Ce a fost Revolta lui Bar-Kohba?
Altă mare revoltă a Iudeii împotriva Romei
Lauren K. McCormick / 12 octombrie 2026

FOTO: Imagine sculptată în relief pe un arc de piatră, reprezentând o menora și alte obiecte din Templu, luate din cel de-al Doilea Templu de către soldații romani. Detaliu de pe Arcul lui Titus din Roma, înfățișând soldați romani care transportă bunuri jefuite din Templul din Ierusalim. Sursa: Steerpike, prin Wikimedia Commons, CC-BY 3.0 Unported.
La începutul secolului al II-lea după Hristos, sudul Levantului găzduia o populație diversă, formată din iudei, nabateeni, greci, samariteni și alții, ale căror limbi, obiceiuri și tradiții juridice se întrepătrundeau sub stăpânirea romană. Această stăpânire a adus perioade de stabilitate relativă, dar și episoade de tulburări, complicând idealul imperial propagandistic al 'Pax Romana' ('Pacea Romană'). Revolte anterioare în regiune puseseră deja la încercare autoritatea romană, iar rezistența avea să continue în secolele următoare.
Roma a înăbușit o răscoală evreiască în Iudeea, care a durat între anii 66 și 74 după Hristos, cunoscută sub numele de Prima Revoltă Evreiască. Aceasta a culminat cu incendierea Templului din Ierusalim de către Titus, general la acea vreme (și viitor împărat). Ulterior, tensiunile legate de impozitare, sacrificii și politica imperială au continuat să afecteze provincia, izbucnind din nou în anul 132, sub forma Revoltei lui Bar-Kohba.
Revolta își trage numele de la Simon Bar-Kohba. Acest nume înseamnă „Fiul Stelei” în limba aramaică, deși documentele din perioada revoltei îl menționează sub numele de Simon Kosiba. Cercetătorii atribuie, în general, asocierea cu „steaua”, rabinului Akiva – unul dintre liderii de la începutul revoltei – în timp ce textul din "Ta’anit" 4:5 pare să-l lege pe Simon Kosiba de steaua mesianică menționată în cartea biblică Numerii 24:17:
"Îl văd, dar acum încă nu este; îl privesc, dar nu de aproape; o stea răsare din Iacov; un toiag se ridică din Israel şi va lovi pe căpeteniile Moabului şi pe toţi fiii lui Set îi va zdrobi".
Totuși, tradiția rabinică ulterioară l-a privit pe Simon Kosiba în ambele sensuri — alte texte rabinice, precum și unele texte creștine, par să-i modifice numele în „Bar Koziba”, adică „Fiul Minciunii”, după ce revolta s-a încheiat cu un dezastru.

FOTO: Aversul și reversul unei monede de argint
Monede de argint din timpul revoltei lui Bar-Kohba. Sursa: Classical Numismatic Group, prin Wikimedia Commons, CC BY-SA 3.0.
În ce privește sursele, revolta lui Bar-Kohba este reconstituită pe baza unor dovezi de diverse tipuri: documente contemporane, texte ulterioare, monede emise în mod independent, precum și peșteri și tuneluri subterane care au oferit un refugiu sigur pentru rebeli.
Începând cu anii 1950, arheologii au descoperit papirusuri în peșteri din Deșertul Iudeii, inclusiv în Wadi Murabba’at, Nahal Se’elim și „Peștera Scrisorilor” din Nahal Hever. Unele dintre acestea reprezintă corespondență reală din timpul revoltei, în care Simon bar Kosiba emite ordine referitoare la soldați, provizii agricole, taxe, deplasarea populației și respectarea practicilor religioase. Unele scrisori (incluzând cel puțin una provenind chiar de la Simon bar Kosiba) sunt redactate în limba greacă, reflectând diversitatea lingvistică a societății în care activau rebelii.
În peșteri au fost găsite, de asemenea, documente juridice care atestă faptul că administrația rebelilor închiria terenuri și data contractele folosind propriul său calendar. În mod similar, monedele bătute de rebeli — adesea prin supraimprimarea unor monede romane — poartă inscripții precum „Anul întâi al răscumpărării lui Israel”, constituind o dovadă clară a unei rebeliuni organizate, de lungă durată și de mare amploare. Peșterile au servit drept locuri de refugiu pentru rebeli, iar rămășițele umane descoperite în interior indică faptul că mulți dintre aceștia au sfârșit prin a muri chiar în aceste ascunzători.
FOTO: Tuneluri subterane descoperite în antica provincie Iudeea. Sursa: Owenglyndur, prin Wikimedia Commons, CC BY 4.0.
În ceea ce privește sursele literare, Cassius Dio și Eusebiu oferă relatări relativ detaliate despre război, amploarea acestuia și urmările sale, deși dintr-o perspectivă externă și la mult timp după desfășurarea evenimentelor. Istoricul roman Dio a scris aproximativ un secol mai târziu și, în orice caz, lucrarea sa s-a păstrat doar sub forma unui rezumat medieval (o „epitomă”). Cu toate acestea, relatarea sa sugerează că revolta a început atunci când Hadrian a reconstruit Ierusalimul ca oraș roman, numit Aelia Capitolina, prevăzând un templu dedicat lui Jupiter pe locul fostului Templu. El menționează, de asemenea, că sute de mii de oameni au murit în timpul războiului și că, la sfârșitul acestuia, Iudeea a rămas aproape complet depopulată. Dio adaugă că, înainte de izbucnirea războiului, rebelii pregătiseră ascunzători subterane. Un aspect remarcabil este faptul că arheologii au descoperit multe astfel de complexe în regiune, unele dintre ele conținând monede ale rebelilor.
Eusebiu, un Episcop creștin care a scris la începutul secolului al IV-lea, plasează transformarea Ierusalimului în Aelia Capitolina abia după încheierea războiului (spre deosebire de relatarea lui Dio). El afirmă că Hadrian le-a interzis evreilor accesul în Ierusalim și pe teritoriul din jurul acestuia. De asemenea, el identifică localitatea Betar drept fortăreața în care a fost, în cele din urmă, înăbușită revolta. Relatarea lui Eusebiu interpretează înfrângerea și excluderea evreilor din Ierusalim printr-o prismă teologică creștină, prezentând războiul ca pe o pedeapsă dumnezeiască. Prin urmare, este valoroasă pentru detaliile care lipsesc din scrierile lui Dio, însă trebuie citită cu atenție la perspectiva sa religioasă.
Tradiția rabinică păstrează, de asemenea, amintiri despre revoltă – surse care trebuie, la rândul lor, analizate în lumina contextelor lor religioase și literare. Cea mai veche dintre acestea, Mișna – o colecție de învățături juridice evreiești, compilată în jurul anului 200 după Hristos – menționează căderea localității Betar, printre dezastrele comemorate în ziua de „9 Av” (Tisha B'Av), o zi de post în iudaism, asociată cu o catastrofă națională. Scrierile rabinice ulterioare, inclusiv Talmudul, oferă relatări mai detaliate despre asedierea și căderea Betarului, despre executarea rabinului Akiva de către romani, precum și despre interdicțiile impuse de aceștia asupra unor practici evreiești, cum ar fi studierea Torei și circumcizia.
Dio, Eusebiu și literatura rabinică oferă informații despre modul în care revolta și urmările acesteia au fost păstrate în memoria comunităților ulterioare; în același timp, dovezile materiale – inclusiv monede și papirusuri – constituie o bază mai directă pentru reconstruirea evenimentelor și a condițiilor de pe teren, în cursul secolului al II-lea.
În ansamblu, cauza declanșării revoltei lui Bar-Kohba rămâne un subiect de dezbatere. După distrugerea Templului în anul 70 după Hristos, Ierusalimul a fost devastat. Revolta a reprezentat una dintre numeroasele confruntări majore dintre societatea evreiască și Roma, fiind, probabil, legată într-o oarecare măsură de intenția împăratului Hadrian de a reconstrui Muntele Templului sub forma unui templu roman. În orice caz, revolta s-a încheiat în anul 136 după Hristos, punând capăt, în mod efectiv, autonomiei politice evreiești în Iudeea; ulterior, Roma a integrat Iudeea în provincia Siria-Palestina.
Lauren K. McCormick
Redactor asistent al publicației "Revista de Arheologie Biblică"
NOI FILE DE LETOPISEȚ - 19 octombrie 2026
Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe
