“Sa stim Cui sa ne deschidem inima!” – Lansare de carte: Ortodoxia in China

”Astazi am ascultat cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos despre atitudinea noastra fata de oameni. Domnul a spus: daca iti plac doar cei care te iubesc, care mai este diferenta dintre tine si oamenii obisnuiti, dintre tine si neamuri? Daca faceti bine doar celor ce va fac bine, care mai este diferenta dintre voi si cei care nu marturisesc pe Hristos? "Iubiti pe vrajmasii vostri si rugati-va pentru toti cei ce va prigonesc” se zice in Evanghelia dupa Matei, 5:44. Aceasta este exact diferenta dintre crestini si oamenii care traiesc dupa legile acestei lumi." – afirma Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk.

©Traducere si redactare pentru Lacasuri Ortodoxe: KSLCatalin


in data de 17 octombrie 2010, Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk, seful Departamentului pentru Relatii Externe al Patriarhiei Moscovei, a oficiat Sfanta Liturghie la Biserica Icoana Maicii Domnului "Bucuria tuturor celor impovarati", aflata pe strada Balsaia Ordinka, din Moscova. Arhiepiscopul Ionafan de Tulcin si Bratslav a participat, de asemenea, la Liturghie. Alaturi au mai fost vicepresedintele Departamentului pentru Relatii Externe al Bisericii, Egumenul Filip Riabik, asistentul presedintelui Departamentului, pr. Dimitrii Agheiev si ierodiaconul Ioan Kopeikin, secretarul Departamentului, pe relatii inter-crestine, pr. Dimitrii Sizonenko, alti membri si personal al Departamentului, clerici ai bisericii.

Biserica Icoana Maicii Domnului Bucuria tuturor celor impovarati-Mitropolit Ilarion

Prezent la Liturghie a fost si directorul executiv al Companiei "Grup Sintez", A. Korolev, secretarul executiv al Consiliului de Afaceri Ruso-Chinez, A. Kalasnik, directorul financiar al Tipografiei "Print-Atelie", I. Jukov, si membrul Departamentului de Ralatii externe, D. Petrovskii.

Corul Moscovit Sinodal, condus de artistul emerit al Rusiei, Alexei Puzakov, a dat raspunsurile la strana. Printre alte imnuri, corul a cantat "Binecuvinteaza suflete al meu pe Domnul!” si "Lauda pe Domnul, suflete al meu!", compuse de catre Arhiepiscopul Ionafan de Bratslav si Tulcin.

"Este destul de firesc sa-i iubim pe cei care ne iubesc" – continua Mitropolitul in cuvantul sau. "Noi raspundem cu dragoste la dragoste, intrucat acest lucru este inerent, exista in natura noastra umana. Cand oamenii ne fac un bine, le suntem recunoscatori si incercam sa le intoarcem binele intotdeauna. Dar cum putem invata sa-i iubim pe vrajmasii nostri? Cum putem invata sa nu raspundem raului cu rau, ci sa raspundem cu bine raului? Cum putem invata sa facem bine, fara sa asteptam vreo recunostinta?

Putem gasi raspunsul la aceste intrebari in cuvintele Sfantului Pavel, pe care le-am auzit astazi: "Nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine" (Gal 2:20). intrucat un om comun traieste in noi, remarcam doar legea naturala a omului, intoarcem binelui binele, si raului raul. Dar, odata ce Hristos traieste in noi, Domnul insusi pastrat in noi, cei care ne-am deschis inimile si sufletele catre El, El va actiona prin noi, astfel ajutandu-ne in indeplinirea poruncilor Lui divine, fiindca puterea omeneasca nu este suficienta.

Biserica Icoana Maicii Domnului Bucuria tuturor celor impovarati-Mitropolit Ilarion

Oamenii pe care noi ii veneram ca sfinti, ar fi putut repeta dupa Sf. Pavel: "Nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine". ?i-au deschis inimile lor, sufletele si natura lor interioara, lui Dumnezeu, astfel ca Domnul locuieste in ei, si puterea divina a facut minuni prin ei. De ce multi sfinti au putut prezice viitorul, si au reusit sa vada prin oameni, cu toate pacatele si virtutile, defectele si meritele lor? De ce au putut da sfaturi oamenilor dincolo de ratiunea umana? Acesta s-a intamplat tocmai fiindca Hristos si Harul Duhului Sfant au trait in acesti sfinti, si Dumnezeu insusi le-a descoperit acestora destinele oamenilor. Oamenii au numit aceasta calitate clarviziune, o intelepciune spirituala care s-a dezvoltat, desigur, din experienta umana, dar gratie Harului lui Dumnezeu. in primul rand, Harul Domnului a actionat prin sfinti.

Biserica Icoana Maicii Domnului Bucuria tuturor celor impovarati-Mitropolit Ilarion

Dumnezeu nu se asteapta ca noi sa ne dezvatam sa raspundem cu rau raului, de la noi insine, si ca vom invata sa ii iubim pe vrajmasii nostri. El doar ne asteapta sa ne deschidem inimile noastre catre El, si El va face restul. De fiecare data cand venim si participam la Sfanta Liturghie, auzim cuvintele Domnului: "Luati, mancati, acesta este Trupul Meu… acesta este Sangele Meu, al legamantului cel nou, care se varsa pentru multi" (Marcu 14:22-24). Domnul ne invita pe fiecare dintre noi sa fim partasi la Ospatul Sau, astfel ca El sa poata ramane in sufletele noastre, in inimile, mintile, si chiar in trupurile noastre, pentru ca El sa poata actiona prin noi. Aceasta este taina trairii in Biserica si puterea dragostei lui Hristos. Domnul se da pe El insusi pentru noi, asteptand ca si noi sa ne daruim Lui. Apoi, vom avea unitatea si armonia, atat in relatiile noastre cu Dumnezeu cat si cu oamenii. Raul devine puternic acolo unde Dumnezeu este minimalizat sau unde dispare. Toate conflictele umane, rautatea si imperfectiunile sunt rezultatele vietii noastre, a celor care nu avem deschidere fata de Dumnezeu, care nu ne gandim decat la noi insine si la propriile noastre interese. Cand uitam de Dumnezeu, atunci inseamna ca nu il mai pastram in camara sufletului nostru.

Sa ne rugam lui Dumnezeu sa ne invete, prin Sfanta Evanghelie, cum sa traim si cum sa ii tratam pe vecinii nostri. Fie ca Dumnezeu sa ne ajute sa devenim ucenici ai lui Hristos, sa invatam sa implinim poruncile Sale, sa fim sarea pamantului si lumina lumii, sa facem bine celor care ne fac rau, si sa-i iubim pe cei care ne urasc".

Cu aceeasi ocazie, A. Korolev i-a prezentat presedintelui Departamentului o carte unica, "Ortodoxia in China", alcatuita si publicata cu binecuvantarea Mitropolitului Ilarion, de catre membrii Departamentului, de Institutul Extremului Orient al Academiei Ruse de ?tiinte, de Ministerul rus de Externe, si alte structuri guvernamentale si publice, Consiliul de Afaceri Ruso-Chinez. Mitropolitul Ilarion i-a multumit lui A. Korolev si Companiei "Gruppa-Sintez", pentru sustinerea publicatiei "Ortodoxia in China", si a mai spus:

"Pe parcursul mai multor secole, misionarii rusi au lucrat pentru stabilirea Bisericii Ortodoxe Autonome in China. Se fondeaza in conditii grele si astazi. Predecesorul meu, acum Patriarh al Bisericii Ortodoxe Ruse, a depus mai multe eforturi, timp de multi ani, pentru a schimba situatia crestinilor ortodocsi din China, intr-una mai buna, iar eu voi continua munca inceputa de Sanctitatea Sa Patriarhul Kirill".

Recent, Mitropolitul Ilarion a semnat mai multe memorandumuri de cooperare intre Consiliul de Cooperare cu Asociatiile Religioase de pe linga Presedintele Federatiei Ruse si cu Managementul de Stat pentru Culte al Republicii Populare Chineze, in ceea ce priveste dezvoltarea de contacte ruso-chineze in sfera religioasa, si formarea chinezilor studenti ortodocsi in institutiile de invatamant teologic ale Bisericii Ortodoxe Ruse. Acordul s-a extins prin pregatirea studentilor chinezi in seminariile teologice din Rusia si in Academii. Presedintele Departamentului a subliniat importanta acestui eveniment pentru relatiile dintre Patriarhia Moscovei si Republica Populara Chineza. "Speram ca Biserica Ortodoxa a Chinei va ocupa locul sau, din nou, unde sa se dezvolte si sa prospere, si vom face tot ce ne sta in putinta pentru aceasta", a mai spus Mitropolitul Ilarion.

articol publicat in paginile scrise MONITOR Lacasuri Ortodoxe® nr. 41/2010