Cercetatorii sustin ca lipsa implicarii religioase are un efect asupra mortalitatii, echivalent cu 40 de ani de fumat cate un pachet pe zi
"Dumnezeu a murit! (semnat, Nietzsche)
Nietzsche a murit… (semnat, Dumnezeu)"
Nietzsche, ca si alti mari ganditori rationalisti ai sec. 19 – inc 20 (Freud, Marx, Frazer, Russel), il privea pe Dumnezeu ca un vestigiu al trecutului nestiintific, pe care umanitatea avea sa il depaseasca pe masura ce nivelul educational crestea. Cum stiinta a oferit multe explicatii realiste pentru misterele existentei, se astepta ca atractia irationala pentru religie si Dumnezeu in toate incarnarile sale, sa dispara.
Dar iata ca (spun autorii unei carti nou aparute: "De ce nu dispare Dumnezeu – Stiinta creierului si biologia credintei" A Newberg, E D’Aquili,V Rause) si in noul mileniu – o epoca a unei iluminari stiintifice si tehnologice fara precedent – religia si spiritualitatea continua sa dainuie. Daca Nietszche si contemporanii sai ar fi trait sa vada aceasta, probabil ca ar considera supravietuirea lui Dumnezeu drept un triumf al ignorantei asupra ratiunii. Convinsi ca credinta religioasa este bazata pe superstitie si iluzionarea eului temator, ar trage concluzia ca oamenii pur si simplu se atarna de Dumnezeu pentru ca le lipseste curajul de a infrunta lumea fara El.
Autorii cartii "De ce nu dispare Dumnezeu – Stiinta creierului si biologia credintei" , 2 neurologi si un psihiatru, considera insa ca nu este asa. Tenacitatea religiei se bazeaza pe faptul ca conexiunile creierului uman ofera credinciosilor experiente mistice care sunt adesea interpretate drept asigurari ca Dumnezeu exista. Acest lucru se datoreaza tot Evolutiei, care a favorizat capacitatile religioase ale creierului pentru ca s-au dovedit a fi foarte benefice omului:
Beneficiile religiei pentru sanatate sunt impresionante: oamenii cu orice credinta traiesc mai mult, au mai putine afectiuni ale inimii si un sistem imunitar mai bun (unele cercetari sustin ca lipsa implicarii religioase are un efect asupra mortalitatii echivalent cu 40 de ani de fumat un pachet pe zi- gasiti detalii in carte).
Mai mult, rata abuzului de droguri, alcool, a divortului, suicidului, depresiei, anxietatii, este mult mai scazuta in randul indivizilor religiosi.
Si poate cel mai sanatos aspect al religiei este sentimentul de control asupra unei lumi nesigure si haotice. Credinta intr-o putere mai inalta ofera credinciosilor asigurarea ca viata lor are un sens si un scop, ca nu sunt singuri in lupta pentru supravietuire si ca nu au de ce sa se teama. Aceasta credinta a fost o cruciala sursa de incredere si motivatie pentru umanitate, modelandu-i o mare parte din istorie si constituind o sursa de supravietuire a rasei. Astfel, avantajele puternice pentru supravietuire ale credintelor religioase ne arata ca este foarte probabil ca evolutia sa fi intensificat circuitele neurologice pentru a face posibil comportamentul religios, starile transcendente interpretate de noi ca fiind prezente ale unor puteri spirituale superioare.
Nu exista dubii ca starile transcendente din care apar religiile sunt neurologic reale – spun autorii – studiile de imagistica arata ca sunt functii observabile ale creierului, marea intrebare la care se cauta raspuns este: sunt aceste stari doar rezultatul functiei neurologice (conexiuni neuronale create de creier) sau chiar sunt experiente autentice pe care creierul este capabil sa le perceapa?
Pentru a da un raspuns acestei intrebari, autorii incep printr-o descriere a felului in care functioneaza creierul, ajungand la o concluzie interesanta: ceea ce credem despre realitate este doar o redare a realitatii create de creier. Nu exista o experimentare directa a realitatii, toate lucrurile pe care le percepe mintea – ganduri, sentimente, amintiri, dorinte, revelatii- intra in constiinta dupa ce au fost “adunate” si procesate bucata cu bucata de creier. Iar creierul are o constructie limitata si isi bazeaza perceptiile pe invatare. Experienta noastra asupra realitatii reprezinta numai descrieri la mana a doua a ceea ce ar putea fi sau nu real.
Atunci, poate ca misticii au dreptate: realitatea mistica ca dedesubtul felului in care mintea percepe ganduri, amintiri, emotii si obiecte, dedesubtul constiintei pe care o socotim sinele, se afla un sine mai profund, capabil sa perceapa o alta realitate, dincolo de cea construita subiectiv de creier, ar putea fi o posibilitate demna de luat in calcul .
Procesul de functionare a creierului si de formare a sinelui este detaliat in carte, fiind destul de complex pentru a putea fi explicat in cateva cuvinte. Cartea mi s-a parut insa una dintre cele mai interesante aparute in acest domeniu al stiintelor de frontiera, despre natura umana – incheie autoarea recenziei de mai sus, Ana Bescheru, in cadrul unui articol postat de portalul Stiinta.info, partener media Lacasuri Ortodoxe (prezent si in toolbarul Lacasuri Ortodoxe).
KSLCatalin – articol publicat in MONITOR Lacasuri Ortodoxe nr. 16 / 2010
