Sfântul Filotei Aghiorâtul

Zi de cinstire aparte: 21 octombrie (†1610)

Sfântul Filotei (Filoteu) s-a născut în anul 1526 în Hrisopolis (lângă actualul oraș Kavala, în nordul Greciei). Părinții săi proveneau din Elateia, în Asia Mică, și au emigrat în Hrisopolis, de teama agarenilor; acolo au avut doi fii, dintre care unul a primit numele de Teofil. 

Pe când erau încă foarte mici copiii, tatăl lor a murit, lăsându-i în grija mamei lor, Evdochia. Într-o zi, însă, cei doi copii au fost luați de turci, pentru a fi crescuți în credința musulmană, ceea ce a pricinuit o mare durere Evdochiei. După o vreme, neavând nicio veste despre soarta fiilor săi, ea a căutat mângâiere și speranță retrăgându-se într-o mânăstire de maici din apropiere, unde și-a închinat viața Domnului.

Între timp, Teofil și fratele său au rămas neclintiți în credința creștin-ortodoxă. Înduioșată de lacrimile lor și ale mamei acestora, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu li S-a arătat și i-a eliberat în chip minunat din robie. Totodată, Ea le-a poruncit celor doi frați să devină călugări într-o mânăstire din Neapolis, care era închinată Dânsei. Cei doi frați s-au grăbit să împlinească voia Maicii Domnului și, cu mult râvnă, s-au ostenit să dobândească toate virtuțile, învrednicindu-se astfel de primirea chipului îngeresc (călugăria). La tunderea în monahism, Teofil a primit numele de Filotei.

Într-o zi de mare sărbătoare, când maicile de la mânăstirea respectivă au mers să prăznuiască în mânăstirea călugărilor din vecinătate, printre ele se afla și Evdochia. Ea a auzit un călugăr strigându-l pe Filotei, iar în clipa în care acesta a răspuns, mama sa i-a recunoscut vocea. După o revedere plină de lacrimi și de bucurie, însoțită de mulțumiri aduse Născătoarei de Dumnezeu, toți trei s-au dăruit, cu și mai multă râvnă, nevoinței și rugăciunii, pentru a se arăta vrednici de chipul îngeresc pe care îl purtau. 

Cel rău, însă, nevrând să se recunoască învins, și-a concentrat atacurile asupra lui Filotei. El a încercat să-i corupă fecioria, folosindu-se de o călugăriță stăpânită de un duh necurat. Însă Filotei, asemenea Patriarhului Iosif cel Curat, a scăpat din cursele celui rău.

În jurul anului 1551, la vârsta de 25 de ani, Filotei pornea spre Muntele Athos, așezându-se la Mânăstirea Dionisiu. Acolo, nevoințele sale ascetice – în special smerenia și râvna în slujirea lui Hristos – au atras admirația tuturor Părinților.

După câțiva ani petrecuți în ascultare, Filotei s-a prefăcut bolnav și fără auz, pentru a primi binecuvântarea de a se retrage în singurătate, într-o peșteră din apropierea mânăstirii. Acolo, s-a dedicat rugăciunii curate și a rezistat atacurilor demonilor. Când s-a aflat că nu era bolnav, ci că a simulat boala pentru a se angaja în lupte duhovnicești mai intense, s-a mutat în alt loc, dorind să evite laudele Părinților.

În noul său așezământ, a dobândit trei ucenici. În această perioadă a devenit cunoscut pentru minunile sale și pentru darul înaintevederii.

La vârsta de 84 de ani, simțind că i se apropie sfârșitul, Sfântul le-a cerut ucenicilor săi ca, după trecerea sa la cele veșnice, să nu-i îngroape trupul, ci să-l lase, fără nicio slujire, în adâncul pădurii, spre a fi devorat de fiarele sălbatice. Astfel, după ce a adormit cu pace întru Domnul în anul 1610, ucenicii săi au împlinit întocmai porunca primită, deși au făcut-o cu multă durere în suflet. 

Însă, Dumnezeu nu a îngăduit ca sfintele sale moaște să fie batjocorite. Mai târziu, un călugăr de la Mânăstirea Dionisiu, care pescuia pe țărm, a zărit o lumină puternică – crezând, la început, că este un incendiu în pădure. Grăbindu-se să ajungă la fața locului, a descoperit capul Sfântului și l-a dus imediat ucenicilor acestuia; aceștia l-au primit cuvenita cinstire, fiind apoi venerat de toți.

Hartă: Tesalia, în Grecia

Capul Sfântului Filotei se păstrează până astăzi în Mânăstirea Petra din Tesalia, fiind așezat într-o raclă de argint și venerat de toți vizitatorii. În anul 1972, Părintele Gavriil din Dionisiu a dus o parte din sfintele moaște ale Sfântului, de la Mânăstirea din Koroni la Mânăstirea Dionisiu.



Din alte înscrisuri istorice, mai aflăm, de asemenea:

Sfântul Filotei de la Mănăstirea Dionisiu din Muntele Athos a fost originar din Elateia, născându-se în anul 1526. De teama turcilor, părinții săi s-au mutat la Hrisupoli, în Macedonia, unde tatăl său a trecut la cele veșnice la scurt timp după aceea. Copilul Filotei și fratele său au fost prinși de turci și aruncați în temniță.

Au fost eliberați în chip minunat, de către Maica Domnului. Dânsa li s-a arătat copiilor luând chipul mamei lor și i-a dus la Mânăstirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din orașul Neapolis, în Asia Mică. Acolo, cei doi frați au primit tunderea în monahism. Îndeplinind cu sârguință toate ascultările rânduite de stareț, au ajuns să ocupe slujirea de ecleziarhi.

Între timp, prin purtarea de grijă tainică a Dumnezeieștii Pronii, Evdochia — mama Sfântului Filotei — ajunsese și ea într-o mânăstire de maici din același oraș. Timp de mulți ani, ea nu a știut absolut nimic despre soarta fiilor săi. Vizitând o mânăstire de călugări, împreună cu alte maici, cu prilejul hramului bisericii, Evdochia și-a recunoscut fiii. Când i-a întrebat cum de au ajuns acolo, ei i-au răspuns: 
„Ar trebui să știi, căci tu însăți ne-ai eliberat din mâinile turcilor și ne-ai scos din temniță”. 

Astfel, Evdochia s-a convins de mijlocirea Maicii Domnului, căci doar rugându-se Născătoarei de Dumnezeu își mai găsise, până atunci, mângâierea. Aflând despre revederea plină de bucurie dintre mamă și fiii săi, precum și despre eliberarea lor minunată, frații din obștea mânăstirii s-au adunat în jurul lor și L-au slăvit pe Domnul.

În anul 1551, după trecerea la cele veșnice a mamei sale, Sfântul Filotei a plecat în Sfântul Munte, la vârsta de 25 de ani. S-a alăturat obștii Mânăstirii Dionisiu, unde nevoințele sale ascetice au devenit un exemplu pentru mulți. Mai târziu, căutând o liniște mai deplină, a simulat o boală în urma căreia ar fi rămas fără auz, după care s-a retras într-o peșteră din afara mânăstirii. Acolo, s-a dovedit a fi un ascet admirabil și un biruitor al duhurilor rele. Când s-a aflat că boala sa fusese doar o prefăcătorie, a fost nevoit să-și schimbe locul de viețuire, pentru a evita cinstirea din partea oamenilor. În noul său lăcaș, a luat pe lângă sine trei ucenici. Dedicându-se rugăciunii, Sfântul Filotei a atins o înaltă desăvârșire duhovnicească și a primit darul înainte-vederii.

În anul 1610, Cuviosul a adormit întru Domnul, la vârsta de optzeci și patru de ani. Înainte de sfârșit, le-a cerut ucenicilor săi să nu-i îngroape trupul, ci să-l arunce, fără nicio cinste, în pădure, spre a fi mâncat de fiare și de păsări. Ucenicii i-au împlinit dorința, însă Dumnezeul Cel Bun a preamărit sfintele moaște ale Sfântului, printr-o strălucire minunată. Un călugăr a luat capul Sfântului și l-a încredințat ucenicilor acestuia.

Viața Cuviosului a fost consemnată de monahul Daniel de la Mânăstirea Dionisiu, care a copiat un manuscris mai vechi, alcătuit de monahul Agapie Lantos în anul 1802; lucrarea a fost publicată ulterior la Veneția, în 1872.

***
Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna octombrie 2026.