Afișare
Slujbe în direct
Calculator
  •  Sfintele Moaște ale Sfintei Noi Mucenițe Hrisa (Zlata) ajung în localitatea sa natală  •  Icoana minunată Ivironița din Hawaii în Biserica „Sfânta Olimpia” Norwood, New York  •  Patriarhul Serbiei, primit cu onoruri depline la Parlamentul Australiei  •  Icoana minunată din Hawaii și sfinte moaște ale unor Sfinte americane, spre închinare în New Jersey  •  Sfinții Cuvioși Teofil și Iacob, egumenii Mânăstirii Omuș (Pskov)  •  Icoana GORBANEVKA a Maicii Domnului, cinstită în Eparhia de Poltava  •  ÎPS Laurenţiu, la zi aniversară: Cele trei dimensiuni ale păcii  •  Mutarea istorică a sfintelor moaște ale Episcopului Gherasim de Abydos în Boston  •  Discursul memorabil al lui Marco Rubio de pe istoricul Pnyx din Atena (TEXT INTEGRAL)  •  Sfântul Cuvios Ilarion, Egumenul din Gdov și de lângă Lacul Pskov  •  Școlile creștine din Siria își reiau activitatea  •  În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica  •  Peste 4200 de creștini au fost uciși în Nigeria de la începutul anului  •  Delegație a Bisericii Ortodoxe Ucrainene istorice și canonice, în Georgia - 1700 de ani de creștinism ca religie de stat  •  Sfintele Moaște ale Sfintei Anastasia a Serbiei, în Kralievo  •  Patriarhul Serbiei a sfințit Biserica Sfântul Arhidiacon Ștefan din Keysborough, Australia  •  Nu sarea mării hotărăște dulceața peștilor...  •  Sfânta și Fericita Schimonahie Parascheva (Pașa din Sarov) cea nebună pentru Hristos  •  Sfântul Cuvios Ilarion Schimonahul, din Lavra Peșterilor din Kiev  •  Atenție la spații! Ce indicații ascund spațiile albe din vechile manuscrise ale Bibliei ebraice  •  Pustnicul din Rila, în Sala Mare a Operei din Sofia  •  Mitropolitul Ioan: Nădejdea creștină este mult mai profundă decât optimismul superficial  •  Biserica Estoniei și Mânăstirea Piuhtița atacă la CEDO noua lege împotriva Bisericii  •  S-au descoperit sfintele moaște ale Noului Martir Constantin (Sinatinovschi)  •  Felicitări din partea Patriarhului Rusiei, adresate Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din America  •  Patriarhul Chiril a condus slujba de sărbătoarea Sfântului Serghie, în Lavra sa  •  Aducerea sfintelor moaște ale Sfântului Ilarion, Episcop de Meglin (Bulgaria)  •  Soarele din farfurie - circuit expozițional în sectorul Olărit  •  Biserica Ortodoxă Poloneză, la sărbătorea Icoanei Maicii Domnului din Lesna  •  Dumnezeu răspunde, pe măsura credinței noastre  •  Cei care se ridică la putere își pierd mințile...  •  Problema Ucrainei: un document din Constantinopol relevă presiuni politice înaintea Sinodului din 2018  •  Parohiile rusești din SUA prezintă cea mai mare creștere a numărului de enoriași dintre toate jurisdicțiile ortodoxe  •  ARESTAT, ELIBERAT pentru o zi, ARESTAT din nou și ucis împreună cu susținători ai săi. Aflarea sfintelor moaște ale Sfântului Nicodim de Belgorod  •  A fost descoperit un fragment din cel mai vechi tratat de pace din lume  •  Sfântul Nicodim Milaș - lauda Episcopiei Dalmației a Bisericii Ortodoxe Sârbe și orașului Sibenik  •  Sfânta Fericita Parascheva din Diveevo (Pașa din Sarov), cea pe nedrept uitată  •  40 de ani de slujire arhierească a Arhiepiscopului Ștefan de Ohrida  •  Educația ar trebui să modeleze chipul lui Dumnezeu în ființa umană, nu să-l desfigureze!  •  Icoana FILERMOS (Filersk) a Maicii Domnului  •  Orice deposedare a cetățenilor de suveranitatea lor constituie o ocupație... Când „progresiștii” își leapădă masca  •  Grecia: Scoaterea la lumină a sfintelor moaște ale Cuviosului Onufrie  •  Slujba Sfințirii Aghiasmei, în Parlamentul Greciei  •  Patriarhului sârb Porfirie vizitează Mitropolia Australiei și Noii Zeelande  •  Reacția Bisericii Ortodoxe la faptul că în Vidin se ridică chipul unei divinități păgâne  •  Sute de credincioși au întâmpinat Cinstitul Cap al Sfântului Clement de Ohrida, la Stara Zagora  •  O baie ritualică (mikveh) din epoca celui de-Al Doilea Templu a fost descoperită și apoi mutată  •  Evlavie și prestigiu în Ierusalimul din perioada târzie a celui de-al Doilea Templu  •  Chantilly, la 10 ani: Conferință internațională despre Sinodul din Creta  •  Sfântul Artemie din Verkola, tânărul cel drept
Starea Drumurilor
TEXT MARE ALB NEGRU ASCUNDE VIDEO ASCUNDE IMAGINI INVERSARE CULORI
Informația care stă la baza celorlalte știri...
Se încarcă...

Patriarhul Serbiei, primit cu onoruri depline la Parlamentul Australiei

Patriarhul Porfirie, primit la Parlamentul Australiei
Scris de Redacția Știri | Lăcașuri Ortodoxe
Publicat pe 15.10.2026 la 07:11

Conform informațiilor promite din Canberra, Preafericitul Părinte Porfirie, Patriarhul Serbiei, a fost primit cu onoruri depline la Parlamentul Australiei, în Canberra, luni, 12 octombrie.

Președintele Camerei Reprezentanților a declarat că este o onoare deosebită să-l întâmpine în „casa democrației australiene”.

Patriarhul a ajuns în Australia pe 7 octombrie (vezi ARHIVA LO), pentru o vizită pastorală de 10 zile. Duminică, 11 octombrie, a sfințit Biserica „Sfântul Arhidiacon Ștefan” din Keysborough, Melbourne (vezi LO).

Președintele Camerei, Milton Dick, a afirmat că Preafericirea Sa este cunoscut de multă vreme ca o persoană profund dedicată sprijinirii tinerilor – nu doar în cadrul propriei comunități, ci și la nivel global – și a subliniat că această vizită are o semnificație deosebită pentru comunitatea sârbă din Australia.

„Comunitatea sârbă din Australia este foarte respectată și face parte din istoria țării noastre de generații întregi... Australia și Serbia sărbătoresc 60 de ani de prietenie trainică și relații diplomatice. Sârbii din Australia au adus contribuții remarcabile vieții sociale, culturale, economice și civice”, a declarat Dick, după cum relatează surse din cadrul Bisericii Ortodoxe Sârbe.

Ambasadorul Ștefanovici a menționat că vizita Patriarhului Porfirie este a treia vizită a unui Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Sârbe în Australia, urmând celor ale predecesorilor săi, Patriarhii Pavle (2004) și Irineu (2016).

„Mesajul Dumneavoastră despre pace, dialog și înțelegere reciprocă rezonează profund cu această națiune multiculturală. Într-o lume confruntată cu provocări complexe, viziunea Dumneavoastră ne amintește valorile universale pe care umanitatea le recunoaște prin credință și cultură”, a spus Ștefanovici.

Patriarhul Porfirie a mulțumit Statului Australian, pentru că a oferit multor sârbi șansa de a-și clădi un cămin pe aceste meleaguri.

„Am constatat că sârbii de aici nu sunt străini. Se simt ca acasă, dar nu au uitat de unde au plecat. Ei fac parte din această comunitate – și nu întâmplător, ci datorită iubirii și deschiderii de care dau dovadă această țară și poporul său”, a spus Patriarhul Porfirie, invitându-și gazdele să viziteze Serbia.

La încheierea momentului de bun venit, Alex Antic, senator pentru Australia de Sud și vicepreședinte al Grupului de Prietenie cu Serbia – care are el însuși rădăcini sârbești – l-a salutat, de asemenea, pe Patriarh.


***

Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna octombrie 2026.

CARTEA SFINȚILOR