase.

Împreună cu acești Cuvioși, acelea au întemeiat Schitul Omuș, închinat Adormirii Maicii Domnului — cunoscut ulterior sub numele de Schitul lui Teofil — în această regiune izolată de pe malul râului Omuș (la aproximativ 60–70 de kilometri de orașul Porhov, din regiunea Pskov).

Iacov a trecut la cele veșnice aproximativ în aceeași perioadă cu Teofil, în jurul anului 1412. Sfintele sale moaște au fost așezate sub biserica de lemn cu hramul Adormirii Maicii Domnului.

Ziua de prăznuire a Sfântului Iacov de la Omuga este 21 octombrie; el este, de asemenea, pomenit în cadrul Soborului Sfinților din Sankt Petersburg și al Soborului Sfinților din Novgorod (prăznuit în A Treia Duminică după Rusalii).

***

Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna octombrie 2026.