Întrunirea Adunării Generale a Asociaţiei Centrul Diaconal „CASA CREŞTINĂ” – Târgovişte

Miercuri, 28 Ianuarie 2009, s-au desfăşurat lucrările Adunării Generale a Asociaţiei Centrul Diaconal „CASA CREŞTINĂ”, sub preşedinţia Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei.

Aşa cum a reieşit din Raportul de activitate pe anul 2008, asociaţia a avut în vedere realizarea de acţiuni sociale şi caritabile, organizarea de seminarii şi de cursuri de informare, dar şi desfăşurarea de numeroase proiecte sociale. De asemenea, activitatea Asociaţiei Centrul Diaconal „CASA CREŞTINĂ” a fost axată şi pe acţiuni de informare a clerului, a credincioşilor şi a tinerilor, cu privire la accesarea Fondurilor Europene şi a altor surse de finanţare, dar şi pe acţiuni cu privire la prevenirea şi combaterea unor fenomene sociale îngrijorătore, precum traficul de fiinţe umane, consumul de droguri şi violenţa domestică.

Pentru anul 2009, Asociaţia îşi propune înfiinţarea unui Centru de informare şi consiliere a victimelor violenţei domestice, precum şi a unui Centru de sprijin pentru tineret, care va iniţia organizarea unui grup de voluntari. Se intenţionează, bineînţeles, susţinerea proiectelor sociale şi culturale locale şi realizarea de parteneriate, atât cu autorităţile publice şi private, cât şi cu Organizaţii Non-Guvernamentale din ţară şi străinătate.

Asociaţia Centrul Diaconal „CASA CREŞTINĂ” – Târgovişte a fost înfiinţată în anul 2004 şi funcţionează cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Mitropolit Nifon.

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.