Poporul lui Dumnezeu şi referendumul…

Oamenii, sinceri, serioşi, corecţi şi oneşti, asumaţi şi responsabili din această ţară ştiu că ideea iniţierii şi organizării unui referendum care vizează statutul familiei la noi, a plecat dintr-o motivaţie argumentată şi dintr-o necesitate fundamentată!…

În fond şi la urma urmei, într-un stat de drept şi democratic, organizarea unui referendum are temei şi suport legal, politic, social şi, îndeosebi, constituţional cât se poate de clar şi de limpede!…

Un referendum nu face altceva decât să consulte poporul unei naţiuni, în chestiuni importante, serioase şi chiar urgente, când cetăţenii unei ţări sunt invitaţi să răspundă, fără echivoc, cu da sau nu, că, adică, sunt pro sau contra, în cazul nostru, modificării sau nu, a art. 48, alin (1) din Constituţia României, simplu, concret şi concis!…

Da, prin urmare, noi, poporul, suntem chemaţi să lămurim, să clarificăm şi să transăm această problemă: a familiei, care, pentru noi, oamenii normali, este formată dintr-un bărbat şi o femeie şi, eventual, din unul sau mai mulţi copii!…

Deci, până la urmă, eu, unul, nu văd, de ce există atâta rezervă şi reţinere, mai mult decât atât: încrâncenare, adversitate şi opoziţie vis-a-vis de acest proiect şi demers, unul absolut normal, civilizat, demn, onest şi de mult bun simţ?…

Cine, adică, se împotriveşte şi de ce?!…

Această clarificare şi lămurire, absolut obligatorie şi imperios necesară, în contextul de faţă şi în condiţii date, este de ordin naţional, religios, istoric, moral – spiritual, civic, etic şi social!…

Altfel spus, măcar acum, în anul centenar, haideţi, oameni buni, cu mult curaj şi cu autentică determinare, să spunem lucrurilor pe nume, să spunem da unde este da şi nu când este nu, că, în fond, este vorba de viitorul nostru şi, mai ales, al copiilor noştri, şi, să mai hotărâm şi noi în această ţară, fiindcă poporul are dreptul suveran şi chiar obligaţia morală de a hotărâ în această ţară, dincolo de faptul că acest drept îi este conferit (şi) de clamata noastră democraţie!…

Prin urmare, haideţi, fraţilor, să mergem, cu toţii, la referendum şi, apoi, să avem puterea, capacitatea şi tăria să ne uităm în ochii copiilor/urmaşilor noştri, fără să ne fie ruşine, ci ei să fie mândri de atitudinea, decizia şi realizarea noastră aşa, după cum suntem (şi) noi, acum, profund încântaţi şi impresionaţi de împlinirile predecesorilor şi înaintaşilor noştri, realizate în urmă cu un veac!…

Da, oameni buni, acest referendum nu vizează nimic altceva decât normalitatea şi moralitatea, aşadar, poftiţi, veniţi, toţi dimpreună, să ne trezim, să ne revenim!

Da, trebuie, musai, să facem, împreună, acest lucru: să (re)devenim normali, fireşti şi naturali, fiindcă, altfel, este foarte grav tot ceea ce se întâmplă, căci „toate au ajuns cu susu-n jos şi cu josu-n sus”!…

Da, suntem chemaţi, în regim de urgenţă, să amendăm, oriunde şi oricând, lipsa de normalitate, să-i sancţionăm pe cei care ne-au furat-o şi ne-au confiscat-o, să punem degetul pe rană, să arătăm, acolo şi atunci când este cazul, absenţa normalităţii, a firescului, a raţionalului, a naturalului, a moralului, altfel, spus, a Lui Dumnezeu, fraţilor, care este unul al normalului, al cărui autor şi este şi, prin urmare, acolo unde lipseşte normalitatea lipseşte, de fapt, Dumnezeu!…

De aceea, păcatul, viciul, patima şi corupţia spirituală ori boala/slăbiciunea/neputinţa sufletească şi spirituală sunt manifestări concrete/vădite ale anormalităţii, ale nefirescului, ale îndepărtării şi înstrăinării noastre, de Dumnezeu, de semenii noştri şi de noi înşine, ajungând să asistăm/să participăm la o răsturnare/inversare, axiologică, a valorilor, a normelor şi principiilor, spunând, în acest nefericit context, „răului bine şi binelui rău, negrului alb şi albului negru!”!…

Prin urmare, aici şi acum, mai mult, decât oriunde şi oricând: să fim foarte ageri, vigilenţi, prudenţi şi precauţi şi, mai ales, fermi şi hotărâţi, atunci când, te miri cine, de oriunde şi de nicăieri, vine să ne propovăduiască nouă o aşa zisă alternativă, a „normalităţii”, adică o altfel de „normalitate, de natural şi de firesc”, noi fiind fermi convinşi că aşa ceva nu există ci, pur şi simplu, este vorba doar de anormalitate şi atât!…

Nimic mai mult, nimic altceva, restul fiind numai minciună şi speculă, cu scopul inducerii noastre în eroare şi a manipulării noastre!…

Mare atenţie oameni buni: orice amăgire duce la dezamăgire!… Clar şi limpede!…

În altă ordine de idei, acest referendum ne oferă, nouă tuturor, în aceste timpuri, ocazia, şansa şi prilejul de a fi liberi, naturali, fireşti şi autentici, prin urmare, unde şi de ce există atâta frică în legătură cu acest referendum, sau, mai corect şi mai exact spus, este, de fapt, multă perfidie, viclenie, pervesitate şi minciună, generate de toţi potrivnicii acestui deziderat, adevărat, corect şi concret, cinstit, legal, constituţional şi moral?!…

Cu alte cuvinte, (şi) acum, în aceste împrejurări, noi suntem chemaţi să (re)devenim normali, naturali, fireşti, raportându-ne la supranaturalul, metafizicul şi supraraţionalul, etern, veşnic, şi dumnezeiesc!…

Altfel spus, oameni buni, să ne întoarcem la ipostaza, purtarea, viaţa şi vieţuirea originară şi originală, simplă şi naturală, înţeleaptă şi firească, altminteri riscăm să alunecăm în bizar şi derizoriu, în penibil şi ridicol, în cumplită înşelare, amarnică amăgire şi dureroasă dezamăgire!…

Să nu fie una ca aceasta!…

Dar, pentru toate acestea, fraţilor, noi trebuie să avem curaj, asumare, mărturie şi responsabilitate, altfel spus, suntem chemaţi, în aceste vremuri, la curajul mărturisirii, la curajul asumării, la curajul îndreptării şi amendării, la curajul întoarcerii şi convertirii, sancţionării şi corectării!…

Prin urmare, noi suntem chemaţi să avem curaj, chiar cu riscul de a deveni incomozi, apărând, propovăduind şi mărturisind adevărul, care, de foarte multe ori, deranjează şi chiar supără, însă tot el este acela care „ne va face liberi!”

Mântuitorul nostru Iisus Hristos chiar ne-a îndemnat să îndrăznim, să avem curaj, să nu ne temem, căci „El a biruit lumea!”

În altă ordine de idei, în sens cotidian, obişnuit, curajul este atitudinea (capacitatea, caracteristica), specifică unor oameni, care înfruntă cu îndrăzneală sau temeritate pericolele. Din punct de vedere moral, curajul orientat spre scopuri nobile, este considerat virtute. Omul curajos este un exemplu pozitiv sau chiar un model pe care ceilalţi îl adoptă, uneori.

Curajul este o trăsătură de caracter opusă laşităţii, particularitate regăsită în paleta caracteristicilor oamenilor care nu-şi pot stăpâni frica. Omul curajos luptă cu primejdiile, în timp ce laşul are o atitudine contrară, orientată spre evitarea acestora.

De regulă, omul curajos este considerat un om demn, cu suflet nobil, în schimb laşul este opusul acestuia, adică i se pune eticheta de om nedemn şi ignobil.

Diferenţa dintre curajoşi şi laşi nu are la bază criteriul lipsei, respectiv existenţei, fricii, ci al existenţei sau nu a forţei morale de a înfrunta sentimentul de teamă. Acest sentiment îl regăsim în cazul celor din prima categorie, însă lipseşte în cazul laşilor.

Cu alte cuvinte, curajul şi frica nu se exclud reciproc, întrucât aceasta este prezentă la orice om, dar numai omul curajos o înfruntă prin asumarea riscurilor generate de pericolele ce pândesc societatea. Omul curajos nu este un om neînfricat, ci un om care îşi asumă riscul de a înfrunta pericolele sau primejdiile.

De aceea, haideţi oameni buni, să fim curajoşi, căci curajul ne va trezi, ne va uni, ne va întări şi consolida, ne va transforma în oameni liberi, demni, şi uniţi!…

Curajul ne va ajuta, deci, să devenim/să fim noi înşine, în tot locul şi în toată vremea!…

Să dea Bunul Dumnezeu să ne întâlnim, cu toţii, la referendum, sănătoşi, curajoşi, frumoşi, bucuroşi şi, cu mult folos!…

Fereşte-ne, păzeşte-ne şi apără-ne, Doamne, pe toţi, de toată frica, fărădelegea, vulnerabilitatea, răutatea, boala, slăbiciunea şi neputinţa acestei lumi, în veci. Amin!…

Stelian Gomboş