Publicat pe 20.12.2008

“Şi bătrânii sunt ai noştri”

 

 

In ziua de 19 decembrie 2008, la Centrul Eparhial al Episcopiei Severinului şi Strehaiei a avut loc o expoziţie de icoane pe sticlă, fotografii şi alte obiecte executate de bătrânii din Centrele Sociale de la Bâcleş şi Strehaia.

 

Această acţiune se înscrie în proiectul ,,Şi bătrânii sunt ai noştri”, iniţiat de Asociaţia Filantropia Severin a Episcopiei Severinului şi Strehaiei, arătându-se astfel implicarea tinerilor şi bătrânilor din judeţul Mehedinţi în viaţa socială a comunităţii.

 

Proiectul ,,Şi bătrânii sunt ai noştri” se desfăşoară din luna octombrie 2008 la nivelul judeţului Mehedinţi, fiind finanţat de Ambasada Americană la Bucureşti. Până acum au avut loc multe întâlniri de socializare cu bătrănii la sediul Centrelor Medico-Sociale din Mehedinţi, acestea toate fiind cunoscute ca terapie educaţională.

 

Aceste produse prezentate astăzi vor ajunge în centrele sociale de ]ngrijire a copiilor din judeţ.

 

Partenerii acestui proiect sunt: DGASP Mehedinţi, Asociaţia Română de Consiliere şi Sprijin, Colegiul Naţional traian, Colegiul Naţional Gheorghe Ţiţeica, Şc. Gen. Nr. 3, Sindicatul Judeţean al Pensionarilor şi Muzeul de Artă.

 

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.