Drumul de hotar de la Halmyris – identificarea exactă a așezărilor din perioada romană, de pe Limesul Dunărean

Pornind de la faptul că anul 2018-2019 a fost decretat la nivel internațional Anul Sfinților Mucenici Epictet și Astion – ale căror sfinte moaște, cele mai timpurii de la noi din țară, au fost descoperite la Halmyris, în Murighiol, Tulcea – revenim asupra unor relevări importante privind viețile celor doi mari sfinți și în special cadrul istoric în care aceștia au participat la încreștinarea românilor din aceste ținuturi.

Insistând asupra Limes-ului Moesian, care ne interesează în mod special, fiind spațiul în care cei doi mari sfinți Epictet și Astion au trăit (pătimind în perioada anilor 298-303, sau chiar mai devreme), continuăm cu traducerea unei lucrări științifice importante în acest sens, prezentată deja în articolul trecut dedicat aceleiași teme, intitulată: “Spațiu și identitate în Moesia Romană: Regândirea sferelor militare și civile într-o provincie de frontieră”, a cărei autoare este Lina Diers (Universitatea din Viena, Institutul de Arheologie Clasică).

“INTRODUCEREProvincia romană Moesia a fost înființată în perioada cuprinsă între anii 15 și 45 după Hristos și separată în Moesia Superior și Moesia Inferior. În anul 86, ea includea provinciile dunărene și zonele de frontieră ale Imperiului Roman. Din cauza prezenței continue a soldaților romani de-a lungul provinciei, în întreaga istorie aici aflându-se locația geografică a granițelor Imperiului, Moesia a fost adesea considerată provincie militară. Se crede că accentul, în această provincie, s-a pus clar pe fortificarea Limes-ului Dunărean și pe exploatarea economică în interiorul provinciei, etichetând-o ca provincie militară predominant legată de armata romană – ca factor dominant în cadrul dezvoltării populației și de ordin social a Moesiei. Prin urmare, istoria militară a Limes-ului Dunărean Mijlociu și de Jos reprezintă o temă elaborată.

Deși desfășurarea legiunilor și consecințele acesteia de la începuturile prezenței romane în Balcani rămân încă insuficient cunoscute, imaginea devine mai clară începând de la mijlocul primului secol al erei noastre. Până la separarea în Moesia Superior și Inferior, provincia avusese trei legiuni, în garnizoanele Viminatium, Oescus și Novae. După anul 86 după Hristos, Moesia Superior a fost protejată de două legiuni, în Singidunum și Viminatium, în timp ce Moesia Inferior deținea chiar trei – cel puțin până la războaiele marcomane (din timpul domniei lui Marcus Aurelius – 166-180 după Hristos) – staționate în Novae, Durostorum și Troesmis.

[Războiul marcoman 166-180 a fost un război al triburilor germane și sarmate împotriva Romei, cauzat de migrarea acestor triburi spre hotarele estice ale Imperiului Roman. Grupurile vandalilor Hasdingi traversaseră deja Carpații spre sud în timpul războiului marcoman, cerând permisiunea în 171 de a intra în Dacia Traiană, spre a se stabili acolo. În 175, triburile au fost nevoite să recunoască protectoratul roman. Romanii le-au luat banda îngustă de pământ de-a lungul graniței. Aproximativ 25 000 de barbari s-au înrolat în armata romană. În 177 triburile germane au atacat din nou, dar de această dată generalul lui Marc Aureliu, în 179, Tarruntenius Patern, i-a distrus în întregime. Barbarii au fost rapid alungați de pe teritoriul roman. Apoi, Marc Aureliu a traversat Dunărea cu scopul de a anexa noi teritorii și de a crea provincii noi: Marcomania și Sarmația, însă moartea lui la 17 martie 180 la Vindobona (Viena de azi) a zădărnicit împlinirea planului. În 180, fiul său, împăratul roman Commodus (instaurat co-regent încă din anul 176), a încheiat cu ei pacea, cu condiția restabilirii hotarelor, dintre Imperiul Roman și triburi, de dinaintea războiului. Romanii au fost nevoiți, ca urmare a acestor evenimente, să construiască o nouă rețea de fortificații defensive la hotarul de pe Dunăre. (Nota Lăcașuri Ortodoxe)]

În plus față de aceste garnizoane permanente de legiuni, o prezență extraordinar de densă de fortificații și forțe auxiliare și turnuri de veghe puteau fi găsite atât la Limesul Dunării cât și în interiorul provinciei. Acestea erau, în mare parte, atașate principalelor conexiuni de drumuri care legau Dunarea cu Marea Adriatică și Imperiul de Est, sau asociate cu numeroasele cariere miniere mai ales din Moesia Superior (vezi figura 1).

Figura 1: Indicarea a 30 de așezări urbane din zona de cercetare Moesia Superior și Inferior. © D.Hagmann / L. Diers, 2014 – Chronika – Institutul de Arheologie Europeană și Mediteraneană, Spațiu și Identitate în Moesia Romană)

Spre deosebire de istoria militară, dezvoltarea urbană și caracteristicile din trecut ale Moesiei nu pot fi trasate cu ușurință. În timp ce instituțiile militare mai mari, cum ar fi legiunile sau taberele auxiliare, sunt destul de ușor de detectat cu ajutorul fortificațiilor, al turnurilor, porților și structurilor interioare ale sediurilor centrale, clădirilor sau barăcilor, identificarea structurilor ca fiind militare sau civile, precum și a așezărilor fără prezență militară, ca fiind urbane sau rurale, este mai complicată.

În primul rând, cea mai mare parte a așezărilor romane din Moesia a fost masiv supraexpusă sau distrusă în antichitatea târzie sau în perioada medievală și/sau modernă. În al doilea rând, criteriile de atribuire, unei structuri, a unui caracter urban (deosebit de cel rural) sau civil (deosebit de cel militar) nu sunt foarte clare. Aplicarea factorilor generali ai clasificării așezărilor în Imperiul Roman (statutul administrativ, mărimea, monumentalitatea, importanța strategică și economică) sferei urbane a Moesiei, duce la identificarea a 30 de așezări, care ar putea fi numite “orașe”.

În afara a patru colonii deductive, 11 municipii atestate și ponticul Pentapolis, aici se mai aflau încă 10 așezări fără vreun statut atestat care să indice presupuse construcții destinate activității urbane sau inscripții care să furnizeze dovezi ale unei administrații independente din vremea romană.

În afara acestei probleme generale, întâlnim, de asemenea, fenomenul tipic provinciilor de frontieră romane, al așa-numitului dualism, adică a existenței simultane a două așezări civile în imediata vecinătate a unei tabere de legiune. “Canaba” se dezvolta pe terenul militar, în timp ce un “vicus” se afla în afara teritoriului militar, pe terenul public.

Deși există excepții în Imperiul Roman, se crede în general că statutul de municipiu a fost eventual acordat vicus-urilor, acestea transformându-se în așezări de dimensiuni mai mari (sau folosind termenul: orașe), în timp ce canab-ele încă existau alături de tabere, pentru a deservi diverselor nevoi din viața de zi cu zi. Această concepție a fost inițial dedusă din surse din vechime privind sistemul public din Imperiu. În consecință, utilizarea terenurilor nu era permisă în mod exclusiv pe teritoriul militar folosit. Oricum, dovezile din Moesia nu pot confirma acest concept generalizat al dualismului și clasificarea așezării, dar exemplele care vor urma vor oferi o imagine inconfundabilă.

(Notă: Discuția se va concentra pe Viminacium, Novae și Durostorum. Celelalte baze permanente de legiune de-a lungul Limes-ului Dunărean – Singidunum și Troesmis) prezentând circumstanțe și evoluții similare / Diers)

Parte a Limes-ului Dunărean este şi sit-ul arheologic de la Halmyris (Murighiol, Tulcea), loc în care, printr-o minune dumnezeiască – după cum a recunoscut echipa româno-americană de arheologi condusă de Prof. Mihail Zahariade – au fost descoperite, sub Altarul fostei Basilici Episcopale ridicate în cadrul fostei cetăţi, cele mai timpurii sfinte moaşte de la noi din ţară: Sfinţii Mucenici Epictet şi Astion. În prezent, sub stăreţia Pr. Protosinghel Iov, se înalţă în imediata apropiere Catedrala din Halmyris, care adăposteşte sfintele moaşte ÎNTREGI ale celor doi mari sfinţi.

REAMINTIM: Astfel, Catedrala din Halmyris – Murighiol, dedicată Sfinților Mucenici Epictet și Astion, aflată sub juridicția canonică a Episcopiei Tulcii, devine Centrul de Pelerinaj Cultural European al Anului 2018/2019, sfântul lăcaș aflându-se însă încă în fază de construcție și așteptând participarea tuturor credincioșilor (poți ajuta și tu, prin depunere în CONT bancar Mânăstirea ortodoxă Halmyris: RO21RNCB0256127859640001 / CIF: 14797706 / Murighiol, Tulcea).

ARTICOL apărut în Revista MONITOR Lăcașuri Ortodoxe – ianuarie 2019

Pentru Lăcașuri Ortodoxe® 2019: Ing. Cătălin Ion

Bibliografie:

Sursa adăugiri și note: Wikipedia

https://www.chronikajournal.com/

Herwig Wolfram: The Roman Empire and Its Germanic Peoples pagina 43 Univ of California Press, 18 mars 2005 – 361 pages