Lucrările comune ale Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei şi Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Olteniei

Joi, 22 ianuarie 2009, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Daniel, Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei şi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, se vor desfăşura lucrările Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, întrunit la Reşedinţa Patriarhală. Pe ordinea de zi de vor afla, cu prioritate, definitivarea textelor liturgice ale sfinţilor dobrogeni: Sfântul Ierarh Bretanion, Sfântul Ierarh Teotim, Sfinţii Martiri Epictet şi Astion, Sfinţii Martiri Zotic, Atal, Camasie şi Filip de la Niculiţel şi Sfinţii Cuvioşi Ioan Casian şi Gherman, precum şi definitivarea textului Acatistului Sfântului Dionisie Exiguul cel Smerit.

Membrii Sinodului Mitropolitan vor dezbate şi proiectul „Ghidului pentru examenul de capacitate preoţească” şi alte aspecte legate de viaţa pastoral-misionară şi administrativ-bisericească a parohiilor şi mănăstirilor din cuprinsul Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei.

În cadrul acestei şedinţe, un moment important, la care vor participa şi membrii Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Olteniei, îl constituie evaluarea stadiului lucrărilor la albumul „Domnitorii şi ierarhii Ţării Româneşti. Ctitoriile şi mormintele lor”. Lucrarea va fi editată de cele două mitropolii în cursul acestui an, cu prilejul sărbătoririi a 650 de ani de la recunoaşterea întemeierii Mitropoliei Ţării Româneşti, la anul 1359.

Vineri, 23 ianuarie a.c., membrii Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei şi ai celui al Mitropoliei Olteniei vor participa la momentul aniversar dedicat împlinirii a 150 de ani de la Unirea Principatelor Române, moment care va avea loc la Catedrala Patriarhală şi Palatul Patriarhiei.

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.