Biserica Albaniei se opune comparării situației sale cu cea din Ucraina

Publicarea unor relatări despre Sinodul de la Kiev din 2018 au adus în atenția publicului o lucrare a Arhimandritului Grigorios Frangakis. Mai exact, după acordarea 'tomosului' (decretul de autocefalie) Bisericii Ortodoxe nou-create în Ucraina, Părintele Grigorios a susținut o Lucrare de Masterat în care a justificat acordarea acestui 'tomos', stabilind o paralelă cu acordarea, în trecut, a unui 'tomos' de autocefalie Bisericii Ortodoxe a Albaniei.

Cancelaria Sfântului Sinod al Bisericii Albaniei a formulat acum un răspuns oficial prompt la această lucrare, explicând de ce o astfel de comparație este nepotrivită. Totodată, documentul subliniază aspecte problematice legate de încercarea Patriarhiei Constantinopolului de a soluționa problema schismei bisericești din Ucraina. În continuare, publicăm traducerea integrală a acestui răspuns din partea Bisericii Ortodoxe a Albaniei.

Biserica Ortodoxă Autocefală a Albaniei
Cancelaria Sfântului Sinod

Referitor la lucrarea de masterat a arhimandritului Grigorios Frangakis despre „Problema bisericească din Ucraina”

Lucrarea de Masterat a Arhimandritului Grigorios Frangakis, Secretar-Șef al Marii Biserici a lui Hristos – intitulată „Despre soluționarea chestiunii bisericești din Ucraina de către Biserica-Mamă din Constantinopol (Chestiunea hirotoniilor)”, susținută recent la Facultatea de Teologie din Salonic (Universitatea Aristotel) și publicată online – abordează, de asemenea, acordarea autocefaliei Bisericii Albaniei în anul 1937. Cu toate acestea, informațiile prezentate sunt inexacte și, în mod indirect, induc în eroare. Diferențele sunt clare:

Episcopul Visarion Xhuvani, care a fost hirotonit în 1925 și ulterior — în 1929 — s-a autoproclamat „Arhiepiscop” al unei Biserici autocefale, nu a solicitat un 'ekliton' (apel), așa cum se susține în cazul lui Filaret. În schimb, el a cerut iertare, care i-a fost acordată. Totuși, în același timp, nu i s-a atribuit niciun rol de conducere în cadrul Bisericii Ortodoxe din Albania atunci când aceasta a fost declarată autocefală, în 1937.

Episcopul Agatanghel a fost hirotonit de Visarion, la 12 februarie 1929. Ulterior, el a fost caterisit, împreună cu toți ceilalți membri ai Sinodului — fapt anunțat în enciclica Patriarhiei Ecumenice intitulată „Către evlavioasa pleromă ortodoxă din Albania”, datată 25 februarie 1929. Prin urmare, Agatanghel nu a primit hirotonia de la un Episcop care fusese deja caterisit, excomunicat și anatematizat — așa cum a fost cazul lui Epifanie — și nici nu a devenit capul unei Biserici autocefale. Mai mult, niciun grup din Albania nu a fost marginalizat sau ignorat, spre deosebire de situația care i-a vizat pe Mitropolitul Onufrie [Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Ucraineane istorice și canonice] și pe cel puțin alți 90 de Episcopi.

De asemenea, merită menționat faptul că, în Tomosul patriarhal și sinodal de autocefalie, Biserica Albaniei este numită „soră” de trei ori, nefiind descrisă niciodată drept „fiică”. În mod similar, toate Bisericile Ortodoxe Locale sunt numite „surori” de trei ori, în cuprinsul documentului, și niciodată „fiice” — spre deosebire de terminologia utilizată în Tomosul pentru Ucraina. Totuși, cel mai important aspect este că, în Albania, s-au instaurat pacea și unitatea — spre deosebire de ceea ce s-a întâmplat în Ucraina, situație care a avut consecințe nefaste pentru întreaga lume ortodoxă.

Mai mult, Tomosul pentru Ucraina precizează: „Pe lângă cele de mai sus, declarăm că Biserica Autocefală din Ucraina recunoaște Preasfântul Tron Apostolic și Patriarhal Ecumenic drept cap al său, așa cum o fac și ceilalți Patriarhi și Întâistătători”. O astfel de prevedere nu există în Tomosul de Autocefalie al Bisericii Ortodoxe din Albania.

***

Toate cazurile citate în Lucrarea de Masterat menționată anterior drept analogii (Bulgaria, Serbia etc.) implică compararea unor circumstanțe care diferă de situația eclezială din Ucraina. De-a lungul secolelor, în cadrul multor Biserici Locale au apărut diverse schisme, din cauza unei game largi de factori și circumstanțe. Autorul lucrării tratează toate aceste situații ca pe o singură afecțiune — numită „schismă” — care necesită un tratament uniform. Totuși, așa cum diferite boli necesită abordări terapeutice diferite, același principiu se aplică și fenomenului schismei. Cazul Ucrainei este similar cu Schisma Meletiană, așa cum este analizat într-un studiu al Mitropolitului Vasile al Smirnei — fost Mitropolit de Anhialos —, care ne-a fost transmis de Patriarhia Ecumenică împreună cu răspunsul său oficial, datat 20 februarie 2019.

Soluționarea Schismei Meletiene și primirea în Biserică — prin intermediul 'iconomiei' (pogorământ pastoral) — a celor hirotoniți în mod neregulamentar de către Meletie a presupus următoarele etape: a) pocăința; b) punerea mâinilor de către un Episcop canonic, însoțită de rugăciune, în conformitate cu cuvintele Sfântului Atanasie: S-a hotărât ca cei hirotoniți de el să fie primiți în comuniunea eclezială, după ce au fost confirmați printr-o *mystikōterā cheirotonia* — adică «confirmați printr-o hirotonie mistică [i.e., nesolemnă — n. trad.]»[1] (prin simpla punere a mâinilor, fiecare dintre ei a fost confirmat în treapta sa preoțească) — și (c) restabilirea păcii printr-o hotărâre a unui Sinod Panortodox. Acesta este un principiu care se aplică reintegrării tuturor cazurilor schismatice similare în Biserica Ortodoxă și indică o posibilă soluție la problema existentă.

Este un fapt general acceptat că un Episcop care săvârșește hirotonii acționează în numele Bisericii, atunci când se află în interiorul ei, slujind ca «iconom al Tainelor lui Dumnezeu». În afara Bisericii, el este lipsit de orice har sacramental, iar orice act sacramental săvârșit de el este invalid și nul.

Teoria caracterului de neșters al preoției — acceptată în lumea romano-catolică — chiar dacă ar fi adoptată temporar ca ipoteză de lucru, nu constituie un argument pentru transmiterea harului sau pentru validitatea succesiunii apostolice.

Chiar dacă am presupune că anumite urme ale hirotoniei ar fi rămas, rămâne faptul că, atunci când cel care hirotonisește este separat de Biserică — caterisit, anatematizat și exclus din comuniunea eclezială — el devine inoperant și nu transmite niciun fel de har (întocmai ca un aparat electric care nu mai transmite energie atunci când este deconectat de la rețeaua electrică). Ceva ce nu a avut loc în realitate nu poate fi declarat, printr-o simplă decizie administrativă, ca fiind petrecut, existent și valid. Acesta este, tocmai, nucleul problemei privind validitatea hirotoniei lui Epifanie, săvârșită de Filaret. În mod firesc, Biserica — izvor al harului dumnezeiesc — acționează în anumite situații potrivit 'acriviei' (respectarea strictă a canoanelor), iar în altele potrivit 'iconomiei', având întotdeauna ca scop împlinirea chemării la armonie și „silindu-se să păzească unitatea Duhului, întru legătura păcii” (Efeseni 4, 3). În chestiuni de o importanță majoră, astfel de demersuri ar trebui întreprinse în cadrul unui Sinod Panortodox, pentru a nu lăsa loc niciunei îndoieli.

Biserica Albaniei nu a adoptat poziția rusească. Dimpotrivă, a fost prima care a semnalat folosirea Sfintei Taine a Dumnezeieștii Euharistii ca mijloc de a impune viziunea Patriarhiei Moscovei, condamnând o asemenea practică. Ea nu a pus în niciun fel la îndoială dreptul de *ekliton* (dreptul de apel), nici necesitatea acordării autocefaliei Ucrainei. Într-o scrisoare trimisă ca răspuns Patriarhiei Ecumenice, la 19 martie 2019, a propus aplicarea aceleiași proceduri care a dus la soluționarea Schismei Meletiene în cadrul Primului Sinod Ecumenic. Deși și-a exprimat — așa cum era firesc — rezervele dogmatice întemeiate, cu privire la procedura de acordare a autocefaliei (la fel cum au procedat și alte Biserici Ortodoxe), ea continuă să pledeze pentru convocarea unui Sinod Panortodox, în cadrul căruia, sub călăuzirea Duhului Sfânt, să poată fi soluționată problema bisericească ce îi privește pe toți creștinii ortodocși.

Convingerea fundamentală rămâne aceea că Dumnezeiasca Euharistie, succesiunea apostolică și sinodalitatea constituie temeliile de neclintit ale unității ortodoxe, în vreme ce scopul urmărit rămân pacea și unitatea Ortodoxiei în întreaga lume.

Tirana, 15 noiembrie 2022
Din partea Cancelariei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Autocefale a Albaniei

[1] Atanasie, 'Despre hotărârile Sinodului de la Niceea', capitolul 36, partea 7, rândul 2, TLG. Termenul 'mystikōtera' (μυστικωτέρᾳ) înseamnă „mistic”, „cu voce liniștită” sau „în taină”. Pentru semnificația cuvântului μυστικωτέρᾳ într-un context liturgic, a se vedea: A Patristic Greek Lexicon, editat de G. W. Lampe, D.D., Oxford, Clarendon Press, 1961, p. 894.

NOI FILE DE LETOPISEȚ - 15 octombrie 2026
Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe