Pastorala la Naşterea Domnului – † PS. Sebastian, Episcopul Slatinei

Pastorala la Naşterea Domnului – † PS. Sebastian, Episcopul Slatinei

DE LA DARURILE MAGILOR LA MOŞ CRĂCIUN

sau

DESPRE SECULARIZAREA JERTFEI

† SEBASTIAN,

cu darul lui Dumnezeu Episcop al Slatinei,

Iubitului nostru cler şi popor har şi pace de la Dumnezeu,Tatăl nostru, iar de la Noi arhiereşti binecuvântări!

Preacucernici Părinţi,

Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,

Încă de la începuturi, darurile aduse de oameni lui Dumnezeu au fost înţelese ca jertfe izvorâte din dragostea pe care ei o nutreau faţă de El. Aşa se face că Abel şi Cain, fiii protopărinţilor noştri Adam şi Eva, I-au adus lui Dumnezeu ca dar jertfă din mieii turmelor şi din roadele pământului, iar jertfa lor a fost primită, respectiv respinsă, funcţie de dragostea ce le-a insuflat darurile (Facere 4, 3-5). După modelul acelora, şi urmaşii lor – nu doar din rândurile poporului ales, ci din toate neamurile – au înţeles să-şi exprime dragostea faţă de Dumnezeu aducându-I dar de jertfă potrivit credinţei şi concepţiilor lor despre Divinitate. Iată aşadar cât de profundă a fost dintotdeauna legătura dintre daruri, jertfă şi cea mai mare poruncă din Lege – dragostea (Marcu 12, 31).

În icoana Naşterii Domnului Iisus Hristos, alături de Prunc şi de Maica Sa, alături de păstori şi de turmele lor, de îngeri şi de doxologiile lor, de stea şi de lumina ei, de animale şi de căldura suflării lor, apar şi Magii veniţi din răsărit cu darurile lor. Aceştia au străbătut mări şi ţări, din ţinuturile îndepărtate ale Orientului, spre a aduce Noului Născut – lui Mesia Celui întrupat în istorie acum mai bine de 2000 de ani – daruri împărăteşti de „aur, tămâie şi smirnă” (Matei 2, 11). Erau darurile, jertfa şi expresia dragostei lor! Şi, probabil după modelul acestora au înţeles şi creştinii să aducă totdeauna de Crăciun ca jertfă daruri, expresie a dragostei faţă de Cel ce ne-a adus în dar mântuirea şi faţă de cei spre care se îndrepta generozitatea lor. A fost un exerciţiu personal şi general de dărnicie sfântă, totodată de jertfă curată şi, mai ales, de dragoste sinceră.

În secolul al XIX-lea însă, a apărut nevoia „singularizării” şi „mitologizării” celui ce aduce daruri, în persoana lui „Moş Nicolae”, „Moş Crăciun”, „Sfântul Vasile” sau – subversiv – „Moş Gerilă”, darul, jertfa şi dragostea fiind monopolizate cu timpul de personajul din ce în ce mai străin de „valorile” caracteristice iniţiale.

Aşa se face că, de la sfântul bun şi plin de dragoste, s-a ajuns astăzi la „moşul” – dacă mai este moş – de-a dreptul caraghios, dizgraţios, insinuant sau chiar vulgar. Este expresia secularizării noastre, adică a decreştinării şi a noţiunii de dar, şi a ideii de jertfă, dar şi a conceptului de dragoste. Dacă la început darurile constituiau jertfă şi erau expresia dragostei noastre, în cele din urmă acest „personaj”, din ce în ce mai necreştin, ne-a furat sentimentele, ne-a instituţionalizat dragostea şi ne-a artificializat comuniunea.

Este motivul pentru care, de cele mai multe ori, de la daruri s-a ajuns la cadouri sau „plocoane”, de la jertfă – ca profunzime a gestului de a dărui – s-a ajuns la obicei mecanic, obligaţie „de serviciu” sau, şi mai rău, interes, iar de la dragoste sinceră s-a ajuns la complezenţă şi felicitări formale. Este neputinţa noastră de a mai iubi, într-o lume care se decreştinează şi se desacralizează pe zi ce trece, locul adevăratelor valori fiind luat tot mai mult de sentimente simulate, gesturi şi fapte mai mult sau mai puţin improvizate, ori relaţii din ce în ce mai instituţionalizate.

Iubiţi fii sufleteşti,

Ce ne mai aduce astăzi Moş Crăciun, dacă nu ceea ce suntem sau ceea ce am ajuns să fim?! El ne oferă acum „cadouri” în loc de daruri, pentru că suntem din ce în ce mai puţin capabili de „a dărui” celuilalt din inimă „darurile” dragostei noastre sincere şi curate; în loc de jertfă ne aduce aniversare comemorativă, petreceri degradante, „cultură de supermarket” ori divertisment, pentru că acestea reprezintă tot mai mult modul în care înţelegem noi astăzi „jertfa creştină”; în loc de dragoste pentru Hristos Domnul – în cinstea Căruia sărbătorim Crăciunul şi Care, pentru aceasta ar trebui să se situeze în centrul dragostei noastre – ne aduce bucurii fără de Hristos, Crăciun fără „Cristos”, pentru că aşa au ajuns unii dintre noi să petreacă astăzi Naşterea Lui.

Vă întreb: Ce altceva reprezintă Crăciunul pentru creştinul care nu a ţinut postul pregătitor, care nu s-a spovedit şi nu s-a împărtăşit cu Sfintele Taine şi care nu a participat cu fior sfânt la slujba de Crăciun, dacă nu aniversare de rutină, scurt concediu de odihnă, vizită la prieteni, divertisment sau simplu folclor? Nimic comun cu adevărata „dăruire”, jertfă sau dragoste, în primul rând pentru Cel care Se naşte de Crăciun şi pentru însemnătatea acestui măreţ praznic! Vedeţi unde ne-a dus secularizarea?! Vedeţi ce ne-a făcut „Moş Crăciun”?! Nu acela bun, al copilăriei noastre curate, ci acesta al culturii comerciale „vestice”, al consumismului!… Unde mai este prezentă în viaţa noastră jertfa şi comuniunea cu „Cel sărbătorit”, câtă vreme noi petrecem Crăciunul fără Hristos şi ziua onomastică fără comuniune liturgică cu sfântul căruia îi purtăm (cu cinste?!) numele?

De aceea, la o zi sfântă ca aceasta, vă îndemn să încercăm să ne întoarcem pentru o clipă în noi înşine şi să ne întrebăm: unde sunt darurile de altădată, făcute cu jertfă sfântă şi cu dragoste caldă? Unde este dulceaţa purităţii şi a credinţei noastre nealterate şi necomercializate? De ce am uitat pe Hristos, rămânând doar cu Crăciunul acesta cu care în curând, probabil, nu o să ştim ce să mai facem?… Când Crăciunul nostru va uita cu totul de Hristos şi vom rămâne doar cu „spectacolul”, cu „concediul” şi cu „supermarketul”, ce se va mai alege, oare, de jertfa şi dragostea noastră? Haideţi, aşadar, să ne venim în fire şi să redescoperim Crăciunul cel adevărat şi pe Hristos care acum S-a întrupat! Să încercăm să retrăim în fiecare an tot ce ni s-a întâmplat mai sfânt vreodată de Crăciun!

Să presărăm Crăciunul cu daruri izvorâte din inimă, cu jertfă curată şi sinceră şi cu dragoste nealterată şi neinstituţionalizată! Să ne pregătim totdeauna pentru întâlnirea cu Hristos de Crăciun mai mult decât pentru oricare altă întâlnire şi, mai ales, creştineşte: postind, rugându-ne, spovedindu-ne şi împărtăşindu-ne cu Sfintele Lui Taine, dacă vrem să trăim cu adevărat la această sărbătoare „taina dragostei Lui” neţărmurite faţă de noi.

Să încercăm să ne întoarcem la Creştinismul acela autentic, care zace undeva prăfuit în lăuntrul nostru, creştinism demolat mai întâi de buldozerele comunismului, minimalizat apoi de politicile relativismului, iar în vremurile de astăzi deturnat şi bagatelizat de frenezia consumismului. Să ne întoarcem privirile acum, de Crăciun, şi spre cei dragi ai noştri de la ţară, unde s-a născut credinţa noastră, şi să încercăm să retrăim clipele de neuitat ale Crăciunului de altădată, ca premisă a renaşterii noastre. Să ne bucurăm de postul, de privegherea şi de pregătirea noastră deplină pentru sărbătoare; să savurăm colindul sfânt al micilor vestitori ai Naşterii Domnului, întâmpinându-i cu daruri şi cu jertfa dragostei noastre; să încercăm să fim creştini adevăraţi din nou, primenind fiinţa noastră de balastul timpului petrecut departe de cele sfinte şi să învăţăm să redescoperim taina darurilor celor adevărate, a jertfei şi a dragostei sincere şi neîntinate.

Să petrecem Sărbătorile cu Hristos, bucurându-ne creştineşte de daruri, de jertfa dragostei şi de dragostea de jertfă curată şi nesecularizată!

Al vostru către Domnul rugător,

† SEBASTIAN

EPISCOPUL SLATINEI