Publicat pe 29.01.2009

“Controlul Americii, ca şi controlul celor mai multe ţări occidentale, este în mâinile banilor evreieşti” – Fatima Hajaig

 

 

 

Ministrul adjunct al Afacerilor Externe din Africa de Sud, Fatima Hajaig, s-a aflat astăzi în centrul unei controverse în care a afirmat că “banii evreieşti” controlează Statele Unite, raportează presa.

 

“Controlul Americii, ca şi controlul celor mai multe ţări occidentale, este în mâinile banilor evreieşti”, a spus în timpul unei reuniuni la mijlocul lunii ianuarie, în Johannesburg, Hajaig, citata de mass-media.

 

Evreii “controlează America, indiferent de ce guvern este la putere, fie că sunt republicani sau democrati, fie că este Barack Obama sau George Bush”, a continuat ea.

 

Asociaţia evreiască “Board of deputy” a declarat AFP, că au depus o plângere împotriva ministrului adjunct la Comisia pentru Drepturile Omului, un organism consultativ creat prin Constituţia post-apartheid.

 

“Declaraţiile ministrului sunt incorecte, provocatoare şi scandaloase. În secolul XXI, în tânăra noastră democraţie, ar trebui să învăţăm respectul reciproc şi să ne abţinem de la astfel de declaraţii”, a adăugat preşedintele Asociaţiei, Zev Krengel.

 

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Ronnie Mamoepa nu doreşte să comenteze acest caz. Guvernul “se angajează să lupte împotriva tuturor formelor de rasism, inclusiv a antisemitismului”, a spus acesta.

 

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.