Programul zilei va debuta la ora 10.00 cu slujba Te Deum oficiată la Biserica Parohiei Centru din Alba Iulia şi se va continua cu lucrările propriu-zise, care se vor desfăşura în Sala de Conferinţe a Hotelului „Parc” din Alba Iulia.
În cadrul acestei întâlniri după cuvântul ierarhului nostru – IPS Andrei – se vor prezenta rapoartele generale anuale ale consilierilor eparhiali, conţinând activitatea pastorală, misionară, administrativă, economică, culturală şi filantropică a Eparhiei pe anul 2008.
Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia are în cuprinsul său judeţele Alba şi Mureş şi este împărţită în 10 protopopiate, câte 5 în fiecare judeţ.
Conform Statutului de organizare a Bisericii Ortodoxe Române, Adunarea Eparhială este organul deliberativ pentru toate chestiunile administrative, culturale, economice, social-caritative şi misionare ale Eparhiei. Aceasta se compune din reprezentanţi ai clerului şi ai credincioşilor, în proporţie de 1/3 clerici şi 2/3 mireni, aleşi pe termen de 4 ani, numărul total al membrilor fiind de 30.