publicat în: Arhivă

SALARIILE PREOŢILOR AU FOST CORELATE CU CELE ALE CADRELOR DIDACTICE DIN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR

În ziua de 20 noiembrie a.c., a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 778/2008 Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 155/2008, referitoare la modificarea Legii 142/1999 privind sprijinul statului pentru salarizarea clerului.


Această ordonanţă de urgenţă este rezultatul demersurilor întreprinse de Patriarhia Română în ultimele luni pe lângă Ministerul Economiei şi Finanţelor şi Guvernul Romaniei. Este vorba de o corelare şi nu de o asimilare, întrucât în baza acestui act normativ un preot va primi 65 % din salariul de bază al unui cadru didactic cu acelaşi nivel de studii, cu acelaşi grad profesional şi cu aceiaşi vechime. Pentru personalul clerical, activând în unităţi de cult cu venituri reduse, contribuţia din partea statului este de 80 % din salariul de bază al unui cadru didactic.