Bisericile din America Latină protesteaza impotriva schimbarii presedintelui din Paraguay

Fernando_Lugo O organizaţie care reprezintă Bisericile Protestante din America Latină a formulat o scrisoare adresata guvernului din Paraguay, in care isi exprima ingrijorarea cu privire la rapiditatea cu care preşedintele Fernando Lugo a fost îndepărtat din funcţie, saptamana trecuta, din cazua incapacitatii de a menţine armonia socială.

În scrisoarea adresată Senatului Paraguayan şi Camerei Deputaţilor, Alianţa Bisericilor Presbiteriene şi Reformate din America Latină, a declarat:

"Decizia din 21 iunie 2012 reprezinta un indiciu clar că nu a avut loc un proces echitabil".

Scrisoarea este semnată de secretarul general al organizaţiei, Dario Baroln, potrivit unui comunicat de presă al Comuniunii Mondiale a Bisericilor Reformate (WCRC), informeaza Serviciul de presa Lăcașuri Ortodoxe, al Agentiei de stiri Lacasuri Ortodoxe.

Între 1994-2006, Lugo a fost episcopul diecezei San Pedro. Pentru implicarea sa socială a fost numit "episcopul săracilor". În decembrie 2006 Congregația pentru Episcopi l-a dezlegat de obligațiile sacerdotale. În aprilie 2008 a câștigat alegerile prezidențiale din Paraguay.

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.