Lacasuri Ortodoxe: din Riyad – Arabia
12 filipinezi si un preot au fost arestati in timpul unei Messe catolice oficiate in secret
Politia Saudita a intervenit in timpul unei Messe catolice, care s-a oficiat in secret, si a arestat 12 credinciosi filipinezi si un preot catolic, acuzandu-i de prozelitism, a declarat astazi, miercuri 6 octombrie 2010, un cotidian saudit, citat de AFP.
©Traducere si redactare pentru Lacasuri Ortodoxe: Bogdan Roman
Operatiunea politiei a avut loc vinerea trecuta, atunci cand aproximativ 150 de filipinezi participau la o Messa intr-un hotel din Riyadh, a declarat ziarul Arab News.
Cei 12 filipinezi si preotul, a carui nationalitate nu a fost specificata, au fost acuzati de "prozelitism", a spus cotidianul citand un oficial al Ambasadei Filipineze in Riyadh.
Acestia au fost eliberati duminica, dupa asigurari din partea ambasadei sau a altor persoane, a declarat ziarul.
Arabia Saudita interzice practicarea oricarei alte religii decat Islamul. Cu toate acestea, slujbele religioase, cu un numar discret si limitat de participanti, sunt tolerate de catre autoritati in limitele unor zone rezervate expatriatilor, si in sanul adunarilor filipinezilor.
Mai mult de un milion de filipinezi sunt angajati in Arabia Saudita si reprezinta esenta comunitatii crestine in regat.
articol publicat in paginile scrise MONITOR Lacasuri Ortodoxe® nr. 38/2010





Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
